Despre unii copii se spune ca sunt niste adevarati "duri". Cand alearga si cad, ei se ridica si continua sa alerge. S-ar spune ca ranile si cucuiele nu ii impresioneaza. Acestia sunt copiii activi. Dimpotriva, altii plang chiar si cand nu se vede vreo rana, se lasa impresionati de cea mai mica bubita si urla la cea mai mica zgarietura sau la simpla vedere a flaconului cu alcool medicinal. Ei dau impresia ca sufera mult, in orice caz ca sunt exagerat de sensibili la orice suferinta, oricat de mica ar fi. Doar pansamentele, bomboa­nele sau mangaierile pun in final capat plansetelor. Vizita la medic cu unul dintre acesti copii deosebit de sensibili ridica mari dificultati; copilul plange vreme indelungata. Trebuie sa uzati de siretlicuri si de promisiuni pentru a reusi sa-l examinati sau pentru a-i face vaccinul. Pentru unii, chiar administrarea medicamentelor, in special a supozitoarelor, declanseaza o criza.

UN EXEMPLU
Ce au deci acesti copii, atat de special? De ce sunt atat de sensibili? Este vorba de fapt de un mecanism care, o data pus in functiune, devine cu usurinta un obicei, pentru ca satisface mai mult sau mai putin pe toti participantii piesei. De fapt, copilul nu-si "face rolul" decat in fata unui martor. Un exemplu, care poate fi observat zilnic in scuaruri si parcuri, este revelator. Un copil alearga, cade si-si zgarie usor genunchiul. El ramane inmarmurit, putin socat. Mama sa se precipita sa-l ridice. Nelinistea mamei este, pentru copil, un semn ca, fara indoiala, se petrece ceva grav; se declanseaza sentimentul de teama, apoi lacrimile, lucru care confirma mamei gravitatea evenimentului. Ea se invinovateste, fara indoiala, ("Ar fi trebuit sa nu-llassa alerge, sa-l supraveghez mai bine, sa-ipun un pantalon lung..."), si alearga la dulapiorul de medicamente. Este tandra, consolatoare, blanda. Daca inainte citea sau discuta cu o prietena, acum se dedica in intregime copilului. Copilul nu are decat de pierdut din cauza acestui comportament: el invata ca, plangandu-se, va obtine un surplus de afectiune, dar va deveni astfel si mai sensibil.

CE SE PETRECE IN REALITATE? k6x5622kf44drg

Copilul isi manipuleaza intr-un mod inconstient anturajul. El nu "joaca teatru", pentru ca nici macar nu este constient de mecanismul interior al fenomenului; copilul devine intr-adevar din ce in ce mai sensibil la durere (senzatia fiziologica ramane aceeasi, dar durerea "psihologica" creste). Scopul lui este de a fi consolat, pentru a deveni centrul atentiei celor care-l inconjoara si, in mod special, al mamei sale. Se simte iubit mai mult, sau mai interesant, atunci cand plange sau se plange (este un mecanism care intra in functiune si atunci cand copilul este bolnav). Asadar, copilul stie ca are ceva de castigat purtandu-se astfel; de aceea, este greu sa iesi din acest cerc vicios.

CE PUTETI FACE?
(Reamintesc aici ca nu vorbesc decat despre "micile bube": sa nu fiu acuzata de duritate!)
■  Sa va faceti ca n-ati auzit nimic. Continuati-va activitatea ca si cum nu s-a intamplat nimic. Este suficient, deseori, pentru a preveni orice reactie a copilului.

-  Inainte de a interveni sau de a manifesta neliniste, apreciati gravitatea evenimentului. Nu orice zgarietura cere un pansament si, de fapt, ea se va cicatriza mai usor daca este expusa la aer. ■  In cazul in care copilul reactioneaza, puteti sa-i aratati compasiunea dumneavoastra ("Da, inteleg, pisca putin, este neplacut"), sa sarutati rana sau sa suflati deasupra ei, spunand o formula magica, si sa-l trimiteti apoi la joaca. Asa cum se spune la circ: "Spectacolul continua!"

-  Puteti invata copilul sa se ingrijeasca singur, jucandu-se de-a medicul cu propriul sau corp. Poate sa lase singur sa curga apa rece peste zgarietura, sa-si puna gheata pe cucui sau sa-si puna un plasture. Toate acestea il vor face sa uite de plans.

