In primii sase-sapte ani de viata, copilul dovedeste mare sensibilitate, receptivitate si mobilitate. Potentialul afectiv-volitional este in crestere, inclinatiile si aptitudinile se contureaza in aceasta etapa. Copilul dovedeste si o mare putere de acumulare si asimilare de cu­nostinte. Pornind de la particularitatile ontogenetice ale copilului, familia si gradinita trebuie sa-i asigure conditii favorabile de crestere si dezvoltare, in functie de disponibilitatle individuale. Cei care nu beneficiaza in familie de conditii favorabile dezvoltarii lor, au sanse de recuperare, daca frecventeaza gradinita. Aici procesul instructiv-educativ se desfasoara in functie de particularitatile de varsta si se urmareste dezvoltarea armonioasa psihofizica, se stimuleaza gandirea si inteligenta, se formeaza deprinderile de baza. Mai importante in aceasta etapa sunt : deprinderile igienico-sanitare (de autoservire), de comportare civilizata si politete, deprinderile de ordine si curatenie. Copiii sunt antrenati in jocuri si activitati care se desfasoara cu toata grupa si individual, folosindu-se metode si pro­cedee specifice fiecarei etape de varsta.
Deprinderile, odata formate, il scutesc pe copil de alte solicitari, care mai tarziu, ar necesita un consum mai mare de energie si timp.
Deprinderile care se pot forma la varsta antsprescolara si prescolara (in familie si gradinita), deprinderi care, uneori poarta denumirea de "bune deprinderi" sau "cei sapte ani de-acasa"... Ele reprezinta forma cea mai simpla a invatarii de catre copii a unor miscari complexe si atitudini care vor influenta comportamentul lor viitor.
Lipsa bunelor deprinderi face posibila instalarea unora rele. Bunaoara, copilului caruia nu i s-au format deprinderile de auto­servire la timpul potrivit, asteapta totul de la familie, de la parinti.
De aici si necesitatea ca in familie, ca si in gradinita, sa se insiste pentru formarea deprinderilor de baza, pana ce acestea satransforma in obisnuinte.
CE ESTE DESPRINDEREA? CUM SE FORMEAZA?
Deprinderea este un complex de actiuni automatizate, bazate pe sisteme de legaturi nervoase temporare denumite "stereotipuri dinamice". "La om, orice actiune se insuseste pe calea invatarii ca proces constient". Este, asadar, un moment al activitatii si un, efect al invatarii. Pentru formarea deprinderilor, este nevoie de vointa si de timp, de concentrare mai mare din partea copilului, la ceea ce are el de facut, ca, apoi, printr-un exercitiu sustinut, sa se ajunga la automatizarea miscarilor si exercitatea lor intr-o anumita succesiune. Acest proces presupune concentrarea tuturor actiunilor, precum si eliminarea miscarilor de prisos, care cer un mare
consum de energie.
Pentru a se ajunge la automatizarea miscarilor, acestea se repeta de mai multe ori, iar pe masura ce se formeaza deprinderile, se cere prelungirea treptata a intervalelor dintre exercitii. In aceasta perioada deosebit de importanta este atitudinea consecventa de care trebuie sa dea dovada parintii, personalul educativ din crese, edu­catoarele. De exemplu, daca, in situatii similare, odata i se cera copilului sn realizeze un lucru si altadata nu, daca unul din adulti ii cere sa indeplineasca "ceva" si altul ii cere "altceva", sau daca unul ii indica o calo si altul una opusa, procesul este ingreuiat si deprinderea nu se formeaza. De asemenea, trebuie sa existe o concordanta deplina intre ceea ce i se cere copilului in familie si ceea ce se realizeaza in gradinita.
In procesul educativ-formativ al copiilor de 3-7 ani se pot distinge trei grupe de baza de deprinderi, ca : deprinderi igienico-sanitare (de autoservire) ; deprinderi de ordine si curatenie ; deprinderi de comportare civilizata si de politete.
