o9j639ou85gts
DA VA POVESTESC o poveste de care nici c-a mai fost si nici nu mai este; cine vrea dara sa stie ce n-a fost si ce nu va mai fi, ceteasca aceasta poveste si din ea toate le va sti.
A fost odata un imparat mare si acela nu avea copii de leac. Din pricina aceasta, el totdeauna se certa cu imjsarajeasa. Intr-o seara se culca imparatul necajit ca nu are copii si adormi. Peste noapte visa ca vine un mos la el si ii zise: "imparate! de vrei sa capeti copii, apoi du-te miine la un pescar, si spune-i sa prinza un peste, si sa-l dai imparatesei sa-l manince la cutare ceas, si sa stii ca imparateasa va porni greoaie!"
Dimineata, se scoala imparatul si se duce la un pescar, care n-avea alta decat: un mit, un cocos, un magar si o teliga, si apoi el si muierea. cand ajunge imparatul la el, ii spune cum sta treaba si-l intreaba ca poate el sa-i aduca un peste pana la cutare ceas sau nu; numai sa ia sama bine, ca daca nu-i aduce pestele, apoi il va omori; iar daca ii va aduce, va capata un dar mare.
Pescarul ii fagaduieste ca va aduce pestele chiar si mai inainte de vremea hotarita. Prinse dara magarul la teliga si pleca la riu, ca sa prinda peste. Ajungind la riu, desprinde magarul, ia undita si o arunca in apa; dar nu prinde nimic. Ei, acusi o sa vina vremea sa duca pestele la imparat, si el n-are ce sa duca, ca nu poate prinde nimic. Atunci se necajeste bietul om si striga:


-  Doamne ori drace, da-mi un peste!
Cind, iata ca iese din apa o hala si-l intreaba ce vrea. El ii spune cum ii taina. Atunci hala zice:


-  Bine, eu iti dau un peste, numai fagaduieste-mi ca-mi dai ce stii tu ca n-ai acasa! Pescarul se gindeste: "Mai, ce o sa fie aceea ce n-am eu acasa, caci afara de mit, cocos, magar, teliga eu si muiere, alta stiu ca n-am. Dupa citava vreme, arunca el din nou undita, zicand catre hala:


-  Bine, iti dau!
Si prinde un peste care nu avea pereche de frumos; il ia si-l duce imparatului, care-i dete apoi un dar mare, cu care pleaca.
imparateasa manca pestele si indata porni greoaie.
Noi insa sa o lasam pe ea si sa ne intoarcem la pescar. Acesta, ajungind la muiere, ii spune ca ce s-a intimplat si ca el i-a dat halei ce stie ca nu are acasa. Muierea, mai cu minte ca el, zice:


-  Noa! te-a batut dumnezeu, eu sunt greoaie, si tu ai fagaduit copilul care-l voi naste.
Barbatul, iute se mingiie, zicand ca nu face nimic, ca se uita vremea pana atunci, bine ca nu-i altceva mai rau.
Asa a trecut mai multa vreme si ei si-au uitat cu totul de fagaduiala. Acum, vine vremea nasterii, si muierea pescarului naste un copil si-i pune numele Petru.
Petru crestea si se intarea ca nici un copil altul. cand fu apoi mare, merse si el cu alti copii la scoala. Venind el odata de la scoala, zise catre mama-sa:


-  Mama, da-mi bucate, ca eu ma duc! Mama-sa il intreba:


-  Unde te duci, maica? El zise:


-  Ma duc unde m-a dat tata.
Atunci mama-sa si-a adus aminte de fagaduiala barbatului ei si incepu sa induplece pe copil ca sa nu plece; dar in zadar. Vazind ea apoi ca nu-i alt chip, puse bucate in straita si isi saruta pe "Petrutul" ei, care indata si pleca unde l-a dat tatal-sau.
mergand copilul pe drum, se intilneste cu un om. Omul zise:


-  Buna ziua, Petre!

-  Multamesc dumitale! raspunse Petru.

-  Dar unde te duci, Petre? il intreba mai departe omul.

-  Ma duc unde m-a dat tata, raspunse iarasi Petru.

-  Bine, zise omul, tu esti dara copilul meu!
Caci sa va spun, omul cu care s-a intilnit Petru a fost hala care a iesit din apa, aratindu-se tatine-sau.

-  Du-te numai pe drumul acesta, zise iarasi hala, ca te vei intilni cu calul meu si el te va duce acasa la mine.
Dupa aceasta, Petru pleaca si se-ntilneste cu calul. Dar sa stiti ca pe vremea aceea calul vorbea. Deci calul zise catre Petru:


-  Unde te duci, Petre? Ca bag sama calul a stiut cum il cheama. Petru ii zise:-  Ma duc unde m-a dat tata.

