TEPOASELE PUSTIURILOR ARIDE
Colindând drumurile şerpuitoare ce leagă rarele sate de amerindieni din Arizo-i nordul Mexicului, ne va întâmpina o vegetaţie stranie. Pe solul uscat, de natură vulcanică, acoperit cu bolovani, se întind naiişti şi pădurici alcătuite din felurite soiuri de plante, cu forme care de care mai originale. Indiferent de varietatea înfăţişă¬rii ele au trei trăsături comune: un trunchi verde, cărnos, îmbibat cu apă, o haină de ţepi deşi şi flori mari ca nişte pâlnii sau ca nişte steluţe simple sau bătute, viu colorate (exceptând culoarea albastră), şi cu un număr mare de stamine. Aceste trăsături comune le reunesc într-o familie mare, Cactaceae, care numără până în prezent circa 2 500 de specii, grupate în circa 130 de genuri şi trei subfamilii: Peireskioideae, Opuntioideae şi Cereoideae. Unele din cacta-cee sunt pitice, cum ar ti Frailea pumila, ce nu depăşeşte 1-3 cm; altele gigantice, pre¬cum Camegia gigantea, ating 15-20 m înăl¬ţime.
Să înaintăm cu grijă prin aceste pajişti ţepoase.
Cei mai mărunţi reprezentanţi ai origi¬nalei familii sunt cactuşii mamilari. Par nişte mingiuţe formate în mai multe ridi-cături - mameloane - asemănătoare unor coaste rotunjite, strâns legate între ele. în vârful acestor mingiuţe, dintre mameloane, apare o floare măruntă, de obicei tran¬dafirie.
Ceva mai răsăriţi sunt echinocactuşii sau cactuşii-arici. într-adevăr, privindu-i din depărtare, avem senzaţia unei uriaşe pro¬cesiuni de arici care, sub ameninţarea unei Pnmejdii, au înţepenit sub platoşa lor gnitnpoasă. Din apropiere, ei au înfăţişarea unor pepeni cu mii şi mii de ace de-a lun¬gul coastelor proeminente. Are forma unui pepene de 2-3 m înălţime şi 1 m grosime în vârful căruia străluceşte o floare gălbuie cât o farfurie, cu nenumărate coaste apă¬rate de spini lungi şi duri, încâlciţi într-o vată mătăsoasă.
în anul 1863, un eşantion din această specie a fost adus din Mexic cu multe sacri¬ficii în Anglia. Acest "monstru\" vegetal, cân¬tărind, cu pământul rădăcinilor, aproape 3 000 kg, a trebuit să fie cărat zeci de kilo¬metri pe drumurile muntoase ale unei ţări lipsite, pe atunci, de căi de comunicaţie, pentru a putea fi îmbarcat pe un vapor în portul cel mai apropiat. Acest cactus uriaş, lăudat de toate ziarele timpului, a stârnit vâlvă câtăva vreme. Succesul său nu a du¬rat mult. Sub o scoarţă aparent sănătoasă, bătrâneţea şi-a spus cuvântul şi, într-o bună zi, "regele cactuşilor\", cum era denumit, s-a năruit, prefăcându-se într-o masă informă.
Cu toate dimensiunile sale impresio¬nante, echinocactusul Visnaga este un pitic pe lângă cactusul-lumânare, una dintre cele mai stranii plăsmuiri ale naturii. Acolo unde se întâlnesc 60-70 de exemplare, ai impresia că te găseşti într-o pădure de basm. Direct din piatră seacă răsar coloane fantastice, înalte de 10-20 m, ori cande¬labre verzi, pe care ard ca nişte beculele roşii florile înmiresmate. Pe drept cuvânt, aceşti cactuşi - cunoscuţi sub numele ştiinţific de Cereus, din cauza cerii care îi acoperă - au primit pitorescul nume popu¬lar de cactuşi-lumânări. Trunchiul lor cilindric, gros uneori de un metru, şănţuit în lungime, pare o imensă lumânare, mai subţire în partea de jos şi mai groasă către mijloc. S-ar crede că aceste lumânări cu o bază atât de şubredă pot fi uşor răsturnate.| Totuşi 20-30 de oameni voinici abia pol culca la pământ o astfel de lumânare. Une ori, aceşti cactuşi au ramificaţii laterale al coloanei, la fel de groase ca şi trunchiul, cee, ce le dă aspectul unor candelabre cu braţe.
