A FOST ODATA UN MOS, si mosului astuia ii mu­rise nevasta, si-a mai fost si o femeie batrina, si femeii asteia ii murise barbatul. Si mosneagul avea o fata si babuta avea si ea o fata. Fetele se cunosteau de cand erau micsoare si totdeauna le vedeai preumblindu-se impreuna. Si dupa fiece preumblare veneau de brat la casa vaduvei. Si iata ca, intr-o zi, baba ii spuse fetei mosneagului:


-  Fata hai, ia asculta aici: spune-i lui tata-tau sa ma ia de nevasta, si de s-o invoi, o sa te tin ca-n puf si-o sa-ti dau in fiecare dimineata numai lapte, ca sa-ti speli feti­soara, iar de baut, numai vin de-l bun, iar fetei mele o sa-i dau apa de spalat si apa de baut. f3g866fd25xrt
Fata se duse acasa si-i spuse lui taica-sau vorbele fe­meii. Omul ramase pe ginduri si tot chibzuia:


-  Oare ce sa fac? Ca insuratoarea e si desfatare, dar si chin!
Si pentru ca nu se putea hotari nici intr-un fel, nici intr-altul, isi scoase in cele din urma cizma din picior si-i spuse fetei:


-  Uite, cizma asta are o gaura in talpa. Du-te cu ea in pod si atirn-o de cuiul cel mare din grinda si vezi de toarna apa in carimb. Daca apa nu s-o scurge din cizma, sa stii ca ma-nsor, iar de n-o tine apa, nu ma mai insor, asta-i hotarit!

Fata facu asa cum ii poruncise taica-sau, dar gaura din talpa se strinse de apa si cizma ramase plina pana-n mar­ginea carimbului. Dupa ce vazu cum sta treaba, fata se duse degraba la taica-sau, de-i spuse ce s-a intimplat cu apa din cizma. Se mira el de cele ce-i spusese fata si, pana la urma, se urca in pod sa se incredinteze cu ochii lui de-i adevarat ori ba.

Si vazind el ea fata-i spusese numai adevarul, se duse la vaduva si-o lua de nevasta.
Dis-de-dimineata, cand se sculara fetele din asternut, fata unchiasului gasi lapte de spalat si vin de baut, iar fata babei apa de spalat si apa de baut. A doua zi insa, amindoua fetele nu gasira decat apa de spalat si apa de baut. Si asa a ramas sa fie in toate zilele de-aci inainte...

Mastera o dusmanea de moarte pe fata mosului si, pe zi ce trecea, nu stia ce sa mai scorneasca pentru a o obidi si a o face sa se scirbeasca de viata.
Si in acelasi timp o si pizmuia pe fata, fiindca era frumoasa si buna, pe cita vreme a ei era urita si haina la suflet.
Intr-o iarna, pe cand crapau si ouale corbului de ger si zapada se asternuse atit de inaita peste dealuri si vai, ca trebuia sa inoti prin ea, nu alta, baba facu o rochie de hirtie si, chemind-o pe fata unchiasului, ii zise:


-  imbraca-te cu rochia asta si du-te chiar acu in padure de-mi culege un cosulet cu fragi, ca mi s-a facut pofta!
- Doamne, Dumnezeule, spuse fata, dar unde s-au. mai pomenit fragi pe timp de iarna? Pamintul e inghetat bocna si-i atita zapada, ca a acoperit totul... Si-apoi, cum o sa umblu numai in rochia asta de hirtie?! Ca afara e un ger de-ti taie suflarea si te-ngheata. Si-o sa. sufle crivatul prin rochie, si mi-or sfisia-o maracinii!

-  Cum, indraznesti sa mi te pui impotriva ? se stropsi la ea mastera. Misca-te de aici cit mai iute si nu care cumva sa-mi vii fara fragi! -
Ii dete apoi o farima de piine uscata si-i zise:


-  Asta o sa-ti fie de ajuns pentru toata ziua si-nca prea mult! Dar in sinea ei gindi: "Las ca o sa ingheti tu de frig si o sa mori de foame, si n-o sa te mai vad inaintea ochilor!"...

