La varsta aceasta, problemele de disciplina devin mult mai frecvente. Auzindu-va mereu spunand "Nu", copilul a reusit sa invete cuvantul, acesta devenind foarte frecvent in vocabularul sau. Deseori, nu-urile raspund la nu-uri si conflictul pare iminent. Conflictele sunt numeroase. Ii cer cumva parintii sa se imbrace? Raspunsul este nu. Sa manance supa? Raspunsul este tot nu. Sa mearga sa se culce sau sa se spele? Tot nu. Rabdarea adultului este pusa la grea incercare. De aceea, este necesar sa explicam sensul acestei crize pe care o traverseaza copilul si care se numeste, pe buna dreptate, criza de impotrivire. O