La Cereusul lui Pringle, ramificaţiile
pornite în sus din trunchiul comun gros cât
trunchiul omului dau înfăţişarea unei mâini
cu degete. _
La fel de impresionant este şi Cereusul Idria, cu înfăţişarea lui de săgeată lungă de 20-25 m, împietrită în spaţiu, purtând în vârf o floare cât o tavă. Dacă s-ar pune sub teasc un astfel de cactus uriaş s-ar pu¬tea scoate din el 10 vagoane-cisternă cu apă (10 000 1).
Terenurile mai accidentate sunt luate în primire de cactuşii numiţi de popor limba-soacrei (Opuntia), uşor de identificat după tulpinile lor ca nişte limbi verzi, articulate între ele şi articulate din loc în loc cu mă¬nunchi de ţepi ascuţiţi, ieşind din areolele pufoase, şi cu glohidii, spini mărunţiş foarte subţiri, proprii acestei subfamilii. In pus¬tiurile mexicane, opunţiile acoperă hectare întregi. Populaţiile de amerindieni le coc în spuză fierbinte pentru a le distruge ţepii şi le consumă cu aceeaşi plăcere cu care noi mâncă4n dovleac sau mere la cuptor. O specie de limba-soacrei, Opuntia tomen-tosa, aclimatizată în Africa de Nord, era folosită drept garduri vii pentru buburuzele ce trăiesc pe ele (Caccus cădi) şi din care se scotea coşenila, o materie roşie, valo¬roasă şi mult căutată.
Pădurile de cactuşi (Fig. 14), ca şi bao¬babii africani, devin un adăpost ideal pen¬tru specii de păsări şi mamifere care nu se tem de spinii săi, ci dimpotrivă, se simt la adăpost între aceste reţele de sârmă ghim¬pată. Spinii puternici şi iritanţi desprinşi de pe tulpini servesc ca materie primă pentru confecţionarea cuiburilor, plasate cu înde¬mânare în hăţişul aproape de nepătruns al originalelor păduri zbârlite. Pasărea Heleo-dyies^ bruneocapillus îşi confecţionează cui¬bul între mingiuţele echinocactuşilor, iar un rozător de pustiu, Neotoma albigula, îşi pune ostreţe de spini la gura vizuinii, aşezată la poalele unei opunţii sau a unui cactus ma-milar.
Şi omul trage foloase de pe urma cactu-ŞHor o adevărată binefacere pentru popu-aţllie loca\'e de amerindieni. Fructele lor, cunoscute sub numele popular de pitamaya, au forma unei pere de culoare gal-ben-verzuie, înarmată cu câteva ace îm¬prăştiate la suprafaţă. Carnea fructului, comestibilă, are culoarea cireşei coapte şj este înţesată cu rnici seminţe negre. Fruc¬tele de pitamaya se usucă pentru iarnă ori se păstrează în stare proaspătă multă vre¬me, în ulcele îngropate în pământ. Din car¬nea lor se scoate un sirop de culoare bru¬nă, comercializat sub numele de sistor. Tot din acest fruct se prepară o băutură învio¬rătoare, cu gust de bere, numită tiswein, prin fermentarea siropului sau a cărnii proaspe¬te. Amerindienii Papaio folosesc fructele unei alte specii de cactus (Cereus thurberi), asemănătoare unor ouă, acoperite cu spini lungi şi negri, cu o carne mai parfumată, mai viu colorată, mai dulce şi mai zemoasă, jjn care scot aceleaşi produse, însă de o calitate superioară.
