PLANTE-ARTILERIST
Prin ce emoţii trebuie să treacă un cală-tor neavizal când, străbătând pădurile tro¬picale ale Americii de Sud; este întâmpinai cu răpăituri asurzitoare! In ambianţa săl¬batică a unei astfel de păduri, unde ne-am puica aştepta cel mult la atacul cine şlie cărui trib nealins încă de aripile civilizaţiei, ră¬păiala acestor stranii automate aduce o notă neaşteptată şi uluitoare.
Este Hura crepitans, un copac din fami¬lia euforbiaceelor, unul dintre "arborii-va-că\", din care indigenii scot un fel de lapte vegetal, hrănitor şi gustos în stare proas¬pătă. Puşcociul său zgomotos este fructul cam de forma şi mărimea unei pătlăgele roşii, însă lemnos şi cu coaste proeminente.
In perioada coacerii, ţesuturile, scur-tându-se prin pierderea apei, crapă brusc de-a lungul coastelor, aruncând seminţele ca pe nişte alice la mari distanţe.
Deschiderea fructului este însoţită de o pocnitură puternică ce se aude până la o sută de paşi.
Atât de mare e forţa dezvoltată de pe¬reţi, încât, în clipa diseminării, aceasta pro¬duce ruperea sârmelor cu care de obicei se leagă fructul din precauţie. Adeseori se produce chiar spargerea vitrinelor de cris¬tal sub care esle păstrat în muzee.
Şi în pădurile noastre trăieşte un "prăşli-er\" mai puţin zgomotos, dar la fel de inven¬tiv. Este vorba de slăbănog (Impaliens no/i-langere), al cărui nume latinesc s-ar tra¬duce: "Nerăbdătorule, nu mă atinge!\". Este uşor de recunoscut, datorită tulpinilor slă-bănoage, florilor singuratice, galbene, de forma unei trompete şi cu un pinten la spa¬te. Este suficient să-i atingem fructul copt, ea acesta să plesnească, aruncându-ne drept în obraji seminţele. Ingeniosul sistem de aruncare seamănă aidoma cu fâşiile de piele în care sunt puse pietrele în praştii.
Dacă ne vom plimba pe malul Mani Negre va li cu neputinţă să nu întâlnim plesnitoarea (Ecbalium elaleriiim), numită în popor şi dovlecel sau castravete de nisip, numire nu depărtată de realitate, deoarece planta face parte tot din vestita familie a cucurbitaceelor, imortalizată de poetul Topârceanu.
Plesniloarea are un fruct păros şi gălbui, asemenea unui butoiaş, susţinut de\\) codiţă în formă de cârjă, care îl ţine îndreptat în sus. în centrul fructului se află un ţesut care înveleşte seminţele, alcătuit din celule mari, cu pereţi extrem de subţiri şi fără spaţii inlercelulare. Este îndeajuns să-1 atingem că, desprinzându-se de codiţă, micul pepene împroaşcă seminţele cu o forţă ne¬aşteptată prin orificiul deschis, împreună cu zeama cleioasă, aflată sub fantastica presiune osmotică de 27 atmosfere. Forţa de apăsare a acestui lichid ce s-a adunai treptat în fruct acţionează întocmai ca pre¬siunea gazelor din tun care aruncă proiec¬tilul afară din ţeava.
De obicei, prin explozia fructului, se¬minţele sunt proiectate la distanţă de plan-la-mamă.
