Intre frati, se intampla adeseori ca unul dintre copii sa fie vesel si optimist, in timp ce altul pare mereu prost dispus. O data ce rolurile au fost distribuite, pare "destul de greu" sa mai fie schimbate. Primul va fi din ce in ce mai dragut, pentru a fi iubit mai mult, in timp ce al doilea nu va mai face eforturi sa se schimbe, pentru ca, oricum, toata lumea spune ca este antipatic... Unii copii sunt deosebit de sensibili la toate vibratiile negative (asa cum este ingrijorarea parintilor, de exemplu) pe care le vor prelua asupra lor, fara a lasa insa sa se vada ceva. Altii, dimpotriva, isi vor exprima proasta dispozitie prin furie si refuzuri incapa­tanate, in fine, altii vor bombani sau vor face mofturi. Copiii sunt diferiti si se pot schimba ei insisi de la o perioada la alta. Fiecare percepe in mod diferit lumea care il inconjoara si reactioneaza in mod diferit.

CE INSEAMNA ACEASTA PROASTA DISPOZITIE?
Adultii emit adesea, cu destula usurinta, ideea ca, fiind lipsiti de orice griji, copiii nu au in general motive sa fie prost dispusi. Cum au totul pentru a fi fericiti si cum noi am facut tot posibilul pentru acest lucru, acceptam greu din partea lor imaginea insatisfactiei. Astfel apar fraze de genul: "Cu tot ce facem pentru tine, tot nu esti multumit", "Eu, la varsta ta, nu aveam nici a zecea parte din ce ai tu si nu faceam mutre" etc. Problema nu trebuie pusa astfel. Unii copii nu stiu sa exprime altfel anumite dificultati ca: gelozie, greutati la scoala, anxietate, sentiment de nedreptate etc. decat printr-o dispozitie proasta. Altii pot reactiona astfel din cauza tensiunii care "pluteste" in aer, si care este cauzata de probleme care nu au fost, de fapt, exprimate: sarcina mamei, dificultati profesionale, proiecte de mutare etc. Nu in ultimul rand, copiii, ca si cu adultii, sunt matinali sau nocturni, "se scoala cu stangul" cand sunt treziti in mijlocul unui vis frumos pentru a merge la gradinita, sau protesteaza atunci cand, deja obositi, li se cere sa mai faca un efort. l1j359ly15mrn
Trebuie sa va dati seama ca, in societatea noastra contemporana, copiii suporta stresul parintilor lor, nu numai pentru ca, traind foarte aproape unii de altii, impartasesc problemele lor, ci si pentru ca sunt ei insisi subiectul prea multor tensiuni si exigente. Abia nascuti, li se pretinde sa doarma singuri si sa nu planga noaptea. Apoi, foarte repede, trebuie sa fie capabili sa faca pipi unde li se spune, sa nu manance cu degetele, sa sada linistiti, sa numere pana la zece, si sa nu se atinga de bomboanele din magazine. Apoi, sa se scoale devreme dimineata, sa mearga la gradinita, sa doarma bine, sa manance bine, sa dea si altora jucariile lor, sa invete sa mearga cu bicicleta, sa mearga la cursul de dans, sa salute frumos, intr-un cuvant sa fie mandria parintilor in toate domeniile. Toate acestea nu sunt niste sarcini usoare atunci cand nu ai decat cativa ani de viata, chiar daca vrei din toata inima sa faci placere acestor parinti atat de exigenti.
Un alt factor ce explica temperamentul mai dificil al anumitor copii este mediul familial. Am evocat deja, de mai multe ori, valoarea exemplului personal: in situatia aceasta isi primeste adevaratul sens. Cum pot oare sa aiba copii echilibrati si surazatori parintii care sunt in permanenta revoltati sau nemultumiti de greva metroului, de calitatea franzelei, de dezordinea din casa, de migrena sau ploaia care nu inceteaza? Copiii sunt influentati de ambianta generala a casei si de dispozitia celor din jurul lor. Parintii trebuie sa arate copilului lor ca grijile profesionale pot fi lasate afara si sa zambeasca pentru ceilalti, chiar daca au necazuri. Sa nu inceapa sa tipe, ca raspuns la tipetele copilului, si sa-si pastreze buna dispozitie chiar daca micutul protesteaza. Acesta este un mod de a fi un exemplu pozitiv pentru copil. In loc de asa ceva, unii parinti sunt incantati sa gaseasca la micutul lor caracterul irascibil al unchiului Anton sau pe cel pe care-l aveau ei la varsta copilului. Copilul care simte ca i se accepta temperamentul negativ risca sa si-l insuseasca intr-adevar.