Pentru formarea acestora trebuie pornit de la faptul ca exigentele cresc treptat in raport invers cu aportul adultului, fapt care contribuie la dezvoltarea indemanarii si spiritului de independenta ale copilului. De cele mai multe ori parintii preocupati de problemele profesionale si gospodaresti, dimineata, prefera sa-l imbrace pe copil, desi nu au timpul necesar, in loc sa-l lase sa se imbrace singur. Mai tarziu, degeaba ii va reprosa comoditatea. De fapt, este vina adultilor daca copilul nu si-a format deprinderile elementare igienico-sanitare la varsta prescolara. Parintii pot sa le acorde timpul necesar in zilele cand sunt acasa dimineata, in zilele de sambata si duminica, sau in zilele de concedii : daca sunt adulti in familie (bunici, surori mai mari) se pot ocupa ei de formarea acestor deprinderi. Copilul trebuie sa fie trezit cu 10-15 minute mai devreme si sa fie pus sa efectueze anumite operatii de autoservire. Fiecare deprindere se compune dintr-o serie de operatii, care vor fi repetate pe rand pana devin acte si miscari automatizate.
Formarea oricarei deprinderi, si mai ales a celor igienico-sanitare, necesita din partea parintilor si a educatoarelor, rabdare si mai ales un echilibru nuantat intre severitate, "toleranta" si timp. Familia are rolul cel mai important in formarea deprinderilor. Trebuie sa-i repete copilului de mai multe ori ce are de facut. "Nici o alta institutie, oricat de calificata, nu este atat de direct sensibila la exprimarea trebuintelor, la manifestarea slabiciunilor sau potentialului de dezvoltare al copilului, fiindca nici o alta institutie nu cuprinde fiinte legate de copil in mod atat de direct si atat de vital ca tatal si mama... Familia ne apare mai curand ca un fel de mecanism reglator care permite copilului, in ciuda saraciei sale aparente de mijloace, sa traiasca o viata reala si uimitor de intensa, viata lui proprie".
Colaborarea familie-cresa sau familie-gradinita, in procesul de educare a copilului, are un rol deosebit, in special, in forrmrea de­prinderilor igienice. Copilul isi petrece cea mai mare parte din timp in familie, care exercita o influenta deosebita asupra sa. Pe masura ce copilul creste, asupra lui actioneaza tot mai multi factori educa­tivi : cresa - gradinita - scoala, care continua si perfectioneaza educatia inceputa in familie ; uneori, acestea o corecteaza sau o imbogatesc. La copiii institutionalizati in leagane si crese se constata ca nu au formate deprinderi igienice. In acest caz, trebuie ca educatoarele sa lucreze cu fiecare copil pana la formarea deprinderilor respective.
Pentru reusita deplina, familia are obligatia sa tina permanent legatura cu unitatile in care sunt institutionalizati copiii si sa sprijine munca depusa de factorii educativi din aceste unitati. Pentru a asigura unitatea sistemului de cerinte este necesar ca asistentele si educatoarele sa cunoasca conditiile de viata ale fiecarui copil in familie, iar, la randul ei, familia sa cunoasca preocuparile pedagogice ale cresei si gradinitei. Procedandu-se in felul acesta, reusita muncii educative este deplina.
ETAPELE FORMARII DEPRINDERILOR
In procesul educativ de formare a deprinderilor se contureaza mai multe etape de care parintii, ca si ceilalti factori educativi, trebuie sa tina seama.
In prima etapa, copilul se familiarizeaza cu obiectele necesare si denumirea lor (sapun, prosop, lighean, spalator etc.). Acum se formeaza o imagine globala asupra actiunii si a obiectelor.
In etapa a doua, se explica si se demostreaza operatiile in ordinea lor fireasca, se demonstreaza fiecare miscare in parte, iar copiii o imita. "Udam mainile, le dam cu sapun, ne frecam mainile bine cu sapun, le spalam, apoi le limpezim cu apa... etc". Copiii imita miscarile facute de educatoare, dupa care, pe rand, copiii exerseaza. Referindu-se la rolul imitatiei, Henri Walon spunea : "Pentru cei mici, imitatia constituie regula jocului, singura regula care le este accesibila atata timp cat nu pot depasi modelul concret, viu". Aceasta precizare nu trebuie inteleasa in sensul ca imitatia ar usura sarcina educatoarei.