-  Daca trebuie sa acordati ingrijiri copilului, puteti incerca sa ii distrageti atentia sau sa faceti glume. Chiar si unii medici incearca sa faca acest lucru. Este inutil sa-l preveniti cu cateva zile inainte ca va face o injectie: lucrul acesta ii va accentua anxietatea. In schimb, exact inaintea injectiei, este de preferat sa nu-l mintiti si sa-i explicati ce i se va intampla si ce va simti. Numai daca sunteti sincer cu el va va crede, si nu este recomandat sa ii spuneti ca "nu-l va durea deloc."
COPILUL CARE SE PLANGE TOT TIMPUL
Aceasta nu este decat o alta versiune a cazului precedent, dar care poate sa aiba, daca nu sunteti prevazator, consecinte intreaga viata. Pe acest copil il doare mereu cate ceva -intr-o zi pieptul, in alta capul, in a treia zi burta sau genunchiul. El geme, plange, iar atunci cand problema devine grava, parintii sfarsesc prin a consulta un medic, dar fara nici un rezultat. Stim astfel cazul unui copil care s-a plans, timp indelungat, de o durere la sold. Parintii au reactionat repede, iar el a inceput sa schiopateze si sa geama de fiecare data cand punea piciorul pe pamant. Se face un "turneu" la specialisti, se fac radiografii, se vorbeste chiar despre un cancer de oase. De fapt, copilul nu avea nimic... In afara de o surioara, care ramanea mereu acasa, in timp ce el mergea la gradinita, asa incat fetita se bucura intreaga zi de atentia mamei. Simptomele au incetat in momentul in care parintii s-au interesat de motive si au inteles semnificatia lor.
Problema este ca intotdeauna va nelinistiti, intrebandu-va: "Si daca, de data aceasta, este intr-adevar, o apendicita?" Observati, de fiecare data, cum se plange copilul si nu reactionati decat daca ati incercat, inainte, de mai multe ori, sa-l linistiti, spunandu-i: "Nu-i nimic, joaca-te fara sa te mai gandesti!"
CE PUTETI FACE?

-  Copilul care se plange tot timpul simte nevoia sa fie alintat, doreste mai multa afectiune. Primul lucru pe care trebuie sa-l faceti este sa dedicati copilului mai mult timp, sa fiti mai tandru, chiar si atunci cand nu v-o cere copilul, ca sa nu creada ca este nevoie sa geama pentru ca cineva sa se ocupe de el.

-  Daca ati depistat motivele, discutati cu copilul: "Am observat ca, de fiecare data cand dau bebelusului biberonul, te doare ceva. Stiu ca uneori este greu sa fii fratele mai mare, ca esti putin gelos pe timpul consacrat bebelusului. Cu mine (sau cu sora mea), se intampla acelasi lucru. Haide sa facem un pact: de fiecare data cand va spune cineva ca bebelusul este dragut, iar tie nu-ti convine, trage cu ochiul, iar eu voi sti ce se intampla."

-  Aratati-i de asemenea ca exista alte moduri, mai agreabile pentru toti, de a va atrage atentia; de exemplu, atunci cand reuseste, cu maturitate, sa duca la bun sfarsit o sarcina pe care i-ati dat-o. Aratati-va multumit de eforturile sale. Daca spune foarte mandru: "Uite, mami, ce-am facut /"faceti-va timp sa-l felicitati si sa-l mangaiati.

-  Dati mai putina atentie sau ignorati total plangerile sale, ori "relele" obiceiuri de a va atrage atentia. Daca vine sa va spuna ca il doare ceva, sfatuiti-l sa se intinda un moment in pat si intoarceti-va la treaba. Nu-i mai dati atentie. Bineinteles, in afara de cazul in care este cu adevarat necesar.

- Fiti dumneavoastra insiva un model pentru ceea ce ati vrea sa fie copilul dumneavoastra. Unii copilasi care se plang tot timpul nu fac de fapt, decat sa-i imite pe cei mari! Daca va evocati fara incetare necazurile si durerile, vorbind despre medici si medicamente, copilul va face probabil la fel. Fiti atent la ceea ce spuneti in prezenta copilului, chiar daca nu faceti decat sa raspundeti la simpla intrebare: "Ce faci?"

BAIETELUL MEU PLANGE !
Nu e nici o tragedie. Nu incercati sa faceti din copilul dumneavoastra un "dur" -nu este o idee buna. Fortandu-I sa-si inhibe sentimentele si emotiile, veti face din el un adult intepenit, care va avea dificultati de comunicare cu ceilalti, si chiar cu el insusi.

Despre moarte Copilul bilingv A fabula sau a minti?