d7h667dm18vlu




Soarele se trezi in acea zi pus pe pozne, se rasfata azvarlind spre pamant sulite de jar, parjolind tot ce intalnea in cale.
O floare mica, pitita in iarba, in umbra unei pietre, privea firele subtiri si verzi din jur, cum se ofilesc tot mai mult. Caldura cea mare, pe masura ce Soarele urca pe cer, subtia umbra care o ocrotea, facand-o pe floare sa suspine, cuprinsa de teama: "Pana la pranz, am sa fiu descoperita in bataia sulitelor de jar si am sa ma ofilesc si eu..."

- Draga piatra, mai inalta-te putin, sa nu ma arda Soarele.

- Chiar daca m-as inalta in calea lui, Soarele e mai puternic, ma va infierbinta atat de tare, ca tot o sa te ofilesti la dogoarea ce o voi imprastia in jur...

Nu departe se vedea un pom cu frunza deasa.

- Pomule, ia-ma sub coroana ta cea verde si racoroasa...


- Nu pot sa ma misc din loc, sunt legat prin radacini de pamant... Poate lacul sa te ajute ca el se misca fara incetare.

- Lacule draga, trimite-mi valurile tale sa-mi mai domolesc arsita, ca mor de sete...


- Nici eu nu pot iesi din matca mea, malurile sunt prea inalte si-mi stau in cale... Dar, sa ma mai gandesc, poate gasesc ceva... Floarea, disperata, simtea ca incepe sa paleasca. Curand se va sfarsi cu ea.
Lacul, tot zbatandu-se, de la o vreme osteni. Domo-lindu-si apele, se transforma intr-o oglinda lucioasa, in care Soarele incepu sa se scalde cu toata caldura si splendoarea sa. Apa lacului se infierbanta si incepu sa se evapore, ridicandu-se in aer sub forma unor aburi usori ca fulgii.
Un pui-de-vant, nimerit pe acolo, porni sa se joace cu aburii, sa-i adune laolalta, sa-i rostogoleasca de parca ar fi fost mingi...

- Puiule-de-vant, nu risipi aburii, se ruga floarea de el.
Acesta o asculta. Incepu sa-i adune ghemotoace, unul ici, colo altul, inca unul si inca unul si curand pe cer se intindea o patura groasa si lunga de nori...

Soarele abia se mai intrevedea prin aceasta patura si se supara pe puiul-de-vant, azvarlind catre pamant toata caldura sa. .. Pe alocuri reusi sa destrame aburii albiciosi, dar puiul-de-vant ii aduna iar la loc, ciocnindu-i, indesandu-i unii in altii ca pe niste caiere de lana intr-un sac...

Dar ce-a fost asta? Izbiti unii de altii, norii starnira o bubuitura puternica, insotita de o lumina orbitoare... Puiul-de-vant, cu joaca lui, facuse sa se nasca tunetul si fulgerul... Stranse si ceilalti nori si iar ii lovi unii de altii. Alte tunete si fulgere se nascura, dupa care, deodata, puiul-de-vant simti ca aburii se racesc si se transforma in bobite mici de apa, scapandu-i printre degete, ca niste margele, inapoi, spre pamant...


- Ploua, ploua! A sosit ploaia! se bucura floarea, inviorata, floarea cea mica isi inalta lujerul gingas spre
cer si, de bucurie, isi deschise ca pe o cupa toate petalele, strangand in ea bobitele racoritoare.

- Multumesc, lacule, ca m-ai scapat de arsita, iti multumesc si tie, puiule-de-vant ca ai transformat norii in ploaie...

Nalba sl rasura de fratii grimm Basmul cu pescarul si pestisorul de aur - a s puskin Frunza de emil garleanu