CE-I DE FACUT?
■  Sa admiteti ca si copilul dumneavoastra, ca oricine, are dreptul la momente de proasta dispozitie. Daca se intampla frecvent, exista cu siguranta un motiv, pe care ar fi bine sa il cunoasteti. Intr-un moment de intimitate, propice pentru dialog, seara, inainte de culcare, de exemplu, copilul va va spune cu siguranta ceea ce-l deranjeaza. Daca in mod regulat este prost dispus dimineata cand se trezeste sau nu are chef sa mearga la gradinita, ar trebui sa aflati de ce. Daca acest lucru se intampla la sfarsitul zilei, poate ca este vorba de oboseala din cauza programului prea incarcat...

■  Sa nu va aratati prea ingaduitor. Copilul trebuie sa inteleaga ca permanenta sa indispozitie dauneaza ambiantei generale, de care este raspunzator, ca orice membru al familiei. Daca, insa, ii "cantati in struna", raspunzand, la randul dumneavoastra tot cu indispozitie, veti crea un cerc vicios. Este mai bine sa ramaneti, pe cat posibil, calm, si sa spuneti copilului ceva de genul: "A/u prea esti amabil. Este dreptul tau, dar este neplacut pentru noi. Vrei sa mergi un moment in camera ta si sa te intorci aici cand te vei simti mai bine?"
■  Ignorand proasta dispozitie a copilului veti avea mai multe sanse sa o faceti sa dispara. Sa nu faceti nici o aluzie, dar felicitati copilul cand isi revine: "Lucia, este atat de placut sa te vad zambind. Este o adevarata placere sa stam impreuna cand esti bine dispusa!"
■  Explicati copilului "la rece" efectul pe care-l poate avea atitudinea sa asupra celorlalti. Ajutati-I sa se puna in locul dumneavoastra si sugerati-i cateva moduri de a-si reveni, atunci cand este prost dispus. Va poate ajuta umorul ("O! Bravo, fata ta de buldog este perfecta, te antrenezi cumva ca sa joci teatru? )... dar este nevoie de tact, caci uneori efectul este invers!

-  Amintiti-va ce simteati cand erati copil si stateati bosumflat in camera dumneavoastra... Doreati sa iesiti din aceasta stare, dar erati prea mandru pentru a arata ca va trece atat de usor; doreati ca cineva sa vina sa va cheme, dar, in acelasi timp, simteati ca trebuie sa refuzati orice incercare de conciliere... Copilul care sta bosumflat este, inainte de toate, un copil nefericit, care se intreaba daca este iubit si se exclude singur din anturaj, pentru a verifica lucrul acesta. De asemenea, este necesar deseori sa-i intindeti mana, fara sa-l rugati, cu toate acestea, de prea multe ori sa revina: "Stii, noi te iubim foarte mult si am dori sa revii la noi de indata ce vei simti nevoia. Deci, nu sta prea mult bosumflat, pentru ca te pedepsesti singur!"

Are probleme cu educatoarea? Copilul nu vrea sa renunte la obiectul lui preferat Este necesar sa lipseasca de la gradinita atunci cand este bolnav? Locul copilului intre frati