-  Vezi, zise calul, asa am ratacit si eu ca si tine, numai stii ce? Pune-te pe mine si hai sa mergem incotro ne-or duce ochii.
Atunci Petru se puse pe cal si plecara.
Cit au mers, pe unde au trecut, nu stiu; destul ca odata ii vazui pe o cimpie, in mijlocul careia lucea ceva ca soarele. Atunci zise calul:


-  Petre! Vezi tu ceva?


-  Vad, raspunse Petru.

-  Ia sama, ca acolo este o pana de aur, zise iara calul.

-  Dar sa iau eu pana aceea? il intreba Petru. Atunci calul ii raspunse:


-  De o iei, te caiesti, de n-o iei, iar te caiesti!
Petru se gindi putin, apoi zise: "Mai bine sa o iau si sa ma caiesc, decat sa n-o iau si totusi sa ma caiesc!" Si zicand acestea, el lua pana cea de aur, o baga in buzunar si pleca mai departe. Dupa citava vreme, ma pomenii cu ei ca au ajuns in orasul imparatului Barba-sura, caruia i-a fost murit un domn de curte. "~~ Ce a facut Petru nu stiu, destul ca el a incaput domn de curte la imparatul, in locul celui mort. Pe vremea aceea domnii de curte aveau mult de lucru, caci in toata noaptea aveau de scris. Asa si Petru capata de scris. Dar sa vedeti comedie, ca Petru dormea si pana cea de aur scria singura, si asa dimineata el era mai intii gata cu lucrul decat toti. Vazind imparatul ca el mai intii e gata, zise catre ceilalti:


-  Eu nu stiu ce-i cu voi, ca voi nicicind nu sunteti asa de iute gata ca si Petru.
Auzind ceilalti acestea, se miniara pe Petru, deci incepura a-l pazi, ca sa vada cum face el de scrie asa de frumos si asa de iute.
Se dusera deci intr-o seara la usa si se uitara inlauntru, si ce vazura? Pe Petru fumind in pat si pe pana scriind singura.. Plecara apoi la imparatul si-i zisera ca sa ceara el pana lui Petru. Dimineata, cand se duse Petru la imparat, ~t\ ii ceru pana. Petru i-o dete.
Imparatul cerca pana, dar la el nu scria. Petru isi lua alta pana si asta scria ca si cea dintii. Vazind acum ceilalti domni ca Petru tot asa scrie, se vorbira ca ce rau sa-i faca. Unul din ei zise:


-  Mai! stiti voi ce, sa mergem si sa spunem imparatului ca Petru s-a laudat ca el poate sa aduca pasarea care a purtat pana cea de aur!

-  Asa sa facem, strigara ceilalti, apoi plecara si spusera imparatului taina.
Auzind imparatul aceasta, chema pe Petru indata la sine si-i zise ca daca nu va aduce pasarea care a purtat pana de aur, el il va omori.     
Bietul Petru, saracul, ii spuse ca el nu stie unde-i pasarea, si ca el nu poate sa o aduca. Dar toate au fost in zadar.
Atunci Petru se duse la cal si plingind ii spuse ce a zis imparatul. Calul ii zise:


-  Spusu-t-am ca daca iei pana te caiesti, numai nu face nimic, las ca o aducem noi, du-te numai la imparatul si cere: trei cuptoare de pita, trei boi fripti, trei saci de griu si bani de cheltuiala, apoi plecam cu nadejdea.
Petru facu asa cum zise calul, ceru toate de la imparat si apoi plecara ca sa afle pasarea.
Mersera ei cit mersera si ajunsera pe o cimpie. cand fura pe la mijlocul cimpiei, vazura o multime de oameni, dar cari se mancau unii pe altii. Doamne, dar nici mancarime de oameni asa pare ca n-am mai vazut! Vazindu-i Petru, ii chema la el si-i intreba de ce se manca ei unul pe altul; la ce oamenii ii raspunsera ca ei de foame se maninca. Petru scoase atunci pita si le-o dete sa manince. Oamenii, dupa ce se saturara, zisera:


-  Stapine, cand vei gindi numai la noi, indata vom fi la tine. Petru pleca cu calul mai departe si ajunse pe o mare. Cum se
cheama marea aceea nu stiu, caci am zauitat de atita vreme; dar totusi mi se pare ca marea ceea a secat de atunci. Petru a ajuns dara la mare. Sa mergem insa mai departe, ca si minciuna e numai pana la o vreme. cand fura cam pe la mijlocul marii, vazura ca clocoteste apa de nu-i gluma. Petru intreba pe cal de ce clocoteste apa. Calul ii raspunde:


-  Fiindca se bat pestii.
Atunci Petru chema pestii la sine si ii intreba de ce se bat ei, si pestii raspunsera ca de foame. Petru acum taie boii cei trei tot in bucati si arunca pestilor toate bucatile. Dupa ce se saturara pestii, zisera:


-  Stapine! cand vei gindi la noi, vom fi deloc la tine. Acum pleca Petru iarasi mai departe si ajunse pe alta cimpie, pe
care vazu ca se bat pasarile iara de foame. El le dete cei trei saci de griu si pleca acum gol, ca sa afle pasarea cea de aur. Dar sa stiti ca pasarile acelea iar au zis: cand vei gindi, stapine, la noi, suntem la tine!"
Petru cu calul merse cit merse si ajunse la un birt, inaintea caruia era un pom de nu i se vedea virful. Atunci calul zise catre Petru:


-  Vezi tu soarele acela care luceste sus? Acesta este pasarea - du-te tu acum in birt si cere un masaiu, un tanier, o jamisca si un ciocan de vin. Intinde apoi masaiul pe sub pom, pune in tanier jamisca si vinul, si tu sezi in usa birtului. Pasarea va veni sa mince, si cand vei gindi tu ca este beata, sa te duci si s-o prinzi.
Petru facu asa cum zise calul si in adevar prinse pasarea. Lua pasarea si pleca la imparat.
Vazind imparatul pasarea, se minuna de atita frumusete. Ca, ce e drept, nu-i pacat, numai a si fost frumoasa, sa te fi tot uitat la ea.
Vazind acum ceilalti domni de curte ca Petru a scapat si de aceasta, nu mai stiura ce sa se faca de necaz.
Dar cand merge omului rau, apoi sa stiti ca-i merge! Ascultati ce se intimpla mai departe, caci nu-i gata povestea. Moare imparateasa si domnii de curte se duc indata dupa moartea ei la imparat si-i zic:


-  imparate! Petru a zis ca iti aduce pe Mindra lumii de muiere.

-  Petre! zise imparatul, de nu-mi aduci pe Mindra lumii de muiere, sa stii ca te prapadesc!
Bietul Petru zice ca el nu stie de unde s-o aduca, dar in taina, caci el trebuie sa plece si sa caute.
Se duse la cal si-i spuse intimplarea; iar calul ii zise:


-  Nu te teme, ca o aducem noi si pe aceea!... si plecara. Acum ajunsera pe mare, si la un loc, calul se opri si zise:


-  Vezi tu casa aceasta toata de sticla?! E a Mindrei lumii: aici sade ea! Du-te acum inlauntru si o ia, numai grijeste bine, ca ea doarme, si sa nu te inseli cumva. Ia-o repede in brate si de se va pomeni inlauntru, apoi sa stii ca esti pierdut; dar de se va pomeni afara, apoi nu-ti poate face nimic!
Petru se duse inlauntru si afla pe Mindra lumii dormind. cand o vazu, ii veni sa nu mai plece de langa ea, dar isi aduse aminte de vorbele calului, o umfla repede in brate si fuga cu ea afara.
Mindra lumii intreba acum pe Petru ca unde o duce? El ii raspunse ca la imparatul Barba-Sura. Apoi isi luara drumul toti catre casa si o dusera la imparatul. Imparatul cand o vazu ii zise sa se cunune de loc cu el; dar ea zise ca nu se cununa pana ce nu-i va aduce imparatul casa ei, dar asa ca sa nu se sparga nimic.

-  Petre! du-te, ada casa! zise imparatul catre Petru, si Petru pleca iara cu calul sau. pana ce ei ajung la casa, noi sa ne uitam la Mindra lumii, s-o ve­dem cit e de frumoasa. Nu stiu daca veti fi vazut-o dumneavoastra, dar eu va spun c-am vazut-o. Doamne, dar frumoasa a fost!
V-as mai spune ceva despre ea, dar iertati-ma ca nu pot, caci, iata, Petru se chinuie sa ia casa, si asa trebuie sa ma duc sa-i ajut. Ce sa facem, ca nu putem sa luam casa, macar sa mai vina doi oameni si jumatate? Acum ii da calului in gind, si zice catre Petru:


-  Ia gindeste tu la oamenii aceia, carora le-ai dat pita. Petru se gindi la ei, si iata ca vine o gramada de oameni si cum
ajunsera la Petru, zisera:


-  Ce poftesti, stapine?


