Din cele mai vechi timpuri oamenii au constatat ca unele plante prezinta asemanari izbitoare cu animalele sau cu parti ale lor, dandu-le numiri cu rezonanta zoologica.

In padurile tropicale, cu greu se poale deosebi un sarpe de o liana. Unele caclee (Echinocuctus) din pustiurile mexicane pol fi confundate cu niste arici de nisip in pozitie de aparare. Tulpina cquisetaceelor seamana cu o coada de cal. Luxurianta lume a orhidaceelor ofera remarcabile corespondente in ce priveste forma florilor cu lumea insectelor, mai cu seama cu albinele si fluturii. Rizomii unor plante pot fi luati drept serpi, viermi, cuiburi de pasari sau chiar corali. Florile de verigei (Orobanchc vul-garis) seamana cu o gura de lup, iar cele de Antirrhinum majus cu un cap de leu.
Desigur ca aceste analogii, pur formale si accidentale, au atatat puternic fantezia omului din popor si i-au impresionai pr-o-l'und chiar pe primii reprezentanti ai stiintelor naturii. In antichitate, ca si in evul mediu, lipsa mijloacelor de cercetare si putinatatea cunostintelor de morfologie au dat loc unor explicatii care de care mai nastrusnice, in ce priveste modul cum iau nastere animalele.

Astfel, marele invatat al antichitatii elene, Aristotel, ale carui conceptii erau ridicate la rangul de dogme in epoca feudala, socotea ca „ratustile de mare", un neam de racusori, iau nastere din ghindele cazute din stejarii ce cresc pe tarmurile marii si ca ratele si gastele noastre domestice provin din ratele de mare care au parasit apa.

In legatura cu aceasta credinta gresita, K. M. Zawadski relateaza un fapt amuzant. In evul mediu, calugarii sireti foloseau cu abilitate aceasta poveste ca sa obtina dreptul de a manca gaste si rate in zilele de post, judecand „logic" ca, de vreme ce ele au provenit din „ratele de mare", iar acestea s-au format din ghinda stejarului, inseamna ca ratele si gastele sunt de provenienta vegetala!
Moda unor explicatii fanteziste nascule din insuficienta cunoastere a organelor si sistemului de reproducere in lumea vie a bantuit cu furie in tot cuprinsul evului mediu. Au aparut ca prin minune copaci mi-raculosi care dau nastere la miei, la salbaticiuni si felurite soiuri de pasari. In cartile unor teologi naturalisti ca Thomas de Can-timpre, Michael Scott, Albert de Bollstadt, Vincent de Beauvais, Basiliscus si chiar ale unor naluralisli laici ca Van Helmont ori Aldorvandi, care reiau opera lui Aristotel, imbogatind-o cu povestile anlice cuprinse in Physiologus si cu propriile lor observatii, se vorbeste cu seriozitate despre asemenea geneze uluitoare, se intocmesc planse amanuntite reprezentand diferite faze ale procesului nasterii unor animale din plante si se dau chiar retete pentru obtinerea lor.
O data cu dezvoltarea zoologiei si botanicii si cu dezvaluirea proceselor intime ale reproducerii, teoria „generatiei spontanee" si-a pierdut treptat creditul, fiind definitiv zdrobita de stralucitele experiente ale savantului francez L. Pasteur.

Totusi, „comparatismul anatomic" bazai pe analogiile fizionomice dinlre plante si a-nimale s-a mentinui inca multa vreme. Botanistul italian Gianbattista Porta, in lucrarea sa Phytognomica (1588), face o clasificare originala a plantelor pe baza de analogii, introducand printre alte grupe vegetale si pe acelea asemanatoare cu diferite animale cum ar fi scorpionul, musca, sarpele etc. (Fig. 7)

Aceasta tendinta a manifestat-o si Karl Linne atunci cand, introducand nomenclatura stiintifica binara, in vederea crearii unui sistem universal de denumire a plantelor, a atribuit multor genuri si specii vegetale numiri zoologice in limba greaca sau latina. Datorita lui si celor care i-au continuat in acelasi spirit opera de inventariere i naturii, nomenclatura botanica este plina ie numiri care sugereaza analogia dintre )lante si animale. Vom aminti cu titlu informativ doar caeva din acestea. In legatura cu calul: Equietwn (coada-calului), Hippuris (bradisor), tippophae (catina-alba), Hippocrepis; cu iul- Leontopodium (floarea-de-colt, albunta), Leonunis (talpa-gastei), Leontodon :apul-calugarului); cu cainele: Cynoglossum imba-cainelui); cu iepurele: Ononis (osulpurelui); cu capra: Aegopodiwn (picioruliprei); cu tapul: Tragopogon (barba-ca'ei); cu delfinul: Delphinium (nemtisori);i soarecele: Myosotis (nu-ma-uita), Myo- nts (codituca); cu ariciul: Echinocactus; cu broasca: Ranwiculus (piciorul-cocosului); cu sarpele de padure: Ophioglosswn (ferica-serpeasca); cu vipera: Echium (ochiul-sarpe-lui); cu insectele: Ophrys mustifera, O. apifera, O. aranifera (albina); cu coralii: Corallorhi-za (bunghisori) etc.
Poate ca nu exista popor in lume care sa-si fi pus mai activ la contributie spiritul de observatie si fantezia cand a fost vorba sa denumeasca plantele ca poporul nostru. In cunoscuta carte a lui Zaharia Pantu, Plantele cunoscute de poporul roman, ca si in voluminosul Dictionar etnobotanic, elaborat de Al. Borza, peste 200 de nume se refera la animale. Citam la intamplare: bibilica, soparlita, vulturica, mieluseii, cocoseii, piciorul-cocosului, unghia-gaii, motul-curca-nului, albinita, pestisoara, maseaua-ciutei, ochiul-sarpelui, coada-vulpii, ochiul-boului, gura-leului, piciorul-caprei, pliscul-cu-coarei, coada-racului, talpa-gastei.

Ce este fotosinteza clorofiliana? Plante cocotate Obarsiile carcelului Cand a fost descoperit primul mamut?