PLANTE LUNATICE
Influenţa Lunii asupra fenomenelor bio¬logice era cunoscută încă din antichitate. Plutarh vorbea despre "lumina umedă şi rodnică\" a zeiţei Osiris care reprezintă Luna în mitologia egipteană şi sub in¬fluenţa căreia plantele creşteau mai repe¬de. Aceleaşi însuşiri de favorizare a dez¬voltării plantelor erau atribuite de vechii greci şi zeiţei Arlemis.
Ştiinţa a dovedit că vechile credinţe despre influenţa Lunii asupra plantelor (ca şi a animalelor) sunt adevărate în esenţa lor. în 1961, savantul englez J. Brown a de¬monstrat că mişcările plantelor şi anima¬lelor pot fi ritmate de nadirul şi zenitul Lu¬nii. Printre exemplele cele mai convingă¬toare se numără şi curba bioritmică a respiraţiei cartofului, mai scăzută când Luna e la zenit şi mai crescută când astrul nopţii se află la nadir.
Deşi oamenii de ştiinţă n-au căzut întru totul de acord asupra felului cum acţio¬nează Luna asupra vieţii de pe Pământ, se pare că e vorba de o împletire a atracţiei magnetice cu gradul de luminozitate al astrului nopţii care se schimbă în raport cu apropierea Selenei de noi şi cu fazele prin care trece satelitul Terrci. După cum se ştie, cel mai spectaculos fenomen provocat de Lună este mareea, mişcare regulată şi periodică a apelor mării prin care nivelul acestora urcă şi coboară zilnic, în acelaşi loc şi la aceleaşi ore, mişcările fiind cunos¬cute sub numele de flux şi reflux.
Mareea nu se exercită doar asupra apelor .\"arilor ci şi asupra sângelui animalelor şi lichidelor din trunchiul unor copaci tropicali.
Astfel, un neam de acaju clin Guyana, Val-laba, e un copac "lunatic\", deosebit de sen¬sibil la diversele faze prin care trece Luna. Seva acestui copac suferă un fel de maree care o înalţă periodic spre satelitul nostru natural. Fenomenul poale fi observat foarte uşor dacă vom face o secţiune transversală în trunchiul copacului. La toţi copacii, un inel înseamnă un an de viaţă. Inelul e for¬mat din două rânduri alternative: unul, for¬mat din celule largi, parcă umflate de sevă - lemnul de primăvară - şi altul, alcătuit din celule strâmte, mai uscate - lemnul de toamnă.
La Vallaba însă, aceeaşi cronologie este marcată de 26 de inele, treisprezece ex¬terioare şi treisprezece interioare unei linii mijlocii de demarcaţie. Cele 26 de urcuşuri şi coborâşuri ale inelelor cuprinse în spa¬ţiul unui an reprezintă cele 26 fluxuri şi refluxuri suferite de sevă.
Tăietorii de lemne de prin părţile locu¬lui cunosc din practică efectele acestui ciu¬dat fenomen. Dacă arborele este tăiat cu câteva nopţi înainte de a fi lună nouă, lem¬nul său roşiatic, excelent pentru construcţii, abia poate fi cioplit din cauza tăriei sale, concurând în aceste privinţe cu celebrul okoume, copacul de oţel din pădurile afri¬cane. In această perioadă, seva se găseşte în reflux. Circulaţia ei foarte lentă prin ţe¬suturile trunchiului şi ramurilor favorizează deshidratarea celulelor, care duce la întă¬rirea lemnului. Dacă însă copacul c doborât în timpul lunii pline, când se exercită din plin atracţia magnetică a astrului, iar seva urcă cu putere în ţesuturi, asemenea fluxului, lemnul devine moale şi poale 11 uşor îmbu-câtăţit, pierzându-şi din cauza marii canti¬tăţi de apă calităţile obişnuite.
Cercetări recente au pus în evidenţă in¬fluenţa exploziilor stelare în circulaţia sevei din plante, deci în modificarea ritmului de dezvoltare a plantelor. Astfel, trunchiul secţionat al unui arbore din podişul Pamir, bătrân de peste 800 de ani, confirmă în¬râurirea pe care o exercită unele fenomene astronomice îndepărtate, ca exploziile stelelor supernove. La această concluzie a ajuns botanistul N. Lovulius din Leningrad, ruor - trei perioade de încetinire a creşte¬rii trunchiului, ce coincid cu trei explozii înregistrate cu prilejul naşterii supernove¬lor Tycho Brahe (1572), Kepler (1604) şi Cassiopeia (1700).
