Copilasul.com - fabulele cele mai alese - portalul parintilor - mamici si tatici fabule pentru copii - copilul meu, parinti (mama si tata) vreau sa cresc mare si sanatos

portalul mamelor - sfaturi practice - >PLACEREA SIMTURILOR






Invatarea limbajului, apoi, mai tarziu, abordarea deprinderilor scolare complexe cer copilului concentrare si multa atentie. Pe de o parte, nu se invata doar cu capul, ci cu toate simturile. Pe de alta parte, ar fi periculos sa se privilegieze doar un tip de invatare, cel intelectual, in detrimentul celorlalte. A invata sa se foloseasca de cele cinci simturi ale sale nu este numai util, ci si placut.
Inainte de toate, aceasta consta in atragerea atentiei copilului asupra a ceea ce nu vede sau nu aude, pentru ca, centrat asupra lui insusi, el nu se intereseaza spontan de lucrurile ce nu sunt in imediata lui apropiere si cu care nu este obisnuit.
Totusi, cu o doza suficienta de entuziasm, il puteti face sa se minuneze de scurgerea picaturilor de ploaie pe geamuri sau de defilarea norilor pe cer. A-l ajuta sa vada inseamna a-l duce in natura ca sa stranga ciuperci, sa culeaga conuri de brad sau sa asculte cantecele pasarilor. Dar, inseamna si a-i arata ceea ce nu a mai vazut: orasul noaptea sau vazut de sus, asfintitul soarelui sau un foc de artificii. o1v7721ou73yuo
Fiecare simt poate fi dezvoltat. De ce sa lasati deoparte pipaitul sau mirosul? Simturile acestea ne sunt mai putin familiare, noua, adultilor, dar, la copil, ele conteaza enorm. Bebelusul isi recunoaste mama dupa miros, chiar inainte s-o poata vedea bine. Mai tarziu, el va atinge tot si ne va fi greu sa-l tinem la distanta de rafturi si de cutii.
Parintii trebuie deci sa tina minte, de-a lungul primilor ani de viata a copilului, ca dezvoltarea senzoriala este la fel de importanta ca dezvoltarea fizica sau intelectuala, lata cateva idei, care vor genera altele, asupra felului cum trebuie sa se procedeze.

VAZUL
Este vorba aici, in mod special, de a-i dezvolta atentia vizuala asupra mediului inconjurator, insistand mai ales asupra detaliilor. impreuna cu copilul, puteti observa cum se scurge apa in sifonul cazii, cum sunt dispuse frunzele in jurul unei tulpini, cum lucreaza furnica ce transporta o firimitura de paine, cum se lungesc sau se micsoreaza umbrele...


-  Pentru copiii fricosi, care si-au dezvoltat, de exemplu, frica de insecte, poate fi foarte util sa petreceti timpul necesar observand cu interes, la mica distanta, dar in deplina securitate, paianjenul care-si tese panza, albina care culege polenul sau viermele gasit in mar.

AUZUL
Simtul acesta este hotarator, bineinteles, in invatarea limbajului. Daca trebuie, ca si mai inainte, sa-i atrageti atentia asupra sunetelor, este esential sa comentati mereu pentru copil. "Auzi sirena ambulantei? Haide sa vedem daca trece pe strada noastra!" sau "Asculta clopotele, trebuie sa fie amiaza!", sau "Atentie, pornesc mixerul, face mult zgomot!"

-  Cand spunem sunete, spunem si muzica. Copilul isi va ascuti simtul auzului daca asculta uneori radio-ul: modificarea intensitatii, schimbarea frecventei, auzirea altor limbi sau a muzicii straine este un joc foarte interesant.

-  Muzica pe care o asculta copiii trebuie sa fie variata. Cantecele pentru copii sunt, melodic, foarte limitate. Copilului ii plac de asemenea cantecele folclorice, muzica diferitelor popoare, muzica clasica. Astfel, urechea se deschide spre altceva si invata sa-i placa si ceea ce nu-i este familiar.

-  Copilului ii place sa se joace cu vocea: puteti sa va folositi de un magnetofon ca sa inregistrati diferite voci si sa incercati sa le recunoasteti. Copilului ii va face o deosebita placere sa-si asculte propria voce.

-  In fine, auzul inseamna a-si produce singur sunete si ritmuri: a bate din palme, a tropai, a agita sticlute din plastic pline cu orez, toate acestea sunt tot atatea moduri de a explora ritmurile si de a le transpune in propriul sau corp.

