PLANTE SIMTITOARE
Suntem înclinaţi să credem că, lipsite de sistem nervos, plantele nu simt. Ele nu reacţionează în nici un fel dacă le smulgem din pământ, dacă le ciupim frunzele ori le tăiem florile. Aparent, aşa se întâmplă. în realitate însă, plantele au o formă de sen¬sibilitate specifică, cel mai adesea ascunsă ochiului nostru, de un tip cu totul deosebit
de acela al sensibilităţii animale. Se ştie azi, pe baza unor experienţe simple, care se fac şi în şcoală, că plantele reacţionează la substanţe chimice, la lumină, la atracţia pă¬mântului, la curentul electric şi că aceste mişcări lente poartă numele de tropisme.
însă, în câteva cazuri, sensibilitatea plantelor se manifestă neaşteptat: fie într-o formă imediată, violentă şi vizibilă, cu totul contrar imaginii pe care ne-am făcut-o despre lumea vegetală, fie într-un chip ciudat, care aminteşte mult de sensibi¬litatea animală şi atât de tainic, încât avem nevoie de o aparatură specială pentru a înregistra "spaima\" sau "durerea\" florii respective.
Mimosa pudica este popularizată în ori¬ce manual şi tratat de biologie şi răsfăţată în toate grădinile botanice unde constituie un principal punct de atracţie. Neam de-al salcâmului, cu fructe compuse aşezate în două rânduri de-a lungul peţiolului şi ba-lonaşe delicate de flori roz-violete, mimoza sau sensitiva - cum i se mai spune - for¬mează în Brazilia păduri întregi. Principala ei particularitate este sensibilitatea. E în¬deajuns să atingem frunza şi ea se strânge numaidecât, revenindu-şi la normal după o bună bucată de timp. (Fig. 13)
Capacitatea ei de reacţie exterioară se datoreşte unui mecanism activ de apărare. La subţioara fiecărei frunze şi fiecărei frunzuliţe se găsesc mici umflături elastice, pline cu apă, numite pulvinule. Acestea re¬acţionează prompt la cea mai mică exci¬taţie. Călătorii povestesc că trecând prin tufişurile de mimoze, numai zgomotul pa¬şilor de cai le face să se strângă ca spe¬riate. De asemenea, zvâcnirea unei raze de soare sau umbra unui nor produce în frun¬zişul lor o vie frământare. Cu atât mai mult, o atingere uşoară provoacă o adevă¬rată reacţie în lanţ. Fragilul ţesut al pulvi-nului se strânge cu putere, împingând rapid o bună parte a apei în jos, prin vasele tul¬pinii. Umflătura se înmoaie iar frunzuliţele, lipsite de suportul ce le ţinea întinse, ca şi din cauza propriei greutăţi, cad şi se strâng dintr-o dată, acoperindu-se cu feţele. Exci¬taţia este transmisă cu o mare viteză de la frunză la frunză, astfel că, în câteva clipe, toată tufa verde şi suculentă ia aspectul unei tufe ofilite, inhibând apetitul anima¬lului şi determinându-1 să se îndepărteze. După circa 30 de minute - timp în care primejdia a trecut - apa este repompată în vase, mărgeluşele motrice se umflă, iar frunzele îşi recapătă înfăţişarea lor obişnu¬ită.
O probă de un excepţional interes ştiin¬ţific a fost furnizată în 1966 de un aparat folosit pentru prinderea hoţilor şi de un poliţist din New York cu studii ştiinţifice. Aparatul este vestitul "detector de min¬ciuni\". Acesta sesizează cei mai fini curenţi bioelectrici care trădează neliniştea ner¬voasă bine stăpânită a unui infractor inte¬rogat sau pus în faţa unor dovezi. Poliţistul savant este Cleve Backster ale cărui expe¬rienţe au primit unanime confirmări şi Prestigioase premii ştiinţifice.
La baza acestei tehnici folosite în an¬chetele judiciare se află observaţia că emo¬ţiile puternice declanşează o scădere a re-Zlstenţei cutanate. Este efectul psihogalvanic cunoscut ae mima vi^mv, ^ pielea îi trădează omului gândurile.
