In 1819, botanistul olandez Arnold, strabatand padurile Sumaterei, a avut prilejul sa cunoasca o planta ciudata. Sub coroanele unui anumit copac se adaposteau flori mai mari decat o roata de car, intinse la suprafata pamantului si inconjurate de boboci cat capul unui copil. Florile, cu cinci petale carnoase si suculente, aveau o cu-!oare de un rosu viu, strabatut de retele fine cafenii si galbene. De partea de sus a cupei florale, ingrosata ca lin inel, erau prinse organele de inmultire. In fundul cupei se strangea atata nectar incat ai fi putut umple o cralicioara.
La dimensiunile neobisnuite si la aspectul straniu al acestei plante se adauga inca o particularitate. Enorma floare raspandeste un miros respingator, de cadavru. Duhoarea ca si culoarea de carne a petalelor sunt mijloace de atragere a insectelor in vederea polenizarii.

Nu i-a fost greu lui Arnold sa-si dea seama ca planta era parazita, deci traia pe seama copacului unde o descoperise. Ea nu avea clorofila si nici frunze, iar radacinile erau inlocuite prinlr-un manunchi de levi-soare infipt direct in vasele radacinilor gazdei pentru a-i suge seva. (Fig. 4)

Cand s-a intors in tara, putini au dat crezare raportului pe care l-a incheiat si citit savantul olandez. Aparatul fotografic nu fusese inventat, iar o asemenea floare, care in conditiile climei tropicale se prefacea dupa un ceas de la culegere intr-o mazga informa, nu putea fi conservata si nici transportata. Noroc ca raportul a starnit curiozitatea catorva colegi care, urmandu-i itinerarul, au confirmat la inapoiere existenta acestei flori uriase cu un diametru de 1-l,50 m si o greutate de 10-l5 kg. In cinstea descoperitorului, plantei i s-a dai numele de Rafflcsia urnoldi.
Tot din Sumatera, insula cu flori uriase, a poposit in Gradina Botanica din New York, venind de la poalele muntelui Kerin-tyi, un oaspete neobisnuit care, in luna iunie, constituie un punct de atractie pentru zeci de mii de vizitatori.
Dinlr-un tubercul mare, cu diametrul de 50 cm, se ridica o tulpina scurta, in varful careia se deschide o inflorescenta ca un clopot de biserica. Ea e formata dintr-o spata (guler) ca a rodului pamantului, pe dinafara galbena si verde, inauntru cafenie, inalta de 1,5 m si cu diametrul de 1,20 m, din mijlocul careia tasneste spadkele, o tija de 2,5 m, la baza careia se gasesc florile ce emil un miros greu, de cadavru, atragand astfel mustele pentru polenizare. Numele uimitorului „fabricant" de clopote este Amor-phophallus litamts. El e ruda buna cu delicata cala si cu rodul pamantului din padurile noastre.

In muntii Kilimandjaro, din estul A-fricii, creste Lobe/ia deckenii, a carei inflorescenta racemoasa, inalta de 3-4 m si groasa de 30-40 cm, seamana cu un stalp acoperit cu fire mitoase de lana. Aceasta specie lemnoasa de Lobelia isi disputa, alaturi de Amorphophallus, gloria de a oferi privirilor curioase cele mai impozante inflorescente zamislite de lumea vegetala.