Cea de o treia etapa o constituie formarea si consolidarea propriu-zisa a deprinderii. Copiii sunt pusi sa execute operatiile in succesiunea lor, dar sub supravegherea adultului. Acum, copiii pot sesiza singuri greselile, retin detaliile in mod concret, elimina miscarile de prinos. Ritmul de executie este inca lent, datorita faptului ca operatiile nu ", au automatizat inca.
Pentru a verifica daca s-a inteles si s-a retinut succesiunea operatiilor, i se cere copilului sa arate cum se spala. In acest timp, edu­catoarea urmareste corectitudinea executiei si corecteaza greselile, daca e cazul.
In cea de a patra etapa, deprinderile se automatizeaza ; aceasta este posibil dupa varsta de 5-6 ani. In aceasta etapa, copilul executa operatiile corect, cu minimum de energie. Deprinderea este formata cand toate operatiile se desfasoara normal, fara consum mare de energie si timp.
Etapa a cincea a formarii oricarei deprinderi o constituie perfectionarea ei. Este de fapt, faza formarii stereotipului dinamic, adica automatizarea actiunii. Indiferent in ce conditii este pus copilul, deprinderile se realizeaza printr-un grad mare de flexibilitate si de suplete. In aceasta perioada este nevoie de prezenta si supravegherea adultului, deoarece deprinderile nu se pot realiza de la sine ci este necesara perfectionarea lor continua, pana se ajunge la obisnuinta.
Fiecare parinte sau educatoare trebuie sa cunoasca bine etapele de formare a deprinderilor, acestea corespunzand stadiilor dezvol- tarii psihoindividuale a copiilor. In acest scop, de fiecare data, este bine sa se faca aprecieri pozitive si sa se incurajeze copiii care executa corect operatiile respective. In felul acesta, se creeaza o motivatie adecvata fata de. actiune, iar copiilor li se cultiva increderea in fortele proprii. La copiii mici de 2-3 ani este nevoie de mai multe erplicatii si demonstratii. Abia dupa 3 ani, ei trec la imitarea miscarilor respective, prin joc sau in alte activitati. Copiii de 3 ani nu stiu cum trebuie sa foloseasca sapunul, deschid robinetul, dar uita sa-l inchida, sau se sapunesc si uita sa-si frece mainile, sau uita sa se clateasca cu apa rece si se sterg imediat. In acest timp se consuma multa energie ; de aceea, se cere calm si rabdare din partea parintilor si educatoarelor. Dupa 3 ani si jumatate - 4 ani, pot fi lasati sa se spele singuri pe maini.

MODALITATI DE FORMARE A DEPRINDERILOR
In actiunea de formare a deprinderilor, trebuie sa se tina seama de trei conditii :

a)  de posibilitatile psihomotorii ale copilului ;
b)  de capacitatea lui de receptionare si intelegere a mesajelor verbale ;
c)  de caracterul predominant de joc.
