CAPCANE FLORALE
Pentru asigurarea polenizării încruci¬şate, florile unor specii au suferit o serie de modificări adaptative menite să atragă şi, mai ales, să reţină insectele. Ele au nectar mirositor, culori vizibile, forma unei pâlnii înzestrate la capăt cu un căpăcel şi înăun¬tru cu perişori care împiedică ieşirea, în¬tocmai ca dispozitivele de la unele capcane de şoareci.
O astfel de plantă este cucurbeţica (Aristolochia clematis), frecvent întâlnită în vii, pe lângă garduri, în ochiuri de pădure. Floarea ei gălbuie, ori tărcată cu roşu, la unele neamuri mediteraneene ce cresc şi pe Valea Cernei, are forma unui tubuleţ di¬latat la bază, cu o limbuţă în partea supe¬rioară, vizibilă de la distanţă. Cucurbeţica este vizitată de insecte mici, care se pot strecura prin gâtul pâlniei florale. Odată pătrunse, ele nu mai pot ieşi, din cauza celor două rânduri de perişori rigizi întorşi în jos. Prinsă, insecta se zbate în interioru4 florii, descarcă pe stigmate polenul cu care a intrat, producând polenizarea. Puţin timp după ce are loc fecundaţia, perii care îm¬piedicau ieşirea insectei din corolă se noaie, se ornesc şi calea rămâne liberă pentru insectă. Aceasta îşi va lua zborul spre altă floare, încărcată cu polen de la staminele care, între timp, ajunse la matu¬ritate, îşi deschid anterele.
Pe acelaşi principiu funcţionează şi cap¬cana florii de rodul-pământului (Anim rhacutatum), plantă depărtată sub raport ta¬xonomic de cucurbeţică, dar asemănătoare în privinţa formelor de adaptare la acest sistem de polenizare. Rodul-pământului este o plantă de primăvară, comună în pă¬durile de foioase, unde atrage atenţia prin frunzele sale mari, sagitate, de un verde lucios, şi prin spadice, inflorescenţa sa formată din două inele de flori aşezate pe un stâlp cărnos, acoperit cu un cornet de culoare alb-gălbuie, numit spat. Miresmele grele, batista catifelată a cornetului şi căl¬dura din interior invită insectele să po¬posească aici. în partea inferioară, cornetul se strâmtează şi gâtuirea este străjuită de o coleretă de peri. Odată străbătută, pădu¬ricea tysă drum liber spre cămara de nec¬tar, în mijlocul căreia se înalţă stâlpul, pur¬tând, în partea de sus, inelul cu flori băr¬băteşti, înzestrate cu pungi de polen, uşor de recunoscut după stigmatele lor lungi, şi mai jos, inelul cu flori femeieşti.
Insectele, în căutare de hrană şi rebegite de frig - să nu uităm că în martie-aprilie zilele sunt destul de răcoroase -, dau nă¬vală spre cornetul care le ispiteşte cu nec¬tarul şi cu adăpostul cald. Nu-i o legendg că florile de rodul-pământului sunt flori "fierbinţi\". In perioada polenizării se pro¬duce o sporire considerabilă a metabolis¬mului celular, însoţită de o creştere a tem¬peraturii din interiorul spatului cu 8-10°C faţă de temperatura de afară.
Dar, pătrunse prin bariera porilor, insec¬tele nu se mai pot întoarce. Agitându-se, ele ating stigmatele florilor femeieşti care le curăţă de polenul adus de pe o altă floare, Fecundarea, de altminteri rapidă, are ca urmare înmuierea perilor şi deci slăbirea barajului format de aceştia. Insectele îşi recâştigă libertatea, nu fără a trece însă prin inelul de flori bărbăteşti, care abia acum intră în activitate, acoperindu-le cu polen. Istoria se va repeta cu un nou exem¬plar de rodul-pământului.
