Frunzele, acest uimitor laborator al plantelor unde are loc fotosinteza, capata, in u-nele cazuri, proportii gigantice. Acest fenomen se petrece mai ales in tarile calde, favorizate de caldura tropicala, de ploile bogate si de solul gras, sau in acele colturi ale lumii unde uscaciunea climei obliga plantele prevazatoare sa-si prefaca frunzele in uriase burdufuri cu apa.
Pe meleagurile noastre, copiii au obiceiul vara, cand soarele e puternic sau cand incepe sa ploua, sa-si faca umbrelute din frunze de brustur sau captalan. Codita lor de 30-40 cm, limbul lung adesea de peste o jumatate de metru dau iluzia unor umbrele adevarate, capabile sa protejeze pentru cateva minute capul si umerii. Sub o astfel de umbrela in nici un caz nu se pot adaposti doi copii.
Si totusi exista umbrele vegetale care pot adaposti o intreaga ceata de copii. E

vorba de frunzele unor plante cu aspect de palmier, ce ating lungimea de 5-7 m. Deosebit de practica e frunza arborelui de banane (Musa paradisiaca), lunga de 5-6 m si lata de 40-50 cm, usor stresinita de nervura mediana. Desprinsa din planta si sprijinita cu mainile deasupra capetelor de un grup de 6-7 copii, asezati in sir strans, ea devine o adevarata prelata. Datorita inclinarii marginilor si latimii indestulatoare, frunza este un bun adapost atat impotriva sulitelor fierbinti ale soarelui, cat si a ploilor iuti de la tropice. In jungla Amazoanelor se intalneste un copac ale carui frunze bat recordul absolut: 10 m lungime. Copacul se numeste Manicaria saccifer. In serele gradinilor botanice, frunza sectata a palmierului Arecastmm romanozofianum atinge lungi-mea-record de 20 m.

Oricine stie ca un copac are radacina, trunchi si o coroana cu ramuri si frunze.
Exact aceeasi impresie o lasa si o planta ierboasa din tarile ecuatoriale, ruda cu bastinasul „rod al pamantului" si daruita de oamenii de stiinta cu numele rasunator de Dracontium gigas. Privita de departe, ea poate fi confundata cu un copac, inzestrat cu un trunchi tot asa de gros ca un om, inalt de 3-4 m si cu o coroana lata de peste 5 m. Ceea ce am luat drept trunchi nu este decat petiolul frunzei, iar coroana nu-i altceva decat limbul puternic crestat, cu numeroase segmente. Ca o astfel de buruiana sa o putem pune intr-un ierbar ne-ar trebui o coala mare cel putin cat peretele unei camere.
Seceta pustiurilor obliga plantele sa se apere in felurite chipuri impotriva pierderilor de apa sau sa lupte pentru inma-gazinarea pretioasei licori a vietii.

Organul care tine balanta apei este frunza. Uneori, cand e risipitoare, ea dispare ca la cactusi, reducandu-se la niste tepi care apara strasnic tulpina prefacuta intr-un rezervor de apa. Alteori, frunza insasi devine Un adevarat rezervor de apa. Aloele si Aga-vele, plante decorative cultivate in gradini, originare din pustiurile mexicane, sunt un adevarat model in aceasta privinta.
Planta are o tulpina scurta si groasa. In schimb, frunzele se dezvolta enorm, atingand lungimi de 1-2 m. Ele devin rezervoare de apa bine ceruite pe dinafara si cantaresc, din cauza acumularilor de lichid, cate 10-20 kg fiecare.

Din Agave, mexicanii scot bautura nationala numita puica sau vinul de maguey prin-tr-un procedeu original. La baza tulpinei se scobeste inainte de inflorire o cavitate rotunda cu o capacitate cam de 10 1. Aici musteste si se aduna seva plantei, extrasa apoi cu ajutorul unui sifon, numit acocot, care se foloseste cam in felul furtunurilor cu care scoatem vin dintr-un butoi. Fiecare exemplar de Agave poate da 15-20 1 de puica pe zi, timp de 6 luni, dupa care planta se usuca. Puica constituie bautura obisnuita a mexicanilor. Lasata sa fermenteze se preface intr-o bautura alcoolica de felul tuicii.
Se spune ca pe o mare furioasa barca e ca o frunza pe apa. La temelia acestei comparatii sta faptul ca frunza e considerata ca o pluta fragila, gata oricand sa fie inghitita de adancuri. Niciodata nu se va spune invers: frunza e ca o barca.
Si, totusi, exista o frunza cel putin la fel de trainica si incapatoare ca o barca.
Ca s-o admiram in mediul ei natural va trebui sa facem o calatorie de cateva mii de kilometri pana la gura fluviului Amazon.
Putem tot asa de bine s-o admiram in Gradina Botanica din Cluj-Napoca, si, de cativa ani, si in sere ale Gradinii Botanice din Bucuresti, aclimatizata in bazine cu apa incalzita.
Aceste frunze-barci apartin lotusului a-mazonic (Victoria amazonica), ale carui milioane de flori alb-trandafirii insteleaza lenesele unde dinspre varsare ale colosului de apa din America de Sud. Frunzele, de forma circulara, colorate in verde aprins pe fata superioara si batand in violaceu pe fata interioara, au adeseori un diametru de 2 m. Marginile lor sunt ridicate 5-6 cm in sus, ca la o tava de placinte, de unde numele de ynipe, care in limba amerindiana inseamna „farfurie de apa". Aceasta plaita Lncuiara, expusa la soare, unde se strange uneori putina apa, atrage pasarile, care o folosesc ca scaldatoare. Din aceasta cauza, populatia bastinasa o mai numeste si apona, adica tigaita pasarilor.

Cu asemenea forma si, mai ales, cu asemenea dimensiuni, nu-i de mirare ca frunza de lotus amazonic se poate preschimba intr-o pluta trainica. Distribuind nisip in mod egal pe toata suprafata ei, aceasta poate sa sustina o incarcatura de 60-90 kg

Fructe fabuloase O vulturica ce incurca stiinta Cum s-au transformat padurile? Cum reusesc pasarile sa zboare?