PIPAITUL
La adult, memoria se bazeaza in mod special pe vedere si auz. La copil, in schimb, pipaitul este totodata mijloc de cunoastere si mijloc de memorizare. De asemenea, in loc sa plictisiti copilul repetandu-i toata ziua: "Nu te atinge de asta"sau "la-ti mainile de acolo, e murdar", ar fi mai bine, dimpotriva, sa-l incitati sa atinga si sa exploreze cu mainile de fiecare data cand acest lucru este posibil.

-  Dupa ce l-ati intrebat pe stapanul unui caine despre blandetea animalului, puteti foarte bine sa lasati copilul sa-l mangaie. Poate de asemenea sa manance anumite lucruri cu ajutorul degetelor, sa se joace cu mainile in pamant, sa mangaie scoarta arborilor. De-a lungul experientelor sale, copilul incearca senzatiile de cald si rece, fin si aspru, fraged, picant, moale, uscat, lipicios.

-  Anumite jocuri il ajuta de asemenea sa-si dezvolte simtul pipaitului: de exemplu, jocul de-a baba-oarba, unde trebuie sa identifice oamenii avand ochii legati, dar mai ales jocul de-a orbul, cand, tot cu ochii legati, copilul este plimbat prin casa tinandu-l de mana si i se dau obiecte pentru identificat.

-  Simtul pipaitului nu se limiteaza numai la maini. Picioarele au si ele nevoie sa li se dezvolte sensibilitatea. Decat sa le tinem toata ziua in pantofi sau paslari^ mai bine sa le lasam goale. Este cumva podeaua rece? Coaseti niste talpi antiderapante pe o pereche de sosete.
Cu picioarele goale, copilul poate experimenta senzatia de mers pe covor, pardoseala, parchet, nisip, pietris, pamant, iarba. El poate, de asemenea, cu piciorul, sa incerce sa identifice obiectele sau sa incerce sa le apuce (o minge, un creion, un fular...).

-  Adunati bucati de materiale diverse (catifea, blana, plastic, lemn, nylon, pluta etc), apoi lipiti-le pe o planseta, veti crea astfel jocuri de recunoastere, cu mana sau cu piciorul, sau copilul le va atinge si le va mangaia doar din simpla placere. ■  In fine, pipaitul se refera la toata pielea. A dezvolta acest simt inseamna mangaieri, imbratisari, false incaierari, jocuri corp la corp, gadilaturi. Inseamna si a masa uneori copilul, pe tot corpul, cu o emulsie sau cu ulei de migdale.

GUSTUL
A dezvolta gustul copilului nu este greu. Este suficient sa-l lasati sa guste tot, prevenindu-l daca vreo savoare risca sa-l surprinda.
Atentie: nu este vorba sa-l invatati sa manance de toate, si cu atat mai putin sa-l fortati sa o faca, ci doar sa-i oferiti posibilitatea de a pune in gura tot ce poate fi mancat de el. Nu este vorba de educatie, ci de placere.

MIROSUL
A permite copilului sa-si dezvolte, sau mai degraba sa nu-si piarda sensibilitatea olfactiva, nu este deloc complicat.

  Bucataria contine mii de mirosuri: plante aromate, fructe sau legume proaspat curatate, paine prajita, mirodenii diferite. Poate sa ghiceasca, fara sa se uite, ce fierbe in oala?

  Baia este un alt loc plin de mirosuri de explorat: apa de colonie, spuma de ras, sapunuri parfumate, saruri de baie, lapte pentru corp.

  Pe strada, poate invata sa distinga mirosurile din magazine: farmacia nu miroase ca brutaria, nici parfumeria ca magazinul de vopsele.

  In natura sau la tara, poate mirosi florile, menta, iarba sau fanul cosit, grajdul sau laptele proaspat muls.

Copilul, in fata tuturor senzatiilor, va copia atitudinile parintilor sai. Dupa felul cum i le vor prezenta, el va fi deschis, curios la orice, sau timorat, fricos si se va dezgusta usor.
Or, a sti sa fie in contact cu senzatiile sale, producandu-si astfel placere, este, mai mult decat un proces de invatare intelectuala, o promisiune de fericire.

Politica de confidentialitate

Copilasul.com - portalul parintilor si al copiilor - home | contact | parteneri
Home - Copilasul.com Contact