Conform unui principiu recunoscut in psihologie - orice noua capacitate comportamentala se formeaza numai in cadrai activitatii fundamentale pentru varsta respectiva. Ori, incepand cu varsta de 2- 3 ani activitatea fundamentala a copilului este jocul. De aceea, la aceasta varsta multe deprinderi se pot forma in timpul si cu aju­torul jocului. Un rol important in formarea oricarei deprinderi il are imitatia. La inceput, copiii invata miscarile prin imitatie spontana, apoi prin imitatie intenitonata. Ei reproduc miscarile pe care le vad la adulti sau pe care si le reprezinta (imagineaza). Asadar, atat parintii, cat si personalul educativ din cresa si gradinita este bine sa acorde o atentie deosebita modului lor de comportare, pentru ca ei sunt primul model pe care il imita. Tot ei sunt cei care contribuie la formarea si consolidarea deprinderilor, incat copilul sa aiba o participare afectiva si activa. El trebuie sa fie pus in situatia de a executa cat mai corect operatiile necesare pentru fixare. Cu efect stimulator pot fi folosite lauda si indemnul. Acum mananca frumos! Poate mergem la restaurant si o sa rada chelnerul de tine. Este bine sa se acorde o atentie deosebita si modului cum sunt formulate acestea, precum si tonului folosit. Atunci cand se urmareste sa se trezeasca interesul copilului pentru o anumita deprindere, tonul este bine sa fie plin de voie buna, de blandete, de intelegere. Nu trebuie sa se foloseasca un ton ridicat. Aceasta declanseaza copiilor reactii de respingere a actiunii. De exemplu, daca un copil de 3-4 se spala singur, chiar daca n-a respectat succesiunea operatiilor, dar a dovedit interes pentru o anumita actiune, este bine sa fie apreciat : "Radu, te-ai spalat foarte frumos ! Se vede ca te-ai facut baiat mare !". Laudele trebuie folosite cu masura, apoi din ce in ce mai putin, pana ce nu va mai fi nevoie de ele. Procedand astfel, stimulam copilul sa-si formeze deprinderi, care, cu timpul, devin obisnuinte. Se mai poate folosi indemnul : "ai grija sa nu te stropesti, sa dovedesti ca esti baiat mare !". In acelasi scop se poate oferi copilului un model : "vezi ce frumos mananca Oyidiu ? El baga o bucatica mica de paine, tine gura inchisa cand mananca si nu vom beste cu mancarea in gura".
Pentru a-i stimula pe copii sa se comporte civilizat, se poate aduce la spalator sau la masa o jucarie preferata sau un obiect indragit, care, "vrea sa-l vada cum se spala", "cum se dezbraca" etc. Copilului i se spune ca daca nu se comporta frumos, jucaria respectiva pleaca suparata.
Consolidarea deprinderilor
In vederea atingerii acestui obiectiv, se pot folosi : povestiri, poezii, lecturi dupa imagini, jocuri si ghicitori.
  Povestirea are rol deosebit in stimularea imaginatiei si sen­sibilitatii copiilor. Se pot utiliza povestiri din literatura pentru copii, adaptate varstei si chiar povestiri improvizate. Este bine ca povestirea sa aiba o temtica cat mai apropiata de nivelul de intelegere al copilului, cu subiecte din lumea plantelor, a animalelor, din mediul inconjurator, mediul social, familial, din gradinita in care se prezinta actiuni care trezesc interesul copilului (povestirile pot fi luate drept exemplu si pentru formarea altor deprinderi).
  Eficienta deosebita in procesul formarii deprinderilor o are invatarea unor poezii si insotirea lor de actiunile sugerate de text. Parintii pot recita poezia in intregime, apoi numai strofa care sugereaza deprinderea pe care urmaresc sa o formeze sau sa o corecteze. Recitarea poeziei pe fragmente poate fi usor retinuta de copil. Dupa ce textul a fost invatat, se poate trece la executarea unui joc sugerat de continutul poeziei. De exemplu, pentru a-l invata pe copil cum se foloseste batista, se recita un fragment din poezie, se explica copilului textul, astfel incat sa inteleaga ca este vorba, de un copil racit caruia "batista-i sare in ajutor". Dupa familiarizarea copilului cu textul poeziei, se poate trece la realizarea actiunii sugerate si astfel copilul invata cum sa foloseasca batista. I se arata o batista, i se spune ca aceasta trebuie sa se afle permanent in buzunar, i se explica cum se procedeaza pentru stergerea nasului, cu o singura mana, iar dupa folosire, batista trebuie pusa in buzunar. Li se spune copiilor ca o data folosita, aceasta nu se mai impatureste ca la inceput. Se trece, apoi, la activitatea practica : fiecare copil este pus sa-si sufle pe rand cate o nara. Este necesar sa li se atraga atentia acelor copii care-si ,,trag" nasul, sau celor care se scobesc cu degetul in nas. Se va insista si repeta pana ce deprinderea corecta va fi bine fixata, deoarec "obiceiurile" urate odata fixate, cu greu pot fi uitate. Pentru consolidarea deprinderilor, se poate folosi cu succes jocul ca mijloc si procedeu educativ. Li se pot da chiar copiilor mici materiale textile, spunanduli-se ca sunt batiste pentru papusi, cu care sa stearga nasul papusii, chiar al ursuletului sau al iepurasului.
