PLANTE ELECTRICE
în pădurile tropicale din Nicaragua creşte o plantă denumită Phytologica elec¬trica ale cărei proprietăţi stranii continuă să fie un teren de dispute yitre oamenii de ştiinţă. Influenţa magnetică a acestei ciu¬date plante se exercită de la 2,5 m, putând fi uşor înregistrată cu un galvanometru. Dacă e atinsă cu mâna, produce amorţeală şi furnicături. Păsările şi insectele o oco¬lesc. Intensitatea activităţii electrodinamice a plantei nu e constantă; în timp ce noap¬tea e abia perceptibilă, o dată cu apariţia luminii şi curioasa ei proprietate începe să crească, atingând apogeul în jurul orei 14.
Explicaţia acestui fenomen ciudat e de domeniul bioenergeticii.
Pornind de la teoria funcţiei cosmice a plantei, formulată de A. Timiriazev, Szent Gyorgyi în vestita sa lucrare Bioenergetica socoteşte că procesele intime ale vieţii sunt controlate de energia electronilor care pro¬vin din starea de excitare pe care o intro¬duce fotonul în moleculele de clorofilă, energic care ulterior este redistribuită
biosistemelor în porţii mai mici. Ajunşi în sistemele vii, electronii sunt transportaţi într-un ciclu închis şi necesar ordonat ca sens, iar acest transport de electroni în cir¬cuit este un curent electric. Viaţa apare di¬rijată printr-un curent electric foarte slab, întreţinut de radiaţia solară.
Aşadar, un foarte slab curent electric e-xistă, firesc, în orice plantă, aflată în plin proces de metabolism. Cum e cu putinţă însă ca Phytologica să realizeze un poten¬ţial bioelectric atât de ridicai, manifestând în acelaşi timp proprietăţi magnetice?
De aici începe domeniul ipotezelor. Se pare că planta reţine în cantităţi mai mari decât alte specii din solul pădurilor liliul şi cesiul, clemente care acumulează şi fixează electricitatea produsă prin activitatea foto¬nilor. Asemenea retinei, n-ar fi exclus ca şi cloroplastul în prezenţa unui element foto-electric să acţioneze ca o fotocelulă în care energia luminoasă - de obicei la plante transformată în energie chimică - se pre¬face, de data aceasta, şi în energie elec¬trică. Potenţialul bioelectric al plantei spo¬reşte progresiv pe măsură ce creşte inten¬sitatea radiaţiilor solare, adică spre orele de prânz.
Se ştie că între suprafaţa exterioară a membranei celulare şi suprafaţa interioară a aceleiaşi membrane cu sarcini negative se află o diferenţă de potenţial electric, denu¬mit potenţial de repaus. De asemenea, se cunoaşte că între o zonă excitată de radia¬ţiile solare intense şi zonele în repaus ale membranelor celulare, apare o altă diferenţă de potenţial, aşa-zisul potenţial în acţiune. La Phytologica, acest potenţial în acţiune este cu mult mai mare faţă de al altor specii vegetale din cauza surexcilării "celulelor fotoelectrice\" din frunze.
întrucât planta este - se pare - şi un strângător de fier, n-ar fi exclus ca micro-particulele de fier răspândite în toi or¬ganismul vegetal să fie supuse activilălii acestor mici folodinami electrici şi să ca¬pete proprietăţi magnetice la fel cu elec-tromagneţii şi un câmp magnetic extins pe o rază de 2-3 m în jurul axului plantei.