Eroina lui Backster a fost planta Dracaena massangeana ale cărei frunze au fost în con¬tact cu un detector de minciuni. Experimen¬tatorul şi-a propus să ardă o frunză a acestei plante. In clipa când a făcut gestul să scoată bricheta, planta a reacţionat ca şi cum i-ar fi "ghicit\" gândurile. "Spaima\" plantei a fost înregistrată clar de detector.
Trei exemplare de Philodendron cordatum au reacţionat la fel de prompt şi când au fost opăriţi în preajma lor câţiva creveţi, când a trecut o capră pe lângă ele sau o maşină care emitea gaze poluante.
Deosebit de impresionantă a fost ur¬mătoarea experienţă: prin faţa unui exem¬plar de Dracaena, conectat la detector, a tre¬cut în şir un grup de studenţi. Unul dintre aceştia trebuia să distrugă planta în mod violent, conform unui plan stabilit în pre¬alabil. Planta nu a reacţionat decât în mo¬mentul când s-a apropiat de ea studentul care urma s-o distrugă.
Generalizând în 1973 numeroasele sale experienţe, confirmate în întreaga lume, Backster aprecia că fiecare celulă, fie ani¬mală, fie vegetală, e capabilă de percepţii simple, independente de prezenţa siste¬mului nervos.
Ipoteza lui Backster a fost confirmată în 1974, cînd Eldon Bird demonstrează în faţa camerelor de televiziune şi a zeci de milioane de telespectatori că planta este sen¬sibilă la ameninţările noastre şi la alţi factori de stres. Apropierea de plantă a unui pă¬ianjen declanşează o reacţie la fel de vie ca şi amputarea unei frunze. Conectând un cactus la un poligraf prin intermediul ace¬lor de punctură, Ken Hashimoto a obţinut o "conversaţie\" cu plantele prin transformarea reacţiei lor de răspuns electric în sunet, fe¬nomen reprodus, în 1980 şi la noi în ţară de un grup de distinşi cercetători (Marioara Godeanu, Dumitru Constantin, Serafima Savu, V Boghean, V. Isvoranu) de la Insti¬tutul de Ştiinţe Biologice din Bucureşti.
Ceva mai mult, cercetătorii indieni, so¬vietici, americani şi francezi au probat că plantele pot avea "memorie\", reţinând informaţii şi manifestându-se la repetarea lor printr-o reacţie similară oarecum cu refle¬xele condiţionate. De pildă, unui filoden¬dron i s-a aplicat un impuls electric, de fie¬care dată când alături se afla o rocă. Re¬zultatul era un răspuns din partea plantei. După un timp, planta a început să emită acest răspuns imediat ce era plasată lângă acea rocă, fără a mai fi stimulată electric.
La fel de edificatoare sunt experienţele cu ciocul-berzei (Gevanium) care reacţio¬nează net deosebit faţă de o persoană "de¬licată\" şi de alta "agresivă\". Şi experienţele cercetătorului bulgar Athanas Smilov, din 1970, constând din disecarea unei broaşte în faţa plantelor au obţinut confirmări spec¬taculoase.
Bioritmurile circadiene (oscilaţiile meta¬bolismului în cursul unei zile), alternarea perioadelor de activitate şi repaus, "surme¬najul\", narcotizarea şi hipnotizarea plante¬lor sunt fenomene obiective, care de¬monstrează rudimentul unei vieţi psihice, deci posibilitatea de "comunicare\" a plan¬tei cu lumea vie.
"Plantele se integrează complet în lu¬mea lor - scria cercetătorul român Dumi¬tru Constantin - uzând de toate atributele unei fiinţe dotate cu un sistem nervos e-voluat. Percep sunetul, lumina, frigul, căl¬dura şi chiar durerea. Plantele nu gândesc, dar pot fi influenţate de gândurile noastre.\"
Un interesant film, Dincolo de tăcerea plantelor, realizat în 1981 de dr. Marioara Godeanu, ing. E. Alexandrescu şi medicul Eugenia Grosu şi prezentat la televiziune, ne-a adus pasionante dovezi ale sensibi¬lităţii plantelor şi ne-a amintit cât de multe taine îşi aşteaptă în viitor dezlegarea.
