ATRACTIA MIRODENIILOR
Mâncărurile n-au nici un haz dacă nu li se pun şi ceva condimente care le dau gust delicios, stârnind pofta de mâncare. Unele sunt produse de plante care cresc şi în ţara noastră: mărarul, pătrunjelul, leuşteanuK tarhonul, anasonul, chimionul sau secărica, riandrul, enibaharul, cimbrul - plante ale
caror virtuţi aromatice se datoresc unor
"leiuri eterice. .,.,."
Cele mai apreciate se aduc insa din ţa-.. calde. Bunicii şi străbunicii noştri le fl mpărau cu mulţi ani în urmă din magazi¬ile "coloniale\", adică din magazine care \"\'nde\'au mărfuri sosite din coloniile diferi¬telor puteri europene. Azi, numele de "co¬loniale\" este învechit din motive lesne de \"nteles, colonialismul fiind un cuvânt intrat în istorie. Dar aceste ingrediente, produse ale plantelor tropicale aromatice, continuă să ofere artei culinare un ajutor de neînlo¬cuit.
Patria celor mai multe plante aromatice este Asia musonică, numită pe drept cu¬vânt de primii călători "Ţara mirodeniilor\".
Din vremurile antichităţii greco-romane şi-au găsit mirodeniile drumul lor din India spre Europa. Ele veneau pe mare până în regatul legendar Saba, care azi se numeşte Yemen, iar de acolo, cu caravanele, prin pustiurile Arabiei, la Alexandria. în evul mediu, Veneţia a luat locul Alexandriei.
In Europa, produsele aromatice deve¬niseră atât de preţuite încât ele se plăteau cu aur. Şi, pentru că arabii controlau calea cunoscută de pătrundere spre India, euro¬penii au căutat altă cale de acces. Columb a pornit să străbată Atlanticul şi, debarcând în Lumea Nouă, a crezut că a ajuns în India. Un vestit geograf afirmase că "goana după mirodenii\" a stat la temelia descoperirii lu¬milor noi. Din prima sa călătorie, Vasco da Gama a adus la Lisabona, în anul 1499, o mare încărcătură de aromate şi a câştigat cu ele de şase ori mai mulţi bani decât cheltuise cu toată expediţia.
Vanilia (Vanilia planifoliă), plantă agă¬ţătoare din familia orhidee, originară din pădurile mexicane, a ajuns în Europa după ce soldaţii lui Cortez se ospătaseră din ves¬tita "chocolatl\" a aztecilor, mai gustoasă prin adăugire de vanilie. Fructele de vanilie recoltate înainte de coacere şi supuse unei maturizări forţate au forma unor păstăi ne¬gre, zbârcite, puse în comerţ sub formă de "batoane\".
Nu mai puţin celebră şi căutată este scorţişoara, scoarţa aromatică, roşcat-cenu-şie, rasă de pe ramurile mai multor specii de arbori şi arbuşti din genul Cinnamo-mum. Patria scorţişoarei este Ceylonul (Sri-Lanka).
In insulele Moluce, portughezii au în¬tâlnit arborele-de-cuişoare (Eugenia caryo-phyllata), arbore veşnic verde, rudă cu mir¬tul. Florile au un caliciu cilindric, de cu¬loare roşie purpurie, cu 4 lobi şi o corolă roz-albă, care cade în timpul recoltării. Mugurii florali se usucă şi se valorifică sub numele de cuişoare, nume perfect justificai de înfăţişarea acestora. Cuişoarele s-au bucurat de o deosebită atenţie încă din antichitate. Mumiile vechilor egipteni erau împodobite cu mărgele de cuişoare. în Chi¬na, eticheta cerea ca oricine se adresa prin viu strai împăratului să mestece mai întâi cui-soare. în secolul al Vl-lea, Alexandru din Talles şi alţi medici romani prescriau ca me¬dicament câte 5-8 cuişoare. Bunicii noştri le foloseau împotriva durerilor de dinţi. Azi, uleiul eteric de cuişoare, conţinând eugenot, este folosit în practica dentară.
Nu putem trece eu vederea peste şo-l\'ran, ghimbir şi kardamon.
Stigmatele uscate galben-portocalii ale sofranului cultivat (Crocus sativus) - rudă bună cu brânduşa-de-câmp - uscate, dau preparatelor (mai ales, cozonacului) o fru¬moasă culoare galben-portocalie şi o aro¬mă plăcută.
Ghimbirul (Zingiher officinalc) este o plantă ierboasă din pădurile tropicale ume¬de din Asia de Sud, ai cărei rizomi aro¬matici sunt folosiţi atât în alimentaţie, cât şi în medicină. Aceleaşi întrebuinţări le au şi rizomii de galanga şi zcdoaria.
în sfârşit, kardamonul sau cardama (Ellei-laria caniamomwn), din familia cruciferelor, comun în India şi Sri-Lanka, produce se¬minţe aromatice şi cu gust picant, folosite ca şi piperul şi cuişoarele.