Observarea constituie o alta modalitate de formare si consolidare a deprinderilor atat in familie cat si in gradinita. Se folosesc, in acest scop, cai si modalitati adecvate varstei si a posibilitatilor lor de intelegere, astfel incat, copiii sa participe cu interes la orice activitate. Modul in care adultul diirjeaza interesul, curiozitate-i si spiritul de investigatie caracteristice copilului ecjte determinat. De axemplu, mai mult in joaca, parintii, (educatoarele) pot familiariza pe copil cu lenjeria de pat si cu denumirea acesteia, desfasurand cu el jocul "Patul papusei".

Copilului i se spune ca a primit un cadou. Cutia in care este cadou] este frumos ambalata si legata. Copilul este lasat sa o despacheteze singur, timp in care adultul manifesta interes deosebit. Aceasta atitudine mareste curiozitatea copilului si il determina sa participe cu placere la jocul-actiune. In timp ce se ridica capacul cutiei se face o pauza pentru a starni curiozitatea celorlalti. Se scoate papusa care este imbracata intr-o pijama frumoasa. In cutie mai sunt : cearsaful de pat, cel de plapuma, o fata de perna.
Dupa o astfel de pregatire, se cere copilului sa spuna cu ce crede el ca este imbracata papusa. Impreuna cu copilul se scot, pe rand, obiectele aflate in cutie, denumindu-le, apoi este pus un copil sa spuna cum se numesc: cearsaf, perna, plapuma. Dupa aceea i se comunica ca papusii ii este somn si trebuie sa-i faca patul sa se culce. Copilul este pus sa denumeasca actiunea pe care trebuie s-o faca si obiectele pe care le foloseste. Astfel, spune : punem cearsaful pe pat, apoi perna, dupa aceea plapuma. Acum se poate odihni. In timpul acesta trebuie sa se vorbeasca in soapta.

Folosind acelasi procedeu, copilul poate fi familiarizat cu denumirea tacamurilor si a veselei pentru masa. In acelasi scop, pa­rintii pot desfasura si jocurile : "Ghici ce este ?". "Pipaie si spune cum se numeste", "Ce face papusa ?" In timpul jocului este ne­cesar sa se acorde atentie deosebita modului in care copiii vorbesc, cum pronunta cuvintele si daca au inteles denumirea si actiunea care se poate realiza cu obiectele.
Rezultate deosebite, in consolidarea deprinderilor, se contin si prin antrenarea copilului in desfasurarea unor jocuri de creatie. Acestea dezvolta capacitatea copilului de a-si imagina si interpreta rolul unor adulti (care se ocupa de ingrijirea si educarea sa). Jocul preferat este "De-a familia", in care parintii sunt intotdeauna buni si blanzi, daca si in realitate sunt asa. In joc apar si bunici, surori si frati mai mari sau mai mici ; depinde de experienta reala de viata a copilului.
In vederea realizarii scopului propus, in camera copilului se poate aranja un colt al papusii, in care este instalat dormitorul. In patul ei, cu un asternut foarte curat, papusa doarme. Copilul care interpreteaza rolul mamei o trezeste sa o duca la spalator. Ii vorbeste bland, calm, o mangiie si ii spune ca e timpul sa se pregateasca de plecare la cresa sau la gradinita. Dupa ce papusa si-a facut "toaleta" in prezenta "mamei", care se dovedeste foarte atenta, se ia micul dejun. "Mama" este preocupata de modul cum mananca "copilul". Trebuie sa manance frumos, sa nu se murdareasca etc. Parintii supravegheaza jocul pantru a observa daca si-a insusit toate operatiile, succesiunea lor si daca si-a format anumite deprinderi.

