Camera copilului este, prin excelenta, teatrul unde se joaca temerile, fantasmele, visele mai mult sau mai putin placute. Nu este de mirare ca, in anumite cazuri, aici se dezvolta insomnii rebele si chemari in ajutor repetate.
Din timpurile cele mai indepartate si pana la inceputul secolului douazeci, a fost de neconceput si adesea imposibil a separa un copilas de restul familiei. Camerele erau comune si paturile de asemenea. Fiecare copil impartea patul, mai intai cu un adult (de exemplu un bunic), apoi cu unul sau doi dintre frati. Singuratatea era considerata nefasta pentru copilas: se stiau temerile nocturne pe care vrajitoarele si varcolacii puteau sa le provoace - si erau respectate. y3q7216ye55cuh
Astazi, dimpotriva, exista o idee acceptata, care dicteaza atitudinea multor parinti in amenajarea casei lor: trebuie ca fiecare copil sa aiba camera sa. Chiar daca parintii dorm in salon. Deseori, inca din primele sale luni de viata, copilul dispune de o camera personala, unde doarme singur. Vrem sa fie autonom de foarte devreme, neglijand uneori nevoile sale de securitate si de caldura.
Totusi, daca fratii si surorile putin mai mari sunt intrebati daca vor sa aiba o camera personala, in aproape toate cazurile, cu atat mai mult cu cat sunt de acelasi sex si apropiati ca varsta, ei prefera deseori sa ramana impreuna in aceeasi camera.

Impartirea aceleiasi camere prezinta numeroase avantaje:

- il ajuta pe copil sa lupte impotriva demonilor noptii;

- il invata sa duca tratative, sa faca loc celuilalt, sa fie solidar si complice;

- dubleaza cantitatea de jucarii disponibile; - creste complicitatea intre copii;

- impune fiecaruia invatarea respectului fata de celalalt, fata de lucrurile sale personale si fata de secretele sale.
Un mod bun de a incepe si de a sfarsi noaptea este sa adoarma facand taraboi sub cuverturi si sa se trezeasca alaturi de cel langa care a dormit. Adultii care traiesc in cuplu o stiu foarte bine!
Copilasii prefera intotdeauna sa doarma lasand usa camerei lor intredeschisa: lucrul acesta arata destul de bine cat de mult au nevoie sa se simta legati de restul familiei, de tot ce traieste si respira.
Bineinteles, exista problema copiilor unici, pe care nici un frate si nici o sora nu poate veni sa-i linisteasca pentru moment. Exista cateva solutii: jucariile din plus, veiozele, diferite amenajari.
Am cunoscut parinti cu copil unic care refuzau sa lase animalul familiei, caine sau pisica, sa doarma cu copilul lor, chiar daca micutul dispunea de un pat de marime suficienta. Aceasta in numele catorva principii de igiena, de curatenie, de autonomie sau de buna educatie: ne intrebam despre ce educatie este vorba, cea a copilului sau cea a animalului? Si care anume trebuie sa primeze? Caci, in ceea ce priveste copilul, este sigur ca el s-ar simti mai in siguranta cu animalul familiei, prietenul lui de joaca, la piciorul patului.
Altor parinti le este teama ca, daca doi sau trei dintre copiii lor impart aceeasi camera, lucrul acesta provoaca numeroase conflicte legate de nerespectarea spatiului fiecaruia.
O idee buna este ca fiecare copil sa aiba un colt al lui (birou, etajera sau sertar), inaccesibil celorlalti (eventual sub cheie). De asemenea, se poate separa camera cu un perete despartitor simbolic: etajere sau stor culisant, sau, si mai bine, sa construiti un mezanin.
De ce sa separati niste copii care prefera sa ramana impreuna in caldura, chiar conflictuala, a fraternitatii? La varsta aceasta ei nu cer singuratate, ci vitalitate. Aveti tot atatea camere cati copii? Transformati una din ele in camera de joaca...

A fi curat peste noapte Singur in camera?