PATRONII FABRICILOR DE AZOT
Toţi elevii ştiu că în compoziţia aerului azotul este preponderent, reprezentând 78,08 % faţă de 20,8 procente ale oxige¬nului şi cele 0,4 procente ale bioxidului de carbon şi urmelor de alte gaze inerte. Oxi¬genul este folosit în respiraţia animalelor şi plantelor; bioxidul de carbon în fotosin-teză. Nici plămânul animalelor, nici frun¬zele plantelor nu au nevoie însă de prin¬cipala componentă a aerului. S-ar părea că imensul "depozit\" de azot atmosferic, nefiind asimilabil, rămâne total nefolosit, un fel de "stoc supranumerar\" al Naturii.
Aparenţele înşală. Azotul atmosferic -deşi gaz inert şi aparent inutil - joacă un rol de frunte, ghicit abia de omul antichităţii din ce în ce mai apropiat de pământ prin prac¬ticarea agriculturii. Naturaliştii romani Plinius Secundus şi Varro au consemnat acum 2 000 de ani, în lucrările lor Historia natiiralis şi De re rustica, acţiunea favo¬rabilă a leguminoaselor (fasole, mazăre, bob, linte, trifoi, lucerna, măzăriche, lupin) asupra plantelor ce se cultivau pe locul un¬de se dezvoltaseră acestea.
Abia în 1886 doi cercetători germani, Hellriegel şi Wilfarth, cercetând umflă¬turile (nodozităţile) de pe rădăcinile de leguminoase au constatat că bacteriile din nodozităţi, trăind într-o strânsă prietenie -numită simbioză - cu plantele, procură acestora azotul din aer de care au atâta ne¬voie pentru a-şi fabrica subs\'tanţele de bază ale existenţei lor, proteinele.
Foarte curând, în 1888, Beijerinck a cultivat şi descris bacteria din nodozităţi şi a botezat-o Bacillus radicicola, ulterior re-kotezată de 25-30 de ori până s-a ajuns la denumirea pe care o poartă astăzi: Rhizo-biiini legiuninosanun.
Cercetările care au continuat neîntre¬rupt şi în veacul nostru au scos în evidenţă rolul cosmic al acestor bacterii, adevărate fabrici invizibile de compuşi asimilabili ai azotului. La scara planetei, cele aproxi¬mativ 120 de milioane de hectare cultivate cu leguminoase aduc anual în sol, din atmosferă, peste 10 miliâane tone de azot fără ca nimeni să prindă de veste.
Aceste laboratoare bacteriene de fixare şi transformare a azotului se găsesc pe ră¬dăcinile leguminoaselor şi au diferite for¬me. Astfel, la cafeluţă (Lupinus) are o for¬mă încreţită, la fasole, rotundă, iar la trifoi, ovală. Numărul şi dimensiunile nodozi-tăţilor sunt foarte variate în funcţie de spe¬cie, de "calitatea\" bacteriei, de condiţiile de sol.
Apariţia nodozităţii este un rezultat al pătrunderii bacteriei în perişorii absorbanţi ai rădăcinii (preinfecţia) şi al invadării ce¬lulelor încorporatoare (infecţia). în clipa când nodozitatea s-a maturizat, ca la un semnal celulele infec\'ate ale rădăcinii plan¬telor leguminoase încep să sintetizeze un pigment asemănător celui care dă culoarea sângelui, numit leghemoglobină, toată no¬dozitatea colorându-se în roşu. In timpul activităţii bacteriile sporesc considerabil în dimensiuni, devenind bacleroizi. Cu ajuto¬rul unei enzime speciale, nitrigenaza, bacte-roizii fixează azotul din atmosferă sub for¬mă de amoniac. Amoniacul reprezintă ma¬teria primă pe care planta o preia de la bacterie, prelucrând-o la rândul ei şi obţi¬nând o gamă bogată de produse cuaternare (în compoziţia cărora intră O, H, C, N), amintite pe larg în cartea mea Uzina Flora.
In această simbioză, planta-gazdă, după ce reuşeşte să stabilească un echilibru bio¬logic, îşi domină partenerul. Când bac¬teriile se înmulţesc peste măsură, produ¬când o cantitate prea mare, inutilizabilă, de amoniac şi pretinzând un plus de hidraţi de carbon necesari gazdei în perioada înflo¬ririi, celulele rădăcinii înghit (fagocitează) o parte din bacterii, reglementând astfel schimbul chimic.
Simbioza dintre leguminoase şi nitro-bacterii are o marc importanţă practică
pentru agricultură, deoarece de pe uima acestei convieţuiri solul se îmbogăţeşte în a/.ot combinat. Semănând cereale după le¬guminoase se obţin recolte de 2-4 ori mai mari economisindu-se astfel importante cantităţi de îngrăşăminte chimice sau evi-tandu-se abuzurile din ce în ce mai mari ale folosirii acestor produse industriale, abuz care duce la degradarea solului, la in¬toxicarea plantelor şi chiar a acelora ce le consumă.
