Copilasul.com - fabulele cele mai alese - portalul parintilor - mamici si tatici fabule pentru copii - copilul meu, parinti (mama si tata) vreau sa cresc mare si sanatos

copilasul meu - intrebari si raspunsuri despre cresterea copilului - >TEMERILE COPILULUI






Unii copii sunt linistiti mai tot timpul, pe cand altii par sa fie prada a nenumarate temeri. Exista insa cateva lucruri de care majoritatea copiilor se tem la varsta aceasta: intunericul, insectele, cainii, furtunile, marea, dialogul cu necunoscutii etc. Temerile caracteristice varstelor anterioare - de zgomotele violente si de straini, de a fi abandonat - se atenueaza progresiv si lasa loc altora. Cosmarurile, cu monstrii si vrajitoarele lor, sunt mereu prezente.
Trebuie sa intelegem bine ca temerile acestea nu au nimic anormal in ele. Este bine, desigur sa facem tot posibilul pentru a linisti copilul si a-l ajuta progresiv sa castige incredere in el si in capacitatile sale. In timp, aceste temeri se vor atenua, mai ales pentru ca micutul va creste si va invata sa faca deosebirea intre realitate si imaginar, convins fiind ca este o persoana normala, ale carei ganduri urate nu dauneaza nimanui. f5x7422fx19rxn
Temerile sunt specifice fiecarei varste. Ele dovedesc dezvoltarea psihica normala a copilului. Incepand de la trei sau patru ani, copilul devine independent intr-o anumita masura. Isi foloseste puterea ca sa incerce sa stapaneasca anturajul si sa-l influenteze in sensul in care doreste. Se simte insa repede vinovat din aceasta cauza, iar sentimentele de vinovatie, impreuna cu teama de a fi pedepsit, chiar daca sunt nefondate, revin noaptea sub forma de cosmaruri.
Temerile acestea nu trebuie ignorate, chiar daca sunt banale si naturale - faptul ca majoritatea copiilor de aceasta varsta se tem de intuneric nu este un motiv ca sa nu le lasam veioza aprinsa. Vom vorbi in continuare despre cateva dintre temerile specifice varstei pentru a vedea cum sa le facem fata. Anumite temeri, deosebit de acute, pot uneori sa dauneze dezvoltarii armonioase a copilului si sa nu dispara o data cu varsta. Ma gandesc in mod special la frica de a lua cuvantul in public sau de a ramane singur intr-un spatiu inchis: in aceste cazuri, poate fi util sa apelam la un psiholog.

CUM SA REACTIONAM
  A minimaliza frica, a o ignora sau a ironiza copilul din acest motiv sunt tot atatea greseli. Astfel de atitudini pot chiar sa creasca anxietatea si disperarea copilului, care nu se simte sustinut. Fraze ca: "inceteaza sa te comporti ca un bebelusi", sau "Stii bine ca animalele mici nu le mananca pe cele mari!", nu au ajutat niciodata un copil sa se simta mai curajos. Poate ca nu-si va mai exprima nelinistea, ca sa nu va mai supere, dar asta nu inseamna ca s-a debarasat de ea.

  In sens invers, nu fiti prea ingaduitor sau protector, de fiecare data cand copilul manifesta o teama, fiindca ii veti da impresia ca pericolul este real... Daca spuneti fetitei dumneavoastra careia ii este frica de caini: "Linisteste-te, uite, nimic nu se poate intampla, catelul este bine tinut in lesa", nu faceti decat sa convingeti copilul ca are dreptate sa-i fie frica de caini. Ea va urla data viitoare cand va vedea un caine fara lesa. Atentie de ase­menea la temerile pe care le proiectam noi insine asupra copiilor nostri (soarecii, serpii, paianjenii, multimea etc).

  Copilul nu este linistit decat daca parintii sai ii respecta sentimentele fara a-i impartasi insa si temerile. Comportati-va linistitor si cu calm. Stiti ca vina sa este imaginara (se intampla si sa nu fie asa: in cazul acesta, atitudinea de adoptat este diferita, asa cum vom vedea mai incolo). Lucrul esential pe care il avem de facut asadar este sa sustinem copilul in eforturile pe care le face pentru a-si invinge frica; fiti alaturi de el, incurajati-l sa depaseasca aceasta stare; de asemenea, el trebuie sa vorbeasca cu dumneavoastra despre ceea ce simte, are nevoie sa povesteasca - daca si le aminteste -cosmarurile sale, sa-si deseneze monstrii si sa incerce sa explice de ce anume ii este frica cu adevarat.

  Copilul va castiga mult imitand comportamentul unui adult sau al unui frate mai mare, care nu impartaseste frica sa. Daca fetita despre care am vorbit isi vede sora mai mare ca intinde mana spre caine si acesta ii linge varfurile degetelor, poate ca si ea ar dori sa faca la fel.

