Daca este vorba de accidente, sporadic, este inutil sa va faceti probleme. Anumite deprinderi mai complexe pot dura un timp, pana se instaleaza perfect. Dar cand copilului ii lipseste controlul vezicii, dupa ce a trecut de varsta normala a maturizarii psihologice, daca face pipi in pat fara voia lui, mai des sau in anumite perioade, este vorba de ceea ce medicii numesc "enurezis".
Oricare ar fi situatia, varsta sau diagnosticul, trebuie sa stiti ca a certa, a ridiculiza un copil care-si uda patul, ori a-l face sa-i fie rusine, nu-l ajuta deloc sa-si rezolve problema, ci poate cauza serioase dificultati psihologice in dezvoltarea lui; ceea ce nu inseamna ca trebuie sa ignoram situatia si sa nu ne preocupe acest lucru. Copilul enuretic se simte
b7l4511bk78gvu
rusinat, anxios in fata unei probleme pentru care nu se poate face nimic. El refuza invitatiile de a dormi la prietenii lui si risca sa-si piarda stima fata de sine. De aceea, trebuie sa incercam diferite moduri de a ajuta copilul.

CE ESTE ENUREZISUL
Nu se poate vorbi despre enurezis inainte de varsta de patru sau cinci ani. Enurezisul priveste 10-l5% dintre copii si 4% dintre adolescenti. El atinge de doua ori mai des baietii decat fetele. Se poate prezenta sub numeroase forme.

■  Enurezis diurn (de zi): este legat de o nevoie urgenta de a urina, fara intarziere, ori enurezis nocturn (de noapte) - forma cea mai frecventa, care se refera la 65% din cazuri. O vom trata aici pe cea din urna.

■  Enurezis primar (de departe cea mai frecventa forma): se refera la copilul care nu a prezentat niciodata continenta, sau enurezis secundar, cand copilul incepe din nou sa devina enuretic, dupa o perioada de continenta de cel putin sase luni.

■  Enurezis cotidian (zilnic), neregulat (sporadic) sau intermitent (pe perioade, legat de o perturbare afectiva speciala).
Inainte de a pune diagnosticul de enurezis si de a cerceta cauzele psihologice, trebuie sa cerem medicului sa se asigure ca nu exista nici o cauza fiziologica sau medicala. Lucrul acesta este in mod special adevarat in cazurile de enurezis secundar si poate fi datorat unor infectii urinare. O data aceste cauze eliminate, ramane sa intelegeti de ce copilul dumneavoastra prezinta incontinenta...

CAUZELE ENUREZISULUI
Ele sunt numeroase, diverse, si adeseori dificil de reperat. Fiind legate intre ele, cauzele se influenteaza reciproc, de aceea, rareori raspunsul este simplu, lata, asadar, cum pot fi clasificate cauzele enurezisului.

■  Factorul familial sau ereditar
Fara sa se stie exact de ce, exista familii in care aceasta boala este o trasatura comuna. Stiind ca si tatal a suferit de aceasta boala la aceeasi varsta, veti avea, cel putin, o indicatie asupra varstei cand ea va inceta; dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne multumim sa asteptam, fara sa facem nimic; in general, cu cat boala este mai veche, cu atat va fi mai greu de tratat.

■  Un factor fizic legat de vezica
Cauza enurezisului poate fi una anatomica, fara sa fie insa si medicala. Vezica poate fi mai mica decat normal sau presiunea interioara sa fie mai mare, incat copilului ii este greu sa tina urina noaptea intreaga. Sfincterul (muschiul care tine vezica inchisa) poate sa nu fie destul de puternic. In cazul acesta, cateva exercitii simple pot sa-l ajute.