-  Casa aceasta vreau sa o duceti la imparatul Barba-sura, zise Petru.
Atunci oamenii odata o luara in brate pe sus si hait la imparatul cu ea. Dar sa stiti ca cheile au picat in fundul marii si usile erau toate incuiate!... cand ajunsera cu casa la imparatul, el se minuna de asa casa si zise catre Mindra lumii ca acuma sa se cunune cu el. Ea ii raspunse:


-  Cum sa ma cunun, ca-s usile toate incuiate?


-  Petre, dupa chei! ii zise imparatul, caci el era acum de roata, el si tot el.
Bietul Petre pleca iara cu calul ca sa aduca cheile. cand ajunsera la locul acela, unde au picat cheile, zise calul:


-  No, du-te si ada cheile.

-  Dar cum sa ma bag eu in fundul marii? zise Petru. Atunci calul zise: -  Gindeste-te tu la pestii carora le-ai dat carne! El se gindi si indata fura toti la el, numai unul lipsea. Dupa citva timp, iata ca vine si acela unul cu cheile in gura. Atunci cel mai mare peste pesti zise:


-  Dar tu unde ai fost, de n-ai venit indata?


-  Iata, zise el, nu stiu de unde au picat cheile acestea pe puii mei si de aceea am intirziat, n-am putut veni asa repede ca-s grele cheile.

-  Da-le lui Petru! zise cel mai mare.
Petru lua cheile si le duse la imparatul. Atunci imparatul zise catre Mindra lumii ca acum sa se cunune cu el. Ea insa ii raspunse:


-  Eu nu ma cunun pana ce nu-mi aduci apa vie, apa frumoasa si apa moarta.

-  Petre, du-te si ii ada ce cere! ca tu esti de roata.
El pleca iarasi cu calul, ca sa aduca cele trei ape. cand ajunsera aproape de un munte, calul zise catre Petre:


-  Iata, la muntele acela capeti tu apa! Du-te acolo, ca eu nu cutez sa merg, caci ma tem ca baba acea care sade acolo ma omoara. Acolo vei afla o baba, care cand te vede, se va rasti pe tine; numai tu sa-i spui frumos la ce ai venit, si orice lucru iti va cere ea sa te prinzi ca-l faci!
Petru se duse deci la munte, si cum ajunse acolo veni o slabanoaga si hoarca de baba si-i zise:


-  Dar tu ce vrei aici? Petru zise:


-  Iata, ma rog, am venit sa-mi dai apa vie, apa frumoasa si apa moarta. x2g536xz34lph

-  Bine, zise baba, eu iti dau ce ceri, numai daca poti tu intr-un ceas sa-mi faci lucrul ce ti l-oi da.                              *

-  Pot! zise Petru.
Atunci baba aduse trei saci in care era mestecat griu, ovaz si orz.

-  Iata, zise baba, acesti trei saci. Intr-un ceas sa-mi alegi griul de o parte, ovazul de alta parte, si orzul iar de alta parte! Si baba pleca in treaba ei.
Petru incepu deci a alege, ei, dar ce poate el sa aleaga asa iute?! Era mai sa vina vremea sa fie gata, si el nu avea decat cite o mina din fiecare bucata. Atunci vine calul pe furis si ii zice:


-  Gindeste-te la pasarile acelea carora le-ai dat griul.
Petru se gindi la ele si indata fura toate la el. Se pusera deci paserile si alesera indata, si cand veni baba, lucrul fu gata. Acum ii dete baba cele trei ape, si el pleca cu calul la imparatul si ii dete apele.
Imparatul zise catre Mindra Lumii ca sa se cunune cu el, dar ea nu voi pana ce imparatul nu va bea din apa vie. El lua deci paharul si bau apa vie si s*e facu un om viu de nu era altul ca el. Dupa aceea Mindra lumii ii dete de bau apa frumoasa si cand se uita in oglinda imparatul, se minuna de frumusetea lui.

-  Mai bei apa frumoasa? zise Mindra lumii.

-  Mai beau! zise imparatul, si ea atunci ii dete de bau apa moarta, si imparatul muri.
Atunci Mindra lumii zise:


-  Au doara cu tine sa traiesc eu? Traiesc eu cu acela care m-a adus pe mine!
Si se duse la Petru, il lua in brate, se sarutara si se cununara amindoi, si Petru ramase imparat, iar la nunta am sezut pana seara si m-am ospatat. Si acum mi-i somn si trebuie sa ma culc. Deci: noapte buna!
Pina dorm spuneti-mi si dumneavoastra vreo poveste, apoi dimineata cand ma scol, va mai spun si eu alta!

Nuielusa de alun de calin gruia La scaldat de ion creanga Povestea picaturii de apa de d. cocoru Sfoara de fum - basm popular suedez in romaneste de theodor holban