Cifrele vorbesc de la sine: in provincie, unu din trei cupluri franceze casatorite divorteaza, iar in orase unul din doua. Trebuie sa adaugam la aceasta separarea cuplurilor necasatorite, a caror situatie este destul de greu de urmarit, dar in care se stie ca rupturile sunt mai frecvente. Lucrul acesta face ca un numar tot mai mare de copii sa traiasca intr-o familie "monoparentala" (impropriu denumita, caci, intr-un fel sau altul, fiecare copil are doi parinti).
In optzeci la suta din divorturi, copiii sunt incredintati mamei. In majoritatea cazurilor, tatii nu solicita incredintarea copiilor, dar, atunci cand ambii parinti o cer, tatii o obtin in proportie de patruzeci la suta. Ca urmare, un numar tot mai mare de copii sunt lipsiti de prezenta cotidiana a tatalui, ba chiar de prezenta totala a lui, sau chiar a mamei.
Durerea separarii, efectele absentei tatalui sau mamei, familii recompuse - aspectul psihologic al acestor probleme ar putea face obiectul unei carti intregi. Ma voi multumi sa amintesc aici doar cateva puncte importante la care ar trebui sa va ganditi atunci cand aveti in intentie o separare. Trebuie sa stiti ca, in cea mai mare parte a divorturilor survenind dupa cinci sau zece ani de casatorie, copiii au, cel mai des, intre trei si sase ani.

NU EXISTA SEPARARE REUSITA q2c832qy88qnd
Dupa faurirea unor proiecte comune si promisiunea unei vieti frumoase petrecute impreuna, separarea este intotdeauna un esec. Pentru copii insa ea este o adevarata drama, care nu trebuie subestimata. Daca nu exista separare reusita, exista totusi separari mai putin traumatizante, in care respectul mutual guverneaza relatiile dintre parinti, dar si dintre acestia si copii. Disputele si incaierarile permanente dintre parinti priveaza copilul de ambianta calda a caminului, fara de care el nu se poate simti in siguranta. De aceea, cand nici o alta solutie nu se intrevede, este mai bine sa va separati, decat sa obligati copilul sa traiasca sub o tensiune permanenta. Se intampla chiar ca, uneori, copilul sa se simta bine impartindu-si timpul intre doua camine, in masura in care fiecare este un loc primitor si calm, spre deosebire de caminul comun, care devenise de nesuportat.
Chiar si in cazul unei separari rezonabile, va puteti astepta ca orice copil sa-si manifeste suferinta intr-un mod sau in altul, asadar, fiti pregatit sa-l ajutati. Maniera in care copilul va trai aceasta situatie depinde totodata si de varsta lui (cu cat copilul este mai mic, cu atat separarea este mai traumatizanta), de temperamentul, de sensibilitatea sa etc. Reactiile cele mai frecvente la aceasta varsta sunt furiile, inchiderea in sine, tulburarile de somn (insomnii, cosmaruri), dificultatile alimentare sau scolare si bolile psihosomatice.

TREBUIE SA VORBITI COPILULUI DESPRE SEPARARE

Copilul trebuie informat, de indata ce s-a hotarat separarea. Foarte sensibil, el simte ca se intampla ceva si vrea sa afle ce anume. Deseori este foarte greu pentru parinti, izolati in furia lor, in tristetea si nelinistea lor, sa-si aleaga cuvintele ca sa-si informeze copiii, sa raspunda la intrebarile lor si sa-i linisteasca. Dar, cu cat va fi mai bine primita intrebarea copilului, cu atat mai buna va fi reactia sa fata de divort.
Este de dorit ca parintii sa anunte impreuna intentia lor, in fata copiilor reuniti, intr-un moment cand pot vorbi despre acest lucru fara sa iste un nou conflict si cu putin inainte de data hotarata, in asa fel incat fiecare copil sa se poata obisnui cu ideea separarii. Acest lucru il ajuta pe copil sa simta ca nu a disparut si interesul pentru persoana lui. Aceasta conversatie nu va inchide subiectul; el va trebui reluat deseori. La intrebarea "de ce",
spuneti adevarul, dar fara sa intrati in detaliile intimitatii dumneavoastra: aveti multe dezacorduri, ati evoluat diferit si nu mai sunteti fericiti impreuna. Vorbind urat unul despre altul, veti provoca mai multa suferinta copiilor dar, pe de alta parte, gesturile de tandrete ar fi o sursa de confuzie.