■  Un factor legat de somn
Multi copii enuretici au un somn profund, dar aceasta nu este o explicatie suficienta pentru faptul ca nu se trezesc - si alti copii au un somn profund, dar nu uda patul. Dintr-un motiv necunoscut, acesti copii nu se trezesc atunci cand vezica transmite creierului mesajul ca este plina, si, de aceea, ei nu se scoala sa mearga la toaleta asa cum ar fi necesar. Unii cercetatori au constatat ca acesti copii viseaza deseori ceva legat de apa (jocuri, scaldat etc.)
■  Factori psihologici
Am lasat la urma acesti factori pentru ca sunt numerosi, frecventi si diversi. Ei se refera totodata la personalitatea copilului si la anturajul sau afectiv. Sunt cunoscute deja cazurile in care copilul incepe din nou sa faca pipi in pat la nasterea fratiorului sau, ori inceteaza sa mai faca pipi in pat din ziua in care a fost in excursie cu gradinita. Sa incercam sa facem un triaj.

- Se pare ca unii copii putin alintati, sau cei anxiosi, sensibili, pe de o parte, si copiii agresivi sau incapatanati, pe de alta parte, prezinta incontinenta ca simptom pentru aceste probleme psihologice. Primii, pentru ca doresc sa ramana "bebelusul mamei", incearca sa ii atraga astfel atentia; ceilalti gasesc in acest lucru un mod de respingere a constrangerilor. Aceste mecanisme psihologice functioneaza insa in subconstient; ele nu sunt constiente.

-  Unii copii deosebit de inteligenti si precoce, prea mult stimulati sau prea devreme responsabilizati de parintii lor, gasesc in enurezis mijlocul de a arata ca inca sunt totusi copii. Altii, nefericiti si nelinistiti intr-un climat familial neprietenos protesteaza astfel impotriva lipsei de afectivitate, a certurilor parintilor si a neintelegerilor existente intre frati.

- Modul in care copilul a fost educat din acest punct de vedere joaca un rol deloc neglijabil in aparitia bolii. Este vorba, deseori, de o mama rigida sau prea grabita, care a pus copilul pe olita prea des, la ore fixe, sau la o varsta prea timpurie. Amenintari, felicitari, reprosuri sau recompense au putut insoti aceste metode, facand din continenta, in loc de un fenomen natural, o chestiune afectiva, complexa. Cu cat parintii au dat mai multa importanta dobandirii curateniei corporale, cu atat sunt mai multe sanse ca simptomul tulburarii sa se exprime. In alte cazuri, mama a fost prea severa sau si-a manifestat prea evident dezgustul fata de scutecele copilului sau.
Enurezisul poate fi agravat de doi factori: o reactie negativa a parintilor (pedepse, erori) sau, dimpotriva, o reactie "pozitiva" (mamei ii place sa-si spele copilul si sa se ocupe de el ca de un bebelus).

- Enurezisul secundar apare cel mai des in urma unui soc afectiv, perturbant pentru copil, care n-a primit, pe moment, ajutorul sau atentia de care avea nevoie. Printre evenimentele care antreneaza pierderea sentimentului de securitate interioara putem cita separarea de parinti, mutarea, nasterea unui fratior, un doliu etc. Pentru a-si recapata increderea, copilul va incerca sa-si regaseasca prima copilarie, pentru ca atunci mama lui se ocupa in mod preferential de el.

TRATAMENTUL ENUREZISULUI
Multi copii care sufera de enurezis nu par sa prezinte si alte probleme particulare. Enurezisul este benign, fara tulburari asociate, si nu pune in joc viata relationala a copilului, chiar daca este declansat tocmai de o neliniste. In majoritatea cazurilor, enurezisul dispare de la sine in preajma varstei de cinci ani. De aceea, este inutil sa incepeti un tratament inaintea acestei varste. Tratamentele propriu-zise sunt, in mod special, medicamentoase si psihologice, in functie de cauzele enurezisului.

