FAURARII ZACAMINTELOR METALIFERE
Plimbându-ne prin munţii Hâşmaş sau prin Pădurea Craiului, ori poposind la A-zarlâc, ori la Albeşti unde piatra de var este scoasă din coasta dealului, nu ne-ar trece prin minte că bulzii de rocă pe care îi contemplăm pot fi darul miliardelor de fiinţe nezărite care în urmă cu zeci şi zeci de milioane de ani populau apele străvechi. Preţioasele depozite subterane de cal-cită sau aragonită sunt în cea mai mare mă¬sură rezultatul proceselor chimice din zo¬nele de fund marin la care au participat imense populaţii bacteriene, unele cu ca¬ractere specifice {Bacterium calcis, Bacillus precipitam), şi al altor microorganisme an¬grenate în circuitul sărurilor de calciu.
Se ştie că, alături de azot, în organisme mai există şi sulf, mai ales ca un component al combinaţiilor proteinice.
In cursul descompunerilor efectuate de microbi, sulful este eliberat de cele mai ttulte ori de hidrogen sulfurat, gaz care are r.irosul urât al ouălor stricate. Hidrogenul sulfurat poate fi transformat prin oxidare în sulfaţi (combinaţii cu SO4) în urma activităţilor unor bacterii din care o parte fac tre-:erea spre algele albastre. în schimb, unele genuri de bacterii ca T/iiobacillus, Tliiottix, niophysa, Sporavibrio desulfiiricans pot elibera hidrogen sulfurat din sulfaţi, scoţând apoi sulful din combinaţia cu hidrogenul.
în Marea Neagră, bogată în hidrogen sulfurat, bacterii ca Beggiatoa şiAchroma-tium oxidează şi reduc acest gaz producând sulf, apă şi energie. Bacteriile sulfuroase acumulează acest element în interiorul sau exteriorul corpului lor. După moartea lor, sulful se depune formând adeseori impor¬tante zăcăminte. Oamenii de ştiinţă înclină să aprecieze că cele mai mari rezerve de sulf nu sunt rezultatul activităţii vulcanice -aşa cum s-a crezut până nu demult - ci mai ales al activităţii microorganismelor.
Cine n-a hoinărit pe lângă gropi în care un nămol ruginiu acoperă solul şi tulpinile plantelor cu o pojghiţă strălucitoare? O se¬rie de bacterii ca Galionella ferniginea, Spi-rophyllum ferniginewn, LeptotrLx longissima şi altele transformă combinaţiile de fier bivalent (Fe2) în combinaţii de fier trivalenl (Fe3), obţinând precipitarea hidratului feric. Hidratul feric e un fel de rugină prin pro¬ducerea căreia microorganismul obţine energia. Fierul e reţinut în învelişurile ex¬terioare ale bacteriei, depunându-se o dată cu moartea acesteia.
într-un mediu bogat de hidrogen sulfu¬rat, alte bacterii realizează reducerea oxi¬dului de fier cu formare de apă, oxigen şi sulfura de fier (pirită), un mineral de culoa¬re aurie care cristalizează de obicei în fru¬moase cuburi. Zăcăminte importante de pi¬rită - materia primă la fabricarea acidului sulfuric - rezultate din activitatea micro¬organismelor se cunosc în Germania şi Australia.
Precipitarea unor compuşi de mangan este înfăptuită de Bacillus manganicus şi de către bacteriile Chapotrix şi Chrenotrix. Oxi-zii sunt depuşi sub formă de concreţiuni în zăcăminte sau roci formate în mări din trecut.
De procesele de oxido-reducere a unor compuşi de fier, cupru şi mangan, sub acţiunea microorganismelor, se leagă şi for¬marea nodulilor de minereu asemănători unor mici sfere cu diametrul de 3-10 cm, risipite în cantităţi uriaşe pe fundul oceanelor. Aceşti noduli îşi aşteaptă exploatarea, fiind consideraţi ca o principală resursă de minereu industrial la începutul mileniului trei.