SPECIFICUL VARSTEI CUPRINSE INTRE 3 Sl 6 ANI
La aceasta varsta, copilul nu distinge foarte bine realul de imaginar. El crede ca a dori un lucru este suficient pentru a-l face sa apara. Or, la varsta aceasta, el are si fantasme distructive. El doreste deseori sa elimine pe unul din parintii sai, ca sa ramana singur cu celalalt. Cand separarea vine sa realizeze aceasta dorinta, fantasmele se intalnesc cu realitatea. Copilul se simte totodata responsabil de ceea ce se intampla si resimte din cauza aceasta o mare vina. Deseori, copilul crede ca el este cauza divortului, mai ales daca anuntarea acestuia urmeaza dupa o serie de reprosuri care i-au fost adresate. El crede ca parintii sai se despart pentru ca el a rasturnat sticla cu ulei, sau pentru ca a facut o criza mare de furie in ajun, sau numai pentru ca nu este destul de dragut; de aceea, este important sa spunem copilului ca nu este vinovat de decizia separarii.
La aceasta varsta, copilul ia cuvintele ad litteram. Atentie deci la cele care depasesc posibilitatile sale de intelegere! Replici ca: "Nu mai pot trai in casa aceasta", "in ziua in care m-am maritat, mai bine imi rupeam un picior!", "innebunesc!", " Totul ar fi mers bine daca nu am fi avut copii", "Poti spune ca tu ne-ai facut sa ne dam seama", "Si eu as parasi casa, ca sa-mi refac viata!", "Tatal tau (sau mama ta) este... (injurii)", pot intr-adevar sa faca mult rau.
Cat despre cuvintele "casatorie" sau "divort", ele nu au sens decat daca sunt definite in termeni concreti. Pentru copil, "familia" este constituita de indivizi care traiesc "in casa" si care au, fiecare, un rol si sarcini diferite in educatia sa. Ii este greu sa-si imagineze ca tatal sau poate ramane in continuare tatal sau daca nu mai traieste cu el, nu-i mai citeste zilnic povestea, nu-l mai duce la piscina in fiecare marti seara si nu mai este langa el ca sa-i repare bicicleta. Ii place sa-i aiba in jurul lui pe toti cei pe care-i iubeste si nu poate intelege de ce parintii sai nu mai pot continua sa traiasca impreuna intr-o casa mare, chiar si alaturi cu noii lor parteneri.
Noile aranjamente familiale trebuie de asemenea explicate in termeni foarte concreti. Marcati cu rosu pe calendar zilele care au o anumita semnificatie. "Tatal tau va trece sa te ia cand iesi de la cercul de ceramica; vei ramane cu el doua zile si doua nopti, apoi te vei reintoarce duminica, la timp ca sa vezi emisiunea ta preferata la televizor", merge mai bine decat: "Veipetrece la el un week-enddin doua."Copilul va fi mai linistit astfel, daca stie, in cele mai mici detalii, care va fi viata sa noua, si nu-si va mai pune intrebari ca: "Si daca nu ma mai iubesc? Si daca nu mai este nimeni care sa aiba grija de mine, sa ma hraneasca, sa ma ingrijeasca? Si daca mama va pleca si ea de acasa?"
CE ANUME IL LINISTESTE PE COPIL
La aceasta varsta, copilul este incapabil sa inteleaga motivele separarii si consecintele ei. De unde si nelinistea sa. Anumite cuvinte insa, si anumite comportamente il ajuta mult sa se linisteasca, sa se orienteze mai bine si sa-si mentina echilibrul afectiv si psihologic:


- "Nu ai nici o vina pentru separarea noastra si nu ai fi putut sa faci nimic ca s-o eviti." "Niciodata nu se divorteaza de copii. Nu mai suntem fericiti impreuna, dar amandoi
suntem foarte fericiti cu tine. Vom ramane mereu parintii tai. Iar dragostea noastra pentru
tine nu se va schimba." ■  Aranjati copilului o camera sau un colt al iui, in fiecare din cele doua camine unde va trai.