■  Sfaturi de baza
Ele se refera la modul in care copilul si familia sa privesc problema. Mama va trebui sa suprime scutecele si sa le inlocuiasca cu o aleza*, incercand sa intervina cat mai putin. Cu cat copilul este mai autonom, cu atat este mai bine. Invatati-l pe copil sa puna si sa stranga singur cearsafurile si sa le duca la masina de spalat, sa faca dus singur etc. Toate acestea nu trebuie in nici un caz sa fie percepute de copil ca pe o pedeapsa, ci ca pe asumarea unor noi raspunderi. Parintii trebuie de asemenea sa inceteze sa comenteze problema co- pilului lor, sa-l blameze, sa-l faca sa-i fie rusine, sau sa-si bata joc de el: mai bine prefa-ceti-va indiferenti.
Poate fi util sa explic parintilor ce este enurezisul, pentru ca este o problema uneori rau tolerata de anturaj. Micutul nu face acest lucru intentionat, vrand sa nu fie curat - el urineaza in tirrip ce doarme si nu poate fi facut raspunzator pentru acest lucru. Daca ar fi putut sa se controleze, ar fi facut-o cu siguranta. Discutia cu un medic, un pediatru sau un psiholog va va confirma acest lucru: este inutil sa privati copilul de lichide; dimpotriva, band mult in timpul zilei (pana la gustare), vezica s-ar putea mari - lucru favorabil pentru situatia in care cauza este o vezica prea mica. La cina, copilul se poate multumi cu un pahar cu apa, iar pentru cazul in care copilului ii va fi sete noaptea, puteti pune alt pahar cu apa pe noptiera.

■  Gimnastica vezicii
Daca aveti motive sa credeti ca enurezisul copilului este cauzat sau accentuat de probleme ale vezicii sau sfincterului, iata cum puteti sa-l ajutati.
Explicati copilului ca unul din motivele pentru care face pipi in pat este faptul ca vezica sa (in forma de buzunar) nu contine destula urina si ca muschiul care o inchide nu este destul de puternic pentru a tine buzunarul inchis suficient de mult timp. In timp insa, lucrurile se pot schimba. Ca sa mareasca vezica, este suficient sa bea multe lichide peste zi si sa se abtina sa faca pipi cat mai mult timp posibil. Ca sa intareasca muschiul sfincterului, trebuie, atunci cand face pipi, sa se opreasca de doua sau de trei ori din mictiune, pe cat posibil inca de la inceput, atunci cand il scapa tare. Aceste exercitii isi vor dovedi eficacitatea, mai ales daca sunt facute regulat.

■  Somnul prea profund

Deseori, copilul face pipi in pat in primele doua ore de somn, chiar daca a fost la toaleta inainte de a se culca. O solutie ar fi, in cazul acesta, trezirea la o ora si jumatate dupa ce a adormit, si mersul la toaleta. Chiar daca aceasta metoda nu-l va face pe copil sa se trezeasca singur, el va retine ca astfel a reusit sa ramana curat si ca s-a simtit bine.
Explicati-i copilului ca doarme prea profund si, de aceea, creierul sau nu aude mesajul de "vezica plina". Puteti sa-l ajutati in acest sens procurandu-i un aparat gen "pipi-stop". Este vorba despre un aparat electric (total inofensiv), care trezeste copilul cu ajutorul unei sonerii, la aparita primelor picaturi de urina. Copilul poate atunci inca sa mearga la toaleta. Aparatul este eficace la copilul de sapte sau opt ani, atunci cand el este de acord sa-l utilizeze si este suficient de motivat. Altfel, poate fi neplacut si deci inutil...

■  Tratamentul psihologic
Cauzele psihologice sunt extrem de frecvente, in aceste cazuri tratamentele citate anterior vor fi insuficiente. Dar, asa cum am spus, deseori sunt mai multe cauze asociate si trebuie sa va luptati pe mai multe planuri, simultan.
Inainte de a incepe psihoterapia, este bine sa explicati copilului motivul prezentei sale la psiholog. Cu cat copilul va fi mai motivat si mai dornic sa scape de aceasta problema, cu atat metodele vor fi mai eficace. Scopul psihoterapiei este totodata constientizarea motive­lor si castigarea autonomiei sale fizice. Psihoterapia este, in general, de scurta durata.

Copiii se cearta Trezirile nocturne Cine este copilul de patru ani ?