  Unii copii trebuie stimulati in luarea initiativelor. Daca sunteti mereu in spatele lor, temandu-va sa nu se raneasca sau sa nu se piarda, ori. dimpotriva, daca ii "aruncati" in fata, ei nu-si dezvolta propriile forte de care au nevoie pentru a face fata micilor aventuri. Un comentariu pozitiv asupra modului in care s-a salvat din cutare sau cutare situatie -pentru el periculoasa - il va incuraja pe copil sa faca la fel si alta data. Aceasta metoda are un efect si mai mare daca incurajarile vin chiar din partea tatalui sau a mamei. Gratie acestei calduroase si incurajatoare proximitati, el va putea sa depaseasca momentul in care ar fi batut in retragere, in mod normal...

TEMERILE COMUNE
  Frica de intuneric
La aproape toti copiii, frica de intuneric apare la un moment sau altul, in preajma varstei de doi sau trei ani. Ea poate capata diferite forme: monstri, hoti etc. Se intampla ca, in ciuda unui comportament linistitor din partea parintilor, frica copiilor sa nu dispara. In cazul acesta, cateva jocuri simple pot fi de folos. Primul joc este cel de-a orbul: cu ochii inchisi sau legat la ochi, copilul va urmareste prin casa si incearca sa identifice obiectele pe care le intalneste. Apoi, puteti face acelasi lucru pe intuneric. Intr-o noapte, stati un timp in camera lui impreuna cu el, apoi, intr-o alta incapere, incercati sa identificati, cu calm, zgomotele si umbrele. Aratati-i ca nu va este frica si ca fiecare sursa a unei posibile temeri poate fi explicata. In fine, puteti sa va jucati cu el in plina zi, dar intr-o camera intunecoasa (fara fereastra). Lasati sa se filtreze o raza fina de lumina prin usa, pentru inceput, si cereti-i sa identifice sau sa gaseasca obiectele pe care le-ati pus acolo. La inceput, copilul nu va ramane decat cateva secunde intr-o incapere intunecoasa, apoi puteti creste durata, pe masura ce copilul va capata incredere, in final, sa stiti ca este inutil sa fortati un copil caruia ii este frica, sa doarma in intuneric. Este mai bine sa-i lasati aprinsa o veioza.

  Frica de apa
Este un subiect care a fost deja mult abordat in sectiunea precedenta, privind frica de baie a micutului. Aici, este vorba mai mult de frica de apa care ii ajunge pe fata sau in ochi, teama de a fi ud sau de a pierde pamantul de sub picioare. Copilul dumneavoastra ajunge la varsta cand merge cu ceilalti colegi de clasa la piscina, iar frica lui risca sa devina o adevarata problema. Nu cunosc remediu mai bun pentru aceasta problema decat sa invatati copilul sa inoate. Copiii intre patru si sase ani carora le place apa si care au deseori ocazia sa se joace in apa, invata adesea singuri sa "inoate" (adica sunt capabili sa traverseze bazinul mare, dar in general nu fac gesturile adecvate). De aceea, este mai bine sa angajati un profesor de inot competent. El trebuie ales cu grija si pus la curent cu teama copilului, pentru a adopta o metoda speciala. Copilul trebuie sa vina cu placere in contact cu apa, sau sa redescopere progresiv aceasta placere. Aruncand copilul in apa, ori fortandu-l in ciuda vointei sale, cum se mai intampla, puteti ajunge la rezultatul invers. Copilului nu-i va mai fi frica de apa, decat atunci cand va sti sa inoate sub apa, si acolo unde nu mai atinge pamantul cu picioarele.
  Frica de animale
Frica de animale cu adevarat periculoase nu este jenanta. Nimeni nu va obliga sa vizitati pantere, rechini sau serpi. In cazul in care copilului dumneavoastra ii este teama de animale, este inutil sa-l obligati sa-si petreaca duminicile la gradina zoologica. Frica de caini sau de pisici este si mai neplacuta, pentru ca, in societatea noastra, este mai greu sa tinem la distanta copilul de toate animalele de casa. Frica aceasta este adesea rezultatul unei experiente negative. Pentru a depasi aceasta frica, mai intai stati de vorba calm cu copilul despre experienta aceasta, apoi incercati sa-l "desensibilizati" progresiv. Cititi sau rasfoiti impreuna carti ce cuprind imagini cu animale, invatati impreuna sa le cunoasteti mai bine, modul in care trebuie sa va comportati cu ele, si priviti-le de la distanta. In stadiul acesta, copilul este pregatit sa se apropie de ele, ba chiar sa le atinga, cu dumneavoastra ramanand calm aproape de el si linistindu-l continuu.
Unii copii, urmand exemplul adultilor, au o adevarata spaima de insecte. Aceasta teama, ca aproape toate celelalte, are de cele mai multe ori o origine psihologica. Si aici, singurul lucru pe care puteti cu adevarat sa-l faceti este sa fiti un un bun exemplu, sa nu intrati in panica atunci cand zariti un paianjen sau o viespe si sa-l invatati pe copil sa se comporte fata de insecte, atat fata de cele care inteapa, cat si fata de celelalte. Observarea insectelor in natura este atat de fascinanta, incat este de ajuns uneori sa faceti doar acest lucru pentru a va invinge teama: sa va intindeti in iarba si sa priviti toate insectele mici care traiesc acolo, sa admirati un paianjen care-si tese panza, sa urmariti furnica ce transporta o firimitura pana la musuroi etc.   Frica de "omul rau"
Noi ii instruim atat de bine pe copiii nostri in privinta hotilor si a rapitorilor incat unii copii nu mai indraznesc sa iasa sa se joace singuri in gradina sau sa mai ramana singuri nici cinci minute. Este greu sa cerem copilului sa devina autonom, trimitandu-l sa cumpere singur paine de la coltul strazii, si sa-l speriem in acelasi timp cu tot felul de personaje care dau tarcoale prin imprejurimi. Este important sa alertam copilul asupra pericolelor pe care le prezinta contactul cu necunoscutii, dar trebuie sa fim realisti si sa nu-i afectam in dezvoltarea normala, cu spaime excesive. Un comportament supraprotectoril va face pe copil sa inteleaga ca traieste intr-o lume periculoasa, in care nu trebuie sa ai incredere in nimeni si nimic - acesta nu este, cu siguranta, mesajul cel mai potrivit. Un copil care isi cunoaste pe dinafara numele, adresa si numarul de telefon, pe care l-ati invatat ce sa faca atunci cand s-a pierdut si cui sa ceara ajutorul, care stie sa spuna "nu" unui adult in anumite situatii este un copil bine pregatit pentru a "iesi in lume".