Deprinderile de ordine si curatenie sunt deosebit de importante in viata omului. Ele se reflecta in activitatea fiecarei persoane in felul in care isi organizeaza munca, programul de fiecare zi, chiar si in gandire. Prezenta acestora si modul in care s-au format se pot constata si in viata_: de familie. Daca formarea deprinderilor de ordine si curatenie n-a inceput de la o vnrstn foarte mira (cand copilul poate fi indrumat, ce, cat, cum sa asimileze) med tarziu, in adolescenta, el isi insuseste unele norme de comportare, prin auto-educatie, dar mai greu, cu lacune. De aceea, este deosebit de important sa se inceapa cu formarea deprinderilor de ordine sl curatenie concomitent cu celelalte deprinderi. Cum pot proceda parintii pentru realizarea unor asemenea deprinderi la varsta prescolara ?

Parintii trebuie sa-i familiarizeze pe copii de la inceput cu necesitatea unei tinute vestimentare curate si ingrijite. Copiilor de 3-4 ani, de pilda, nu li se poate pretinde sa. aiba o tinuta vesti­mentara curata, dar este bine sa li se aminteasca sa nu-si ude sortuletul, rochia, pantalonasii, cand se spala, sau sa nu se pateze, cand mananca etc. In cazul in care un copil greseste, sa i se atraga atentia, pe un ton dojenitor, dandu-i-se ca exemplu un copil pe care il cunoaste, care s-a spalat fara sa se ude pe sortulet sau a mancat fara sa se pateze. La 4-5 ani, trebuie sa. creasca exigentele mai ales fata de cei care dovedesc ca sunt dezordonati. In acelasi scop se pot folosi jocuri adecvate, prin care copilul este stimulat sa se mentina curat. La varsta de 5-6 ani, in mod normal, deprinderea de curatenie este consolidata. Copilul este totdeauna ingrijit, isi controleaza tinuta in oglinda, se incheie la nasturii de la haina sau de la pantaloni, isi leaga singur sireturile de la incaltaminte etc, chiar daca trebuie ajutat. Este bine ca parintii sa manifeste exigenta, dar sa nu se ajunga pana la a-i interzice sa se joace deoarece murdareste imbracamintea. Indemnul de a se mentine curat si ordonat sa se faca cu un ton care sa stimuleze dorinta copilului de a fi in permanenta curat.
Aceeasi importanta trebuie sa se acorde pentru formarea deprinderii de ordine. Familiarizarea cu ordinea se poate incepe de timpuriu, chiar inainte de 3 ani. Mai mult in joaca, copilul isi aranjeaza pantofiorii - unul langa altul - sub cuier "sa nu fie un pantofior fara fratior". Spre 3-4 ani, trebuie invatat sa-si aseze incaltamintea in dulap si sa-si puna papucii de casa. La 4-5 ani, isi va tine in ordine hainele, fularul, caciulita, manusile. La aceasta varsta ei cunosc deja patru pozitii spatiale (sus, jos, in fata, in spate). Deci, li se poate spune : "pune hainele sus, pe spatele scau­nului, iar pantofii jos, sub scaun"... Copilul este indemnat sa o imite pe mama, sa stranga jucariile, sa le puna intr-o cutie, sus pe etajera sau jos in dulap. Daca in timpul jocului copilul a fost imbracat cu sortulet, el este indemnat sa se dezbrace si invatat sa-l puna pe scaun, sau pe umerasul de sus, pe spatele scaunului, sau sa-l puna in dulap, pe raftul de jos.