Fata n-avu incotro, imbraca rochia de hirtie, lua cosuletul si porni in padure. Cit cuprindeai cu ochiul, nu se zarea decat zapada si iar zapada, si nici un firicel de iarba nu-si arata pe nicaieri sabiuta-i verde. cand ajunse fata in padure, vazu o casuta, la fereastra careia priveau trei pitici barbosi. Fata le dadu binete si batu cu sfiala in usa. Piticii, care o vazusera inca de pe drum, rostira cu totii-ntr-un glas:


-  Intra, fetita, intra!
Fata pasi pragul, se aseza pe lavita de langa vatra, ca sa se incalzeasca, si incepu sa muste din codrul de piine uscata.

-  Da-ne si noua o bucatica, o rugara piticii, ca n-am luat nimic in gura pe ziua de azi!

-  Cu draga inima! le raspunse fata, rupse in doua bucata de piine si le dadu jumatate.

-  Ce cauti in padure pe-o vreme ciinoasa ca asta, copila draga? o intrebara piticii. Si cum se face ca pe un ger ca asta, de crapa pana si pietrele, umbli atit de sub­tirel imbracata?!

-  Ce-s eu de vina, daca rochia asta mi-a dat-o s-o im­brac mama vitrega!... zise fata, oftind cu obida. Mi-a poruncit sa umplu cu fragi cosuletul de-l vedeti aici si m-a amenintat ca de nu l-oi putea umple, nu mai am ce cauta acasa!
Dupa ce fata isi sfirsi bucatica de piine, piticii ii da­dura o matura si-i zisera:


-  Ia du-te de matura zapada de la usa din dosul casei! Cum iesi fata din odaie, piticii incepura sa se sfatu­iasca intre ei:


-  Ce sa-i darui m noi fetei, pentru ca a fost cuminte si buna si a impartit piinea cu noi?

Primul dintre pitici grai:

-  Eu ii menesc ca sa fie din zi in zi mai frumoasa. Al doilea urma:


-  Iar eu, ca, de cite ori o deschide gura sa rosteasca o vorba, sa-i cada cite-un galben din gura.
Iar al treilea zise:


-  Iar eu, ca sa vina un fecior de imparat si s-o ia de
nevasta.
Fata facu precum ii spusesera piticii. Matura zapada din dosul casutei, si ce credeti ca-i fu dat sa vada? O multime de fragi isi aratau capsoarele deasupra zapezii, toate rosii ca singele, de coapte ce erau! Cu inima plina de bucurie, fata se grabi sa-si umple cosuletul si, dupa ce multumi piticilor si-si lua ramas bun de la fie­care, porni in fuga spre casa, sa duca fragii.
Cum intra pe usa si dadu buna seara, numai ce se po­meni ca-i pica un ban de aur din gura. Povesti apoi ce i s-a intimplat in padure, si de cite ori spunea o vorba, ii cadea cite un ban de aur, astfel ca-n scurta vreme se umplu intreaga odaie.

-  Ia te uita ce nesocotinta, sa arunci asa cu banii...! facu soru-sa vitrega, si-n sufletul ei era neagra de pizma.
Si pe data se hotari sa plece si ea in padure. Dar mama-sa cauta s-o opreasca zicandu-i:


-  Nu te las, fata mamei, ca ma tem sa nu-mi degeri pe drum de frig, ca sufla crivatul cum nu s-a mai pome­nit.
Dar fata nici nu voi sa auda de asa ceva si starui mortis in hotarirea ei. Daca vazu baba ca nu e chip s-o indu­plece, ii facu o scurteica buna, captusita cu blana, si-i pregati, sa aiba de drum, piine cu unt si cozonac.
Fata se incotosmana cu blana si-o porni apoi spre padure. Si nu se opri decat cand ajunse in dreptul casutei piticilor. Piticii se aflau tot la geam si priveau afara, dar fata nici nu-i lua in seama si nu le dadu binete. Si intra buzna pe usa, fara s-o pofteasca nimeni. Ajunsa in casa, isi cauta un loc langa vatra si incepu sa infulece cu pofta.
-  Da-ne si noua putin, o rugara piticii. Dar fata raspunse cu gura plina:


-  DaJ stiti c-aveti haz! Abia de-mi ajunge mie; de unde sa va mai dau si voua?!
Dupa ce sfirsi de mancat, piticii ii zisera:


-  Ia matura asta si du-te de matura zapada la usa din dos!

