POVESTEA OLARULUI I de Calin Gruia
Olarul
framanta lutul in palmele sale si apoi ii dadea forma si
chip. Roata lui se invartea ca intr-o hora si pe ea se aratau ulcioare
si vase minunat maiestrite. In fiecare punea cate ceva din inima sa,
din visarea sa, si de aceea toate pareau pline de viata.
Cupele inalte pareau pasari gata de zbor, oalele cele mari sopteau
ceva intre ele, canile erau gata sa se joace, iar ulcioarele se uitau
cuminti in ochii mesterului lor, gata sa-l intrebe unde sunt fantanile
cu apa. p4l5711pn79ifp
Si
iata ca intr-o zi trecu pe la poarta olarului un invatat si-l intreba:
-
E greu oare sa faci atatea minuni? Nu te dor mainile?
Olarul
ii raspunse:
- Nu
m-am gandit niciodata nici la greu si nici
la osteneala mainilor.
Noaptea visez chipuri noi de cupe si ulcioare,
Iar a doua zi
lutul mi se supune si roata canta, si degetele canta.
-
Fii binecuvantat, ii spuse invatatul, iar mesterul olar ii darui o cupa.
In
alta zi se opri pe-acolo un negustor si-l intreba:
- Castigi
mult cu mestesugul acesta?
- Nu
m-am gandit niciodata la castig. Atata doar ca nu duc lipsa de
paine si sare, iar copiii mei nu umbla in zdrente.
Intr-o
vara, un crai strain cobori din radvanul sau aurit si se minuna de mesterul
olar:
- N-ai
vrea sa vii la curtea mea sa ma mandresc cu tine? Ti-as
da strai de matase si incaltari de pret. Te-as purta prin cetati vestite
si prin paduri la vanatoare. Ai lua parte la ospaturile mele cu muzicanti
si vinuri dulci si ti-as da randasi sa-si murdareasca ei
mainile si slugi sa-ti invarteasca roata... O roata, dar nu ca asta,
o roata din marmura alba. Si tu numai le-ai spune ce trebuie
sa faca. Ai fi mai marele olarilor din palatul meu. Mai marele cupelor
si ti se va da cinstea cuvenita la fel ca paharnicului, ca vornicului.
- Maria-ta,
iti multumesc de gandurile cele bune, dar eu inca nu pot sa-ti dau nici
un raspuns. Trebuie sa chibzuiesc, sa cantaresc lucrurile. Si daca va
fi sa viu la curtea Mariei tale, voi veni, iar daca nu voi putea, sa
nu ai pricina asupra mea.
Craiul
zambi si-i facu semne vizitiului sa-ndemne caii. Olarul ramase pe ganduri.
O zi intreaga n-a lucrat nimic. A doua zi n-a potrivit bine focul cuptorului
in care-si ardea oalele si toate au crapat pe la buze si pe la torti...
A treia zi se aseza din nou pe scaunul de langa roata de lemn si din
lutul framantat incepura sa rasara cupe si ulcioare, vase pentru flori
si untdelemnuri, butii pantecoase
pentru vinuri si alte minunatii. Roata canta, vantul care trecea
peste gurile vaselor sale canta si el, mainile nu simteau nici oboseala
si-n fiecare podoaba de lut punea cate un pic din inima sa si toate
pareau ca prind viata.
Uita
vorbele negustorului, uita fagaduinta craiului strain, iar spre batranete
darui mestesugul baietilor sai, asa cum si el il primise de la tatal
sau.
Tepelus - ariciul de eugen jianu
Inima bunicii de gica lutes
Stafeta unei meserii de marin radu ene |
|