Pentru formarea deprinderii de ordine si curatenie, este necesar ca parintii si ceilalti adulti din familie sa constituie un model de urmat: sa umble cu hainele curate, nepatate, calcate, iar cand se dezbraca sa le lase in ordine. Batista sa fie intotdeauna curata, pieptanatura sa fie ingrijita, lenjeria de noapte si de pat sa o lase in ordine, frumos aranjata. Pe masura ce copilul creste si se deprinde cu ordinea si curatenia, este bine sa creasca si exigentele fata de tinuta sa, incat la 4-5 ani sa putem spune ca avem un copil ingrijit. In acest scop, se pot organiza jocuri care urmaresc formarea deprinderilor de ordine si curatenie, se pot organiza intreceri, daca in familie sunt doi-trei copii - cine mananca cel mai frumos, castiga jocul. Din dorinta de a castiga, copii se straduiesc sa manance frumos si corect. In cazul in care se constata ca mai gresesc, este bine sa li se atraga atentia. Este indicat sa fie apreciati si laudati (dar totul cu masura).

Considerarea deprinderilor de comportare civilizata si de politete sunt aspecte de baza in procesul instructiv-educativ. Prescolarii, mai tarziu scolari, participa la diferite activitati in mod organizat ; ei trebuie sa actioneze conform sarcinilor primite din partea educatoarei, a invatatoarei si sa respecte disciplina. Aceasta se bazeaza pe procesele de inhibitie, care sunt slab dezvoltate la varsta de 3-6 ani. In procesul educativ din gradinita, ca in primele clase, formarea disciplinei se bazeaza pe dezvoltarea capacitatii de inhibitie. In vederea realizarii acestei capacitati se pot desfasura cu copiii jocuri care dezvolta rabdarea, stapanirea de sine, perse­verenta. Daca deprinderea de a fi idsciplinat nu s-a format la varsta prescolara, mai tarziu va fi mai greu, copilul va fi permanent neadaptat, nu va raspunde cu usurinta cerintelor impuse de diferite activitati. Lipsa disciplinei il va face refractar la orice sarcina sau negativist la orice sfat venit din afara.
Care simt cauzele unui asemenea comportament ?

  In primul rand, lipsa concurentei de cerinte intre factorii de educatie din familie si gradinita. Daca intre acestia nu va exista o unitate de cerinte si de exigenta, copilul nu va da dovada de com­portament disciplinat.
  In al doilea rand, lipsa concordantei de cerinte dintre membrii aceleiasi familii. Oricat i s-ar cere copilului de catre mama sa fie disciplinat, daca nu acelasi lucru ii cere si tata si bunica - socotind ca e mic si ca "are timp sa invete", deprinderea nu se formeaza. Discutiile in contradictoriu, neintelegerile, certurile care au loc in familie in prezenta copilului, reprezinta un exemplu ne­gativ cu o mare si puternica influenta nefasta asupra comportamentului acestuia.
Este deosebit de important ca parintii sa stie ca disciplina nu se obtine folosind tonul grav, violent, teroarea sau bataia. Unui copil de 2-3 ani, nir trebuie sa i se explice de ce i se cere un anumit comportament, pentru ca tot nu intelege. Trebuie sa i se arate cum sa procedeze si el sa imite. Cand este mai mare, intre 3-6 ani, i se poate motiva : "Mananca frumos ca asa este civilizat", sau "Acum trebuie sa te joci in liniste, deoarece sora ta isi face lectiile si nu trebuie sa faci zgomot" etc. Incepand cu varsta de patru ani, el intelege ceea ce i se spune, are putere sa se stapaneasca, treptat incepe sa constientizeze ceea ce i se cere.
Pentru formarea deprinderilor de comportare civilizata, este necesar ca toti membrii de familie sa dovedeasca concordanta de pareri si atitudine. Nu i se poate cere copilului sa se comporte civilizat, sa respecte linistea cuiva, daca ceilalti nu o respecta. Exemplul personal (parinte, membri de familie, prietenii acestora) este hotarator !
Politetea este o deprindere care incepe sa se formeze de la cea mai frageda varsta - varsta anteprescolara si prescolara. Copilul trebuie obisnuit sa salute, sa ofere un obiect sau altceva in mod: politicos, sa multumeasca pentru un serviciu facut, sa faca un serviciu cuiva din proprie initiativa si nu cu intentia de a fi rasplatit, sa-si ceara scuze ori de cate ori este cazul.