-  Respectati intelegerile asupra orelor si zilelor de vizita. Nu mintiti copilul si nu va angajati in dispute in fata lui, de fiecare data cand va vedeti. Ceea ce trebuie el sa suporte este deja destul de dureros. Daca parintii se respecta si fac efortul sa discute ca niste adulti, copilul va putea suporta mai usor situatia.

-  Faceti in asa fel incat copilul sa aiba tot timpul cu el una sau doua dintre jucariile preferate, si sa-si poata pastra cel putin intr-unul din camine obiceiurile comune, cele din viata de dinainte (baia dinaintea cinei, povestea zilnica, plimbarea in parc etc).

-  Mentineti legaturile cu cei patru bunici ai copilului, oricare ar fi dificultatile cuplului, intr-o perioada de bulversare familiala, bunicii pot oferi o adevarata oaza de liniste nepotilor lor. Casa lor nu se schimba, iar copilul poate sa vorbeasca acolo liber si sa-si regaseasca vechile obiceiuri. Copilul se simte acolo mult mai in siguranta. Lucrul acesta va fi de mare ajutor, in masura in care bunicii nu se implica in conflict.

-  Asigurati copilul de intelegerea si de dragostea dumneavoastra; niciodata sa nu-i spuneti ceva rau despre celalalt parinte sau sa-i cereti sa va tina partea; respectati-i suferinta sa; nu incercati sa compensati absenta dumneavoastra cu cadouri, si respectati in continuare regulile de disciplina care erau in vigoare mai inainte.

ORICE COPIL ARE DREPTUL LA DOI PARINTI
Din ce in ce mai multe mame decid, inca de la concepere, "sa fac un copil singura", asa cum se mai spune. In cazul tatilor care traiesc despartiti de copiii lor, aproape jumatate sfarsesc prin a disparea din viata copilului. Este dramatic, pentru ca ambii parinti joaca un rol fundamental in viata copilului, in educatia si in echilibrul sau psiho-afectiv.
Daca intretineti ura copilului pentru parintele absent, sau daca pur si simplu impiedicati intalnirile regulgte cu el, veti putea avea surpriza unor consecinte dramatice asupra viitorului sau afectiv si sexual. Baiatul are nevoie de tatal sau ca model pentru viitorul adult care va fi. Cat despre fata, ea are nevoie de tatal sau ca sa invete sa reactioneze fata de barbati, sa stie cum reactioneaza ei fata de feminitatea sa, si sa castige incredere in ea. Francoise Dolto* a mers mai departe, spunand ca trebuie informat copilul asupra faptului ca tatal sau plateste o pensie alimentara pentru el. Lucrul acesta dovedeste copilului ca, chiar daca tatal sau nu poate sa-l vada regulat din diferite motive, el continua sa participe la educatia sa.
Mama, definitiv singura, poate gasi mijlocul de a-i vorbi regulat despre tatal sau si de a intretine in mintea copilului o imagine respectabila, dar nu idealizata a acestuia. Ea poate de asemenea sa caute in anturajul sau un om capabil sa-i ofere un model fiului sau. De fiecare data, insa, cand puteti proceda altfel, trebuie sa va amintiti ca fiul dumneavoastra are dreptul si nevoia de a cunoaste si de a-si petrece timpul cu tatal si mama sa. Este datoria parintelui care-l creste sa faca tot posibilul ca sa mentina relatiile intre copilul lor si celalalt parinte.
Si, daca ati putea sa petreceti macar Craciunul impreuna, fara certuri, cu cei patru bunici, si sa aduceti pe noii membri ai fiecarei familii, cu siguranta copilul ar fi foarte fericit.

Sa plecam prin ploaie... sa descoperim lumea Copilul bilingv Cine este copilul de patru ani si jumatate?