-  Cautati-va pe altul sa va mature zapada, ori de nu, maturati singuri, le raspunse fata, minioasa, ca doar n-am slugarit la usa voastra!...

Statu ea o bucata de vreme pe lavita de langa cuptor si, vazind ca piticii n-au de gind sa-i daruiasca nimic, iesi pe usa afara, suparata foc.
Dupa ce-o vazura plecata, piticii incepura sa se sfatu­iasca intre ei:


-  Ce sa-i menim pentru ca-i atit de pizmasa si haina la suflet si nu se indura sa dea nimanui nimic?

Primul pitic grai:


-  Eu ii menesc sa fie din zi in zi mai urita! Cel de-al doilea urma:


-  Iar eu, ca, de cite ori o rosti o vorba, sa-i sara cite o broasca din gura!
Al treilea se grabi sa-i ureze si el :-

-  Iar eu, sa-i cada pe cap atitea nenorociri si sa in­dure atitea suferinte, cite i se cuvin pentru ciinosenia ei!
Fata cauta ce cauta prin padure si, negasind fragi, porni minioasa spre casa. Si de cum pasi pragul, vru sa-i povesteasca maica-si ce-a vazut in padure, dar n-apuca sa rosteasca o vorba, ca-i si sari din gura o broasca. Si tot asa, de cite ori da sa spuna ceva, lepada cite o broasca, incit toata lumea se ferea din calea ei, cuprinsa de scirba.
Cind vazu ce pacoste a dat pe capul fiica-si, baba se invenina de necaz si nu stiu ce blestematii sa mai scor­neasca pentru a o pierde pe fata unchiasului, care din zi zi in zi se facea tot mai frumoasa. In cele din urma lua o caldare si o puse pe foc, iar cand apa incepu sa dea in clocot, arunca inauntru mai multe caiere de in, pe care le lasa sa fiarba bine. cand socoti c-au fiert de ajuns, i le puse fetei pe umeri si, dindu-i un topor, o trimise la girla sa faca o copca in gheata si sa inalbeasca tortul. Fata se supuse, ca n-avea incotro, si ducindu-se la girla, incepu sa sparga gheata cu toporul. Si cum spargea ea asa, numai ce vede venind o caleasca trasa de patru cai albi, in care se afla imparatul. Caleasca opri drept in fata ei si imparatul, scotindu-si capul pe fereastra, o intreba cu blindete: -  Fata mea, cine esti si ce faci aici?


-  sunt o fata sarmana si inalbesc tortul, raspunse ea. Imparatului i se facu mila de dinsa si, cand o vazu cit
e de frumoasa, o intreba din nou:


-  N-ai vrea sa vii cu mine?