Deprinderile de politete constau din obisnuirea copilului de a folosi unele formule de politete potrivit situatiei.
Deprinderea de a se adresa o rugaminte si de a oferi ceva, in mod politicos, poate fi invatata, de catre copil, in jurul varstei de 3 ani. El trebuie sa stie ca atunci cand vrea sa obtina ceva, cand vrea sa realizeze o actiune, trebuie sa spuna "Va rog", "Te rog", Copilul este bine sa fie invatat de mic, ca atunci cand se adreseaza unui adult sa foloseasca formula "Va rog", iar cand se adreseaza unui copil "Te rog". De pilda, daca isi doreste o jucarie care se afla la un alt copil, trebuie sa stie ca nu e permis sa o smulga din mana acestuia, ci sa o ceara politicos : "Te rog da-mi si mie jucaria... !", iar daca vrea sa o ceara unui adult, i se va adresa astfel : "Va rog, dati-mi si mie jocul...", sau "Va rog, ajutati-ma sa ma dezbrac...".
In felul acesta, copilul se deprinde sa fie politicos si invata formulele de politete. Acest lucru poate fi cerut copilului incepand cu varsta de 4 ani. De pilda, la masa, daca are nevoie de o felie de paine_; sau de apa, va sti ca nu-i frumos sa se intinda peste toata masa (daca nu-i este la indemana ceea ce doreste), ci se va adresa politicos celui care este in apropiere, spunand "Te rog, da-mi si mie...". Acesta il serveste spunand : "poftim". In felul acesta, copi­lul este familiarizat cu inca o formula de politete : "Multumesc" !
Pentru a-l deprinde pe copil cu un comportament civilizat, se pot crea situatii in care i se cere sa aduca de pe o etajera o carte sau un alt obiect. Chiar inainte de a implini 2 ani, daca i se cere sa faca mici servicii, copilul le realizeaza cu placere. De exemplu : Cristi (2 ani si cinci luni), la cererea bunicului, aduce papucii de casa, ii asaza unul cate unul la picioarele bunicului, apoi spune "da" ! Este multumit de izbanda. Acelasi lucru face si cand i se cere ziarul din alta camera, o cana sau o lingurita de la bucatarie. Cand un adult cere ceva unui copil, ii va spune : "te rog, adu-mi..." Pentru serviciul facut intotdeauna i se va multumi. Atunci cand inma­neaza un obiect, copilul trebuie sa foloseasca formula de politete "poftim". Tot in vederea formarii acestei deprinderi se pot face cateva exercitii : de pilda, se lasa sa cada, ca din greseala, un obiect. Mama sau adultul care se ocupa de copil se face ca nu a observat. Procedeul se poate repeta pana cand copilul se obisnuieste sa fio atent, sa ridice obiectul cazut, iar cand ii da sa spuna "poftiti", sau "poftim".
A cere scuze este tot o deprindere de politete. De mic, copilul trebuie sa fie invatat sa-si ceara scuze, atunci cand, fara voia lui, a gresit sau cand este dojenit pentru o fapta urata : "Scuzati-ma, va rog, ca am..." sau... "Te rog sa ma scuzi ca te-am lovit!".
Pentru formarea si consolidarea oricarei deprinderi este necesar ca parintii sa tina seama de particularitatile de varsta si individuale ale copiilor, precum si de cele psihofizice. Caile si modalitatile de educare trebuie adaptate varstei si puterii de intelegere a acestora.
Intrucat formarea si consolidarea deprinderilor se realizeaza in timp, este bine ca parintii sa insiste pana la transformarea acestora in obisnuinte. Pe intreaga perioada se va manifesta unitatea de vederi in cerinte, perseverenta, rabdare, intelegere, dar si exigenta.. Procedand astfel, copilul, de mic, se deprinde cu o buna purtare. Aceasta este "cartea de vizita a familiei".

Copilul si cartea Cu copilul de mana pentru cunoasterea naturii