PLANOARE, PARASUTE, DELTAPLANE SI AVIOANE VEGETALE
Aripile primilor zburători temerari ai mitologiei şi apoi planoarele izvodite de minţile geniale ale oamenilor Renaşterii îşi au modelul şi în sistemul de răspândire a seminţelor, folosite de plantele anemo-chore (care se slujesc de vânt în această importantă acţiune biologică).
în marea lor grijă pentru păstrarea spe¬ciei, plantele care fac multă umbră sau care trăiesc în mari aglomeraţii caută să-şi tri¬mită "copiii\" cât mai departe de ele. De aceea\', ele au construit pentru pruncii lor planoare sau paraşute.
Suprafaţa mare şi greutatea mică fac ca sămânţa să plutească în aer - conform prin¬cipiului lui Arhimede. în acelaşi timp, ele opun rezistenţă vântului, la fel ca o pânză de corabie, reuşind astfel să fie împinse o dată cu sămânţa, cu atât mai departe, cu cât rafala este mai puternică.
Mari maeştri în fabricarea planoarelor sunt mai cu seamă copacii pădurilor. Pla-noarele lor sunt foarte simple: o frunzuliţă subţire şi uscată care poartă ca o nacelă sămânţa prefăcută în aeronaut. Uneori, spiritul de economie al plantelor e împins atât de departe încât aripioara seminţelor nu e altceva decât bracteea care susţine inflorescenţa.
Aceste aripi zburătoare au diferite for¬me după care putem deosebi planta. La ulm (Ulmus foliacea) au forma unei capse de hârtie, aproape rotundă. Miezul umplut cu praf de puşcă al capsei îl reprezintă să¬mânţa. Carpenul {Carpinus betulus) îşi tri¬mite puiul pe o aripioară cu trei degete, asemenea unei ciudate rachete cu trei tu¬buri de reacţie.
Neamurile arţarului au scos cele mai ciu¬date tipuri de planoare din împreunarea, cap la cap, a două seminţe cu aripioare. Parcă un iscoditor constructor a încercat diferite forme de aripi, mărind sau micşo¬rând unghiul dintre ele. La jugastru {Acer campestre), aripile sunt mai mici şi mai drepte, situate aproape în prelungire; la ar¬ţar {Acer platanoides) sunt scurte şi puter¬nic îndoite, la fel ca la avioanele cu reacţie.
Bioniştii americani, englezi şi germani au dovedit că profilele acestor aripi res¬pectă cele mai subtile legi ale aerodina¬micii şi că particularităţile lor sunt în strân¬să legătură cu forma, volumul şi greutatea seminţei, cu gradul de densitate a masei fohare pe care trebuie s-o străbată fructul antrenat de vânt, parametri variabili de la specie la specie.
Aceste aripi se pot preschimba în eliCe cât ai clipi. Cele două pale reprezintă ari. pioarele, iar axul, codiţa fructului. Axul susţinut de greutatea seminţelor, ţine direc! ţia, în timp ce aripioarele izbite de vânt $e rotesc cu iuţeală în jurul axului şi împi^ această maşinărie simplă dar ingenioasă pe distanţe de zeci de metri. Un mecanis^ similar acestor aripi-elice ar putea fi un avion-elicopter, Ia care aripile, în anumite condiţii, s-ar putea transforma în elice substituind motorul în cazul defecţiunii acestuia.
Marele etnolog german I. E. Lips crede că aceste "sfârleze\" vegetale au sugerat prin simplitatea şi eficienţa lor, atât aripile morilor de vânt, cât şi elicea - realizarea tehnică devenind posibilă atunci când forţa vântului a fost înlocuită cu forţa unui mo¬tor. Construirea elicei a permis ridicarea de pe pământ a aparatelor de zburat mai grele decât aerul.
La începutul aviaţiei, fructul aripat al lianei tropicale Macrozanonia a inspirat construirea unui planor "numai aripă\" din care, în anii noştri, au luat naştere planoa-rele triunghiulare, cunoscute sub numele de "deltaplanoare\" sau "deltaplane\".
Aceste plante folosesc pentru lunga că¬lătorie a urmaşilor paraşute în locul ari¬pioarelor. Există chiar şi o familie care s-a spe¬cializat în această direcţie, aceea a compo-seelor, din care fac parte păpădia, lăptuca, susaiul, barba-caprei, pălămida şi altele.
Umbreluţele composeelor au inspirat construirea paraşutelor. Acestea s-au năs¬cut ca un mijloc de salvare. Proiectul lor se afla cu patru sute şi ceva de ani în urmă în mapele cu desene ale lui Leonardo da Vinci.
în ultimii douăzeci de ani, umbrelei unor composee, care se transformă în băr-cuţe atunci când sămânţa a poposit pe su¬prafaţa unei ape, stau la baza perfecţi\"\' nărilor aduse paraşutei pentru aviatorii ce survolează oceanele, asigurându-le, în c ventualitatea unei aterizări forţate, posibilitate de a pluti până la sosirea ajutoarelor.