  Frica de informatii
Copiii de astazi sunt zilnic expusi unui bombardament de informatii, cel mai des televizate, care vehiculeaza-este bine stiut-stiri violente. Caderea intr-o prapastie a unui autobuz care ducea copiii la scoala, un atentat cu bomba intr-un centru comercial, razboi in Etiopia sau in Bosnia... este aproape imposibil sa tinem copiii Ia adapost de acest atac informational. Care copil n-a fost la curent cu Razboiul din Golf? Razboiul insa a semanat teama printre adulti, dar si printre copii: si daca va cadea o bomba pe casa? Si daca tatal meu va fi facut prizonier?

Inaintea varstei de sase ani, percep uneori inexact evenimentele lumii din afara anturajului si nu au mijloacele sa inteleaga corect sau sa evalueze evenimente dramatice care au loc ici si colo. Incapabili sa aprecieze realitatea, ei se gandesc imediat ca ceea ce s-a petrecut undeva, departe, li se poate intampla si lor (ceea ce nu este intotdeauna fals). Copilul raporteaza tragediile la propria sa persoana - inclusiv boala sau moartea. Chiar daca frica lui nu se exprima direct prin cuvinte, ea se va traduce prin cosmaruri, anxietate sau diverse dureri.
Din aceste motive, si pentru ca la varsta aceasta copiii sunt afectati deja de multe alte spaime - reale sau imaginare, este mai bine, cred, sa nu-i lasam inainte de sase sau sapte ani sa aiba acces la astfel de informatii, mai ales televizate (din cauza imaginilor, acestea sunt cele mai frapante). Este de preferat sa duceti copilul la culcare, si abia apoi sa va uitati la jurnalul televizat- numeroase scene pot fi sursa unor noi spaime. In cazul in care copilul a fost expus si ramane nelinistit, cel mai bine este sa-i explicati cu calm ce s-a intamplat, in termeni generali, si fara detalii inutile. El trebuie sa afle ca ceea ce s-a intamplat cutarei persoane sau in cutare loc de pe planeta prezinta infinit de putine riscuri pentru el sau pentru cei pe care-i iubeste. Este inutil sa mintiti spunand ca ceea ce a vazut nu este real: copilul simte daca parintii sai nu sunt sinceri. Daca parintii insa sunt ei insisi foarte nelinistiti, copilul va avea o justificare pentru frica sa {"Am dreptate sa-mi fie teama de cutare lucru, pentru ca si mamei ii este frica .)
Parintii nu pot controla toate sursele de informatie la care are acces copilul. Se intampla ca prietenii de gradinita sa joace un rol agravant si nelinistitor in acest sens (s-a observat lucrul acesta in timpul Razboiului din Golf). Intr-o asemenea situatie, cel mai bun lucru pe care parintii pot sa-l faca este sa stea de vorba cu copilul, ajutandu-l sa spuna ce a auzit si de ce este asa de inspaimantat, de ce anume ii este teama ca i se poate intampla. Dialogul este metoda cea mai buna de a arata copilului ca subiectele acestea nu sunt tabu si nu prezinta pericol. Parintii au tendinta, adesea excesiva, de a-si linisti copilul, potolindu-i temerile, fara sa caute in prealabil sa inteleaga ce are specific frica sa si ce sens are ea. Din intrebarile pe care le pune si dupa modul in care isi exprima sentimentele, daca il incurajam in acest sens, ne vom da seama ce anume il preocupa sau il nelinisteste, incercati sa-l intelegeti, dialogati si nu aratati, la randul dumneavoastra, frica de frica lui - iata comportamentul care-l linisteste pe copil.





Politica de confidentialitate
Copilasul.com - portalul parintilor si al copiilor - home | contact | parteneri
Home - Copilasul.com Contact