-  Ba as vrea cu draga inima! grai fata, care nu mai putea de bucurie ca-n sfirsit avea sa scape de baba si de sora ei vitrega.
Fata se urca apoi in caleasca si porni la drum in tova­rasia imparatului. Si de-ndata ce sosira la palat, facura nunta mare, dupa cum ursisera piticii din padure.
Dupa un an, imparateasa nascu un fecior. cand auzi mastera de norocul care daduse peste fata, veni impre­una cu fiica-sa la palatul imparatesc, chipurile, s-o vada, ca li-era dor... Dar planul lor era ticluit mai dinainte, si cand imparatul iesi din iatac pentru citava vreme, zgripturoaica o si apuca pe imparateasa de cap, iar fiica-sa de picioare si, ridicind-o din pat, o zvirlira pe fereastra in riul care curgea pe langa zidurile palatului. Fata cea urita se grabi sa se culce in locul imparatesei si baba ii trase asternutul pana peste cap, ca sa nu fie cumva recunoscuta. cand se intoarse imparatul si vru sa stea de vorba cu imparateasa, baba il opri, zicandu-i: - Da-i pace, maria-ta, ca acum naduseste si nu i-e gindul sa stea la taclale!
Imparatul nu banui nimic rau si veni a doua zi. Dar de cum intra in vorba cu nevasta-sa, baga de seama ca la fiecare vorba de-a ei ii sare cite o broasca din gura, pe cita vreme, inainte, ii sareau numai bani de aur.
Se minuna el de schimbarea asta si-o intreba pe baba daca nu stie care-i pricina, dar ea il linisti spunindu-i ca asa se intimpla citeodata lauzelor; ca totul se trage din pricina fierbintelii de ieri si ca-n scurta vreme avea sa-i treaca...

Dar peste noapte, ajutorul de bucatar isi arunca privirea pe fereastra si vazu cum venea pe girla o rata, inotand de zor si intrebind cu grai omenesc:


-  Ce faci, imparate luminate? Dormi, ori veghezi pe innoptate?
Vazind ca cel intrebat nu-i raspunde, rata mai zise:


-  Dar oaspetii mei s-au culcat?
Si atunci ajutorul de bucatar ii raspunse:


-  Dorm de mult, de cand s-a inserat!
Rata intreba apoi:


-  Da copilasul meu ce mai face?
Si ajutorul de bucatar raspunse:


-  In leagan de matase doarme-n pace!
De cum auzi vorbele astea, rata isi recapata infatisarea imparatesei, intra in palat, ii dadu copilului sa suga, ii potrivi astcrnuturile si-l acoperi, si apoi, prefacindu-se iar in rata, o porni inot in susul girlei.
Veni asa doua nopti de-a rindul, iar in cea de-a treia noapte, ii spuse ajutorului de bucatar:

- Du-te si-i da de veste imparatului sa ia palosul si sa-l invirteasca pe prag, de trei ori, deasupra capului
meu!
Ajutorul de bucatar alerga si-i spuse imparatului tot ce vazuse si auzise. Imparatul scoase palosul din teaca si, oprindu-se in prag, il invirti de trei ori pe deasupra capului ratei. Si la a treia invirtitura, numai ce vazu
ca se preface rata iarasi in imparateasa; si era voinica, sanatoasa si plina de voiosie, ca atunci cand o vazuse ultima data.
Cind auzi haina de mastera ca s-au schimbat lucrurile si ca imparateasa cea adevarata e din nou la palat, se grabi sa-i spuna fiica-si:

- Hai s-o stergem de-aici cit mai e timp, pana ce nu pune imparatul slujitorii sa ne prinda si sa ne pedepseasca!
Si chiar in noaptea aceea reusira sa se strecoare din palat si, mergand tot pe drumuri laturalnice, iesira din oras si trecura de hotarele imparatiei. Dar pe oriunde treceau ori cautau sa faca popas, oamenii ie intorceau cu scirba spatele, si nu e de mirare: ca de cum dadea fata cea urita sa spuna o vorba, ii si sarea cite o broasca din gura... Si asa se facu ca nimeni nu se mai indura de ele sa le ajute in vreun fel. Si pe drept cuvint gindeau oamenii in sinea lor: "Numai peste un om rau la suflet si ciinos din cale-afara poate sa cada asa pacoste!"
Ratacira ele asa din loc in loc, din tara-n tara, ca niste pribegi fara capatii, si nimeni nu voia sa auda de ele si sa le dea adapost.
Iar imparateasa cea tinara trai de aci inainte in bucurie si fericire, impreuna cu imparatul si feciorul lor.

Cel mai bun prieten de victor sivetidis Am sadit un copacel - de gica lutes Cum se fabrica hartia? de constanta stoica