FLORI CARE STARNESC UIMIREA
în 1819, botanistul olandez Arnold, stră¬bătând pădurile Sumaterei, a avut prilejul să cunoască o plantă ciudată. Sub coroa¬nele unui anumit copac se adăposteau flori mai mari decât o roată de car, întinse la suprafaţa pământului şi înconjurate de bo¬boci cât capul unui copil. Florile, cu cinci petale cărnoase şi suculente, aveau o cu-!oare de un roşu viu, străbătut de reţele fi¬ne cafenii şi galbene. De partea de sus a cupei florale, îngroşată ca lin inel, erau prin¬se organele de înmulţire. în fundul cupei se strângea atâta nectar încât ai fi putut um¬ple o crălicioară.
La dimensiunile neobişnuite şi la aspec¬tul straniu al acestei plante se adaugă încă o particularitate. Enorma floare răspândeşte un miros respingător, de cadavru. Duhoa¬rea ca şi culoarea de carne a petalelor sunt mijloace de atragere a insectelor în vederea polenizării.
Nu i-a fost greu lui Arnold să-şi dea sea¬ma că planta era parazită, deci trăia pe sea¬ma copacului unde o descoperise. Ea nu avea clorofilă şi nici frunze, iar rădăcinile erau înlocuite prinlr-un mănunchi de levi-şoare înfipt direct în vasele rădăcinilor gaz¬dei pentru a-i suge seva. (Fig. 4)
Când s-a întors în ţară, puţini au dat cre¬zare raportului pe care 1-a încheiat şi citit savantul olandez. Aparatul fotografic nu fusese inventat, iar o asemenea floare, care în condiţiile climei tropicale se prefăcea după un ceas de la culegere într-o mâzgă informă, nu putea fi conservată şi nici transportată. Noroc că raportul a stârnit cu¬riozitatea câtorva colegi care, urmându-i itinerarul, au confirmat la înapoiere exis¬tenţa acestei flori uriaşe cu un diametru de 1-1,50 m şi o greutate de 10-15 kg. în cinstea descoperitorului, plantei i s-a dai numele de Rafflcsia urnoldi.
Tot din Sumatera, insula cu flori uriaşe, a poposit în Grădina Botanică din New York, venind de la poalele muntelui Kerin-tyi, un oaspete neobişnuit care, în luna iunie, constituie un punct de atracţie pentru zeci de mii de vizitatori.
Dinlr-un tubercul mare, cu diametrul de 50 cm, se ridică o tulpină scurtă, în vâr¬ful căreia se deschide o inflorescenţă ca un clopot de biserică. Ea e formată dintr-o spată (guler) ca a rodului pământului, pe dinafară galbenă şi verde, înăuntru cafenie, înaltă de 1,5 m şi cu diametrul de 1,20 m, din mijlocul căreia ţâşneşte spadkele, o tijă de 2,5 m, la baza căreia se găsesc florile ce emil un miros greu, de cadavru, atrăgând astfel muştele pentru polenizare. Numele uimi¬torului "fabricant\" de clopote este Amor-phophallus litamts. El e rudă bună cu de¬licata cală şi cu rodul pământului din pă¬durile noastre.
în munţii Kilimandjaro, din estul A-fricii, creşte Lobe/ia deckenii, a cărei inflo¬rescenţă racemoasă, înaltă de 3-4 m şi groasă de 30-40 cm, seamănă cu un stâlp acoperit cu fire miţoase de lână. Această specie lemnoasă de Lobelia îşi dispută, alături de Amorphophallus, gloria de a oferi privirilor curioase cele mai impozante inflorescenţe zămislite de lumea vegetală.
