In odaie liniste. Liniste si-un miros! Pe polita din dreapta, pe o farfurie sta uitata o bucata de cascaval. Mirosul de brinza proaspata a strabatut pana in cel mai ingust coltisor al casei. Si din gaura lui, din gaura de dupa soba, soricelul nu-si mai gaseste locul. Parca-l trage cineva de mustata afara. Sa iasa, sa nu iasa! Mai bine sa se astimpere. Sa se astimpere, usor de zis; dar cascavalul? Sa-nchida ochii. I-a inchis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Si brinza e proaspata. Mai mancase asa bunatate acum vreun an. Dar parca nu-l momise intr-atita ca acesta de acum. Sa incerce. Face citiva pasi, marunti, pana-n marginea ascunzatorii lui. Macar s-o vada. Unde-o fi? De unde-l vrajeste, din ce colt il pofteste cu atita staruinta la dinsa? A! Uite-o, colo pe farfurie. Dac-ar indrazni! Dar cum? Sa mearga mai intii pe langa perete pana la divan. Asa, bun! Pe urma . . . Pe urma pe unde s-o ia? Pe langa dulap? Nu. Pe dupa jiltul cela? Nici asa. Atunci? Pai, lucrul cel mai bun e sa suie de-a dreptul pe perdea si de acolo sa treaca pe marginea laviceru-lui din perete, pana la polita. Si-odata la cascaval, lasa, n-are el nevoie sa-l invete altii ce sa faca cu dinsul... Dar motanul? Ehei! La dinsul nu se prea gindise. Si, doamne, multi fiori i-a mai virit in oase motanul cela. Dar poate nu era in odaie. Ha? Nu era. Nu. Orisicum sa mai astepte putin, sa vada, nu se mis­ca nimeni, nu-l pindeste cineva? d4q5916dk75kus
Cum sa nu-l pindeasca? Dar de cand asteapta motanul pri­lejul sa puie laba pe bietul soricut. Daca nu mancase el casca­valul, caci mirosul acela ii zbirlise si lui mustatile, pai nu-l min­case tocmai pentru asta: sa-l momeasca pe lacomul din gaura. Cu botul adulmecind, cu ochii galbeni si luciosi ca sticla, sta neclintit, dupa perna de pe divan, si-asteapta. L-a zarit. Uite-l, ii vede margelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; asa, inca un pas, inca unul, doi, asaa! Dintr-o saritura a fost cu laba deasupra lui.
Bietul soricut n-avusese vreme nici sa treaca dincolo de soba. Il apasa putin cu unghiile, apoi, repede, il ia intre labele de dinainte, il stringe, de drag ce-i, il rasuceste in aer si-l lasa ametit pe podele. Si-l priveste, gindind: "Cascaval ti-a trebuit? Poftim cascaval! Doamne! Ce bun o sa-mi para mie dupa ce te-oi crantani". Dar mai intii sa se mai joace putin cu dinsul. Il pune pe picioare, il lasa sa se dezmeticeasca, sa-ncerce sa fuga si iar vrea sa-l prinda in clestele labelor. Dar ce s-aude? Un dupait grabit pe sala. Vai, e Corbici, cinele! Nu-i vreme de pierdut! Din doua sarituri motanul e in ocnita sobei iar soarecele, mirat ca scapa, zapacit, cum poate, o sterge in gaura lui.
Corbici vine, nebun ca-ntotdeauna; in mijlocul odaii se opreste; adulmeca lacom mirosul de cascaval, apoi, zarind motanul, se repede si latra cu-nversunare. Ar sari in ocnita, dar e prea sus. Se sprijina pe labele de dinainte, tremura, casca de nelinistit ce-i, miriie si latra. Apoi tace si, cu ochii tintiti la motan, asteapta sa se scoboare. Numai uneori intoarce capul spre polita de unde brinza parca-l ademeneste. Si astfel citesi-trei dusmanii: soarecele din gaura, motanul din ocnita si cinele lin mijlocul odaii se pindesc munciti de aceiasi gind.

Nalba sl rasura de fratii grimm Coada ursoaicei de eugen jianu Frumoasa adormita de fratii grimm Iarna in padure de eugen jianu