PLANTE LUMINOASE
Pătrunzând într-o noapte de vară în a-dâncul unei păduri, vom zări pâlpâind nişte luminiţe palide ca de opaiţ, aninate de buştenii putrezi sau aprinzându-se ca un vâpăiş de raze, deasupra frunzişului mort.
Aceste luminiţe misterioase stârneau odinioară fantezia oamenilor simpli care le puneau în legătură cu unele comori ascun¬se în păduri. Şi nu rareori, la rădăcinile copacilor se întâlneau zeci de gropi, rodul strădaniilor zadarnice ale superstiţioşilor dornici de îmbogăţire.
Focurile de "comori\" ţâşnite din copaci nu sunt altceva decât radiaţiile luminoase e-manate de nişte ciuperci, rude cu ghebele sau iasca. Cea mai cunoscută, întâlnită şi în ţara noastră, este gheba de copac (Annilla-ria mellea), o mică ciupercă cu pălărie la care partea luminoasă o formează cordoa¬nele ramificate ale miceliului (rizomorfele), dezvoltate între scoarţă şi lemnul copacului putred. La alte ciuperci, care cresc mai ales in regiunile calde, lumina poate fi produsă si de pălărie.
Impresionantă este şi lumina ce vine de Jos. Parcă sub vatra de frunze uscate a Pădurilor de mesteacăn ori stejar mocneşte Un foc dulce şi statornic. Dând la o parte pojghiţa frunzişului, vom descoperi izvorul acestei lumini în stratul groscior şi presat de sub crustă, împănat cu nişte pete alb-galbene. Aceste pete fosforescente sunt hifele unei ciuperci puţin studiate.
Dacă vom lua cu noi o bucată de lemn şi o vom pune sub un clopot de sticlă, peste câteva nopţi vom avea o veioză naturală ca¬re va răspândi în obscuritatea camerei o lu¬mină potolită şi mângâietoare.
Poeţii au cântat totdeauna rouă, modes¬ta picătură de apă căreia razele solare, străbătând-o, îi dau sclipiri de diamant. Rouă diamantină se schimbă înlr-un sma¬rald tot atât de strălucitor când se aşază pe frunzuliţele unor muşchi foarte răspândiţi din genul Mnium. Frunzuliţele, prin de¬simea lor, reţin numeroase picături de ro¬uă. Lumina soarelui trece prin marginile frunzelor, suferă o reflecţie totală prin pi¬cături şi iese în exterior după ce a mai tre¬cut o dată prin frunze. Transparentele pa¬ravane îmbracă muşchiul într-o poetică diademă.
Vestitul muşchi luminos din peşterile de la Fichtelgebirge (Bavaria), Schistoslega os-mundacea, descoperit în câteva locuri şi în ţara noastră (tinovul de la Poiana Stampei, Munţii Vrancei etc), e şi mai interesant. Protonema, firişorul subţire ieşit din spor, mai durabil ca la alte neamuri de muşchi, îşi semnalează prezenţa de la distanţă. Nu ro¬uă creează iluzia nestematelor, ci propriile ei celule a căror membrană, îngroşată, ca o lupă, concentrează lumina cât de slabă şi o reflectă asupra grăunţilor de clorofilă care la rândul lor o răsfrâng în jur, asemenea sclipirilor unui colier de smaralde.
Primăvara sevele izbucnesc mai puter¬nic în copaci. Dacă am avea o ureche ex¬trem de sensibilă, am percepe şuşotul lor muzical prin ţevile de orgă ale corpului ve¬getal. Puţini însă ştiu că acest "sânge\" al plantei emite lumină.
Să tăiem câteva fragmente din frunzele şi scoarţa castanului sălbatic (Aesculus hip-pocastanum) sau mojdreanului {Fraxinus onnts) şi să le introducem într-un pahar cu apă. Vom vedea că seva plantei amestecată cu apă va începe să radieze o lumină aluasira care se observa mai bine dacă lăsăm să pătrundă în lichid un fascicul de raze solare, trecut prinlr-o lentilă de ochelari sau de lupă. Fenomenul nu e încă bine lă¬murit în ştiinţă. Se pare că pigmenţii gal¬beni, care absorb cu scop protector razele ultraviolete, reţin aceste radiaţii din fas¬ciculul luminos. Jn sevă se găsesc dizolvate diferite minerale conţinând calciu, sodiu, fosfor, fior etc. Sub acţiunea ultravioletelor reţinute de pigmenţii galbeni (flavonc) se produc tulburări temporare în echilibrul electrostatic al reţelelor lor cristaline, în urma cărora lumina invizibilă de unde scurte se transformă în lumină reflectată, vizibilă, de raze lungi. Această transfor¬mare de lumină se numeşte fhiomscenfă.
în lipsa fluorinei cu care demonstrăm în laborator acest interesant fenomen optic, putem folosi în timpul primăverii plantele mai sus amintite.
