UIMITOARELE "MECANISME" ALE ORHIDEELOR
Taina "coarnelor\" albinei este una din¬tre cele mai pasionante pagini din viaţa flo¬rilor ce se slujesc de insecte pentru în¬făptuirea polenizării. Pentru dezlegarea ei, acum aproape două veacuri, directorul şco¬lii latineşti din Spandau, Konrad Sprengel, a cheltuit zece ani de observaţii, a fost des¬tituit din funcţia ce o deţinea, pentru negli¬jarea serviciului, şi a fost luat în râs până la sfârşitul vieţii de către savanţii de cabinet. Şaizeci de ani, cartea sa, închinată acestei taine, a zăcut prăfuită prin biblioteci, până când Charles Darwin a relevat-o marelui public, aducând celebritate modestului şi dispreţuitului ei autor. Cincizeci de ani mai târziu, marele scriitor belgian Maurice Maeterlinck, laureat al premiului Nobel, a scris o poetică şi tulburătoare carte, Inte¬ligenţa florilor, inspirată şi de uimitoarele performanţe ale orhideelor.
Povestea începe cu o plantă foarte cunos¬cută la noi, poroinicul (Orchis mono), co-urlj în păduri şi livezi, care înfloreşte în a;4unie, făcând nişte flori liliachii, aşezate \"n ciorchine. Poroinicul este un desăvârşit runcător de mine adezive. Floarea lui are în partea de sus o cască, în partea de jos o buză mai lungă sau mai scurtă, dinţată sau sfârtecată, albă sau bogat colorată, numită labei, şi în spate un pinten plin cu nectar. Casca adăposteşte părţile de înmulţire, care sunt şi ele originale. Pistilul este for¬mat dintr-un ovar răsucit, de care se prin¬de direct un stigmat, ca o pată pufoasă şi lipicioasă. în locul staminelor se găsesc poliniile, un fel de măciulii prinse cu un pi¬cioruş (caudicul) de un mic disc (rostel), cu ajutorul unor năsturaşi (retinacul).
Să urmărim ce se întâmplă cu o albină care a intrat în raza de acţiune a minelor a-dezive.
Mai întâi, ea se aşază ca pe un balconaş pe buza liliachie, apoi, atrasă de nectar, îşi croieşte drum spre pintenul cu suc dulce. Trecerea este strâmtă, aşa că insecta loveş¬te cu capul bazinaşul care, fiind foarte gin¬gaş, se rupe, aruncând cu putere, ca dintr-un pistol cu aer comprimat, cele două polinii. Acestea se prind de fruntea albinei cu aju¬torul năsturaşilor cleioşi. Cu cele două "mine\" pe frunte, insecta pătrunde în altă floare. Dacă picioruşele ar fi ţepene, "mi¬nele\" încărcate cu polen ar izbi doar poli-niile celorlalte flori. Atunci poroinicul a adus o modificare "minelor\", potrivit obi¬ceiurilor insectei. O albină are nevoie de o jumătate de minut ca să intre, să pompeze nectarul şi să treacă la o floare alăturată. Adaptându-se timpului folosit de insecte, planta şi-a alcătuit astfel codiţa ce leagă măciulia de năsturaş, încât să se îndoaie de două ori pe minut. Când ajung pe altă floare, după scurgerea tirrtpului obişnuit, "minele\" iau o poziţie culcată, reuşind ast¬fel să atingă stigmatul.
Dar orhideea a "chibzuit\" şi mai bine. ^e ce să-şi cheltuiască dintr-o singură în¬cercare tot polenul preţios? Dacă stigmatul ar fi tot atât de cleios ca şi măciuliile de Polen, acestea s-ar rupe de pe codiţe şi ar rămâne lipite acolo, folosind doar unei sin¬gure flori. Ca să înlăture acest neajuns, floarea fabrică două gume: una vâscoasă, care serveşte doar la agăţarea discului de capul albinei, şi alta apoasă, cu care stigma¬tul prinde doar câteva firişoare de pe mă¬ciulie, fără s-o reţină cu totul. în acest fel, cu aceeaşi pereche de "rriine\" pe frunte, o albină poate poleniza zeci de flori.
Nu este de mirare că Darwin a apreciat şi a dus mai departe descoperirea profe¬sorului de latină. Perfecţionarea sistemului folosit de orhidee pentru asigurarea pole¬nizării încrucişate şi deplina adaptare a acestuia la particularităţile insectei consti¬tuie un rezultat de necontestat al selecţiei naturale. (Fig. 17)
Uneori, sistemul de proiectare a poli-niilor suferă mici modificări, astfel că aceste "coarne\" se lipesc nu de capul, ci de corpul sau de picioarele insectelor pole-nizatoare.
Catasetwn tridentatiun, orhidee frecvent întâlnită în pădurile tropicale din Guyana (America de Sud), are rostelul plasat dea¬supra cavităţii stigmatului şi a discului lipi¬cios cu polinii. Tot aici se află două antere sensibile care, prin atingere, declanşează explozia şi aruncarea poliniilor. întrucât rostelul are o poziţie superioară şi anterele se declanşează când deja capul albinei este antrenat în adâncul corolei, poliniile se li¬pesc de spatele insectei. Surprinse şi spe¬riate de şoc (poliniile sunt aruncate cu pu¬tere până la o distanţă de 0,5-1 m), insec¬tele vor zbura spre o altă floare, unde vor efectua polenizarea încrucişată.
Micuţa Henniniwn monorchis, prezentă şi în flora ţării noastre prin locuri umede, are corole mărunte, cu aspect tiibular şi cu un miros pătrunzător de miere, care atrag cu precădere insectele mici (0,5 mm). Poziţia florii este de aşa natură încât insec¬tele pot să se ospăteze doar stând cu pi¬ciorul anterior sub stigmatul lipicios. După ce au atins poliniile aşezate în imediata apropiere a stigmatului, mecanismul se de¬clanşează, alipindu-se de picioarele insec¬tei.
Pterostylis longifolia, orhidee originară din Noua Zeelandă şi Australia, este în¬zestrată cu două petale şi o sepală astfel îmbinate încât formează o glugă, unde stau ascunse poliniile şi stigmatul lipicios. în par¬tea de jos a glugii, întocmai ca o treaptă la o casă, se găseşte labelul foarte sensibil. în clipa când insecta se aşază pe labei, acesta se ridică brusc, acoperind gluga ca un capac p închizând insecta înăuntru. Singura cale de ieşire este spaţiul dintre două scuturi pro¬eminente de pe lângă polinii. Ieşind afară, insecta zboară pe altă floare, unde păţania se repetă. în trecere pe lângă stigmatul a-cesteia, lasă câteva grăuncioare de polen, după care ajunge din nou la polinii, ale-gandu-se cu o nouă încărcătură. După circa o jumătate de oră, labelul se lasă în jos, reluându-şi poziţia iniţială.
Unele specii de orhidee recurg la mij¬loace şi mai ingenioase. Astfel, Gongora maculata emite un parfum specific femelei albinei Euglossa cordata. Masculul, păcălit de miros, se plimbă prin floare, căutându-şi perechea, şi cade în interiorul corolei, um-plându-se de polen. La următoarea floare păţeşte la fel, după ce în prealabil s-a atins, efectuând polenizarea.
în acest gen de "trucuri\", şi mai specia¬lizată este Ophrys speculum, originară din Algeria, ale cărei flori seamănă ca două picături de apă cu femela insectei Scolia aliata. Masculul, indus în eroare de forma şi coloritul corolei, încearcă să se copuleze florile, umplându-se de polen. Dându-şi C ma de greşeală, insecta încărcată de "(berea fecundată îşi ia zborul pe o altă floare, unde peripeţia o ia de la-nceput.
Poate că cea mai ingenioasă orhidee exo-r\'că este Coryanthes macrantha, numită de localnici "masca plângătoare\". Floarea ei ascunde o instalaţie hidraulică în miniatură, care începe să funcţioneze în perioada po¬lenizării.
