PLANTE BATIMETRU
Cele mai caracteristice plante autotrofe ale mărilor şi oceanelor sunt algele. Ca să-şi asigure fotosinteza, algele trăiesc numai până la adâncimea la care lumina este în¬destulător de puternică pentru îndeplinirea acestui proces fiziologic.
O parte din razele solare sunt reflectate de oglinda apei. Pe măsură ce coborâm în adâncimi, intensitatea luminii scade ca ur¬mare a absorbirii razelor de către apă şi de către unele corpuri străine ce se găsesc în ea. Din spectrul solar, cel mai repede scad în intensitate radiaţiile roşii, apoi cele por¬tocalii, galbene, verzi şi, la urmă, cele al¬bastre şi indigo.
La adâncimea de 34 m, în mod practic nu mai există radiaţii roşii de lumină, în timp ce radiaţiile albastre şi violete pot pă¬trunde până la adâncimea de 500 m.
Limitele între care îşi pot duce viaţa al¬gele sunt cuprinse de obicei între suprafaţă Şi 300 m adâncime. Adâncimea maximă variază de la mare la mare şi de la ocean la ocean, ea depinzând de o serie de factori tutn ar fi: latitudinea, temperatura, canti¬tatea de săruri minerale, curenţii, valorile fluxului şi refluxului etc. De pildă, în Ocea¬nul Pacific, limita este de 300 m, în Ocea¬nul Atlantic de 200 m, în Marea Medi-terană 150 m, în Marea Neagră 100 m, iar ln Oceanul Arctic, unde lumina cade în un¬ghiuri mai ascuţite, nu mai pot fi întâlnite alge sub 45 m de la nivelul apei.
Indiferent însă de aceste variabile, al¬gele au o repartizare zonală pe verticală, în cele mai multe cazuri constantă, datorită clorofilei sau altor pigmenţi, care absorb radiaţiile predominante la anumite adân¬cimi şi complementare culorii lor.
Astfel, de la suprafaţa apei până la a-dâncimea de 6 m, unde proporţia radia¬ţiilor roşii este relativ mai mare, cresc mai ales algele verzi, care folosesc în fotosin¬teza, ca şi plantele terestre, aceste radiaţii mai calde. Intre 6 şi circa 30 m, unde domină cele galbene, îşi găsesc un optim loc de dezvoltare algele brune. La adâncimi mai mari de 35 m cresc algele roşii, la care -aşa cum au arătat Richter şi Engelmann -optimul de intensitate a fotosintezei are loc la lumina verde. Aceste alge au un pigment suplimentar, de culoare roşie, ficoeritrină, care maschează pigmenţii clorofilieni şi care face posibilă absorbţia în cantitate mai mare a radiaţiilor verzi, complementare.
în repartizarea algelor după culoare există şi unele excepţii. Chiar şi în Marea Neagră, una din cele mai răspândite alge verzi, Cladophora, ale cărei taluri subţiri sunt prinse în tufe mici de pietrele de lângă ţărm, este întâlnită şi la adâncimi de 80 m.
Faptul că pigmenţii clorofilieni sunt mij¬loace de adaptare pentru fotosinteza la diferite adâncimi a fost dovedit experimen¬tal. Graţioasa algă Oscillatoria sanda, su¬pusă unei lumini artificiale roşii, a căpătat culoarea verde-albăstruie, datorită pro¬ducerii în cantitate mai mare aficocianinei, un pigment albastru. Dimpotrivă, lumina verde i-a stimulat formarea unui alt pigment, ficoeritrină, care i-a dat o culoare roşie. R. Harder a dovedit că cianoficeele, algele albastre, cultivate în lumină roşie iau o culoare verde, iar cele expuse la o lumină albastră devin cu timpul purpurii, adică iau o culoare complementară radiaţiilor din mediul înconjurător.
Datorită acestei interesante forme de adaptare în vederea asigurării fotosintezei putem stabili o relaţie destul de edifica¬toare între culoarea algei şi adâncimea aproximativă la care poate fi întâlnită. Iată de ce putem afirma că algele sunt adevăra¬te batimetre vii.