Labelul are înfăţişarea unui bazin de catifea cam cât o coajă de ou, în care cade continuu, picătură cu picătură, din două cor¬nete situate deasupra lui, un lichid aproape transparent şi fără gust. Când bazinul s-a umplut cam pe jumătate, lichidul de prisos se scurge printr-un mic canal, aşezat într-o parte. Acest lichid nu este - cum s-ar crede - nectar şi nu serveşte pentru atragerea in¬sectelor. Menirea lui e cu totul alta.
Bazinul se găseşte dedesubtul unei în¬cântătoare camere de oaspeţi, cu două in¬trări laterale. Aromele îmbătătoare şi mi¬cile creste cărnoase şi dulci aşezate aici a-trag insectele, şi în special un soi de albine, croite pe măsura acestor saloane enorme şi somptuoase.
Dacă oaspeţii ar intra unul câte unul, fiecare ar mânca în tihnă şi ar pleca liniştit, fără a da plantei vreun ajutor în polenizare. Planta este obişnuită cu cele două mari nă¬ravuri ale tovarăşilor ei de mii de ani : lă¬comia şi graba. Şi într-un anumit fel îi con¬vin şi chiar le provoacă, ţinând deschise două uşi la camera de dulciuri.
Şi lucrurile se petrec cam aşa: de obi¬cei, trei-patru himenoptere îşi fac de lucru cu carunculele dulci. Preocupate să mă¬nânce cât mai mult şi mai iute, se ciocnesc Pană când una îşi pierde echilibrul şi alu¬necă pe pardoseala lucioasă şi uşor încli¬nată, căzând drept în bazinul cu apă, unde face o baie neaşteptată. Nu există decât o S\'ngură cale de ieşire din bazinaş: canalul e scurgere, destul de larg pentru a per¬ete trecerea insectei. Dar pe acest canal j\"bina este aşteptată mai întâi de puful Picios al stigmatului, care îi absoarbe cu lăcomie firele vechi de praf auriu, şi mai apoi de masele polinice, care încarcă cor¬pul insectei cu o nouă pulbere adezivă. Ştearsă şi apoi pudrată, îşi ia zborul spre o floare vecină, unde reîncepe şirul de pă¬ţanii....
Un neam de poroinic, cu tulpină înăl¬tuţă şi cu spic piramidal (Anacamptis pyra-midalis), oferă, pe meleagurile noastre, una din cele mai strălucite probe de "inteli¬genţă\".
Anacamptis posedă, spre deosebire de poroinicul comun, un pinten foarte lung şi strâmt. Acest fapt face ca floarea să fie căutată mai ales de fluturi, a căror trompă lungă şi subţire poate ajunge la nectarul as¬cuns în fundul pintenului. Dar o trompă de fluture nu este un suport destul de larg pentru polinii şi pentru năsturaşul cleios aflat la baza acestora. Ele nu se pot fixa de limba insectei. De aceea, natura a suprimai aici discul adeziv şi 1-a înlocuit printr-un fel de gheară mecanică ce apucă trompa şi o înconjură complet în felul cum ghearele unei păsări se strâng în jurul unei râmurele. Această gheară poate fi foarte uşor pusă în funcţiune, vârând un păr de cal în pintenul florii; îl vom scoate încărcat de polinii.
Dar uimitorul mecanism de polenizare nu se mărgineşte doar la extraordinarul aparat prehensil.
Corola orhideei prezintă - aşa cum re¬marca şi Maeterlinck în Inteligenţa florilor - două mici excrescenţe, al căror rol este să călăuzească trompa fluturelui vizitator spre pinten, astfel încât aceasta să se gă¬sească în poziţia cea mai potrivită pentru a primi poliniile. Vizitatorii aleargă de colo, colo cu trompa înţesată de polinii pe care, din cauza poverii, neputând-o rula o lasă să atârne, ceea ce i-a făcut pe biologii din tre¬cut, aşa cum nota cu haz Sprengel, să con¬sidere astfel de fluturi atinşi de boala "coar¬nelor\". Ei scapă de această năpastă doar vizitând florile de Anacamptis, a căror po¬lenizare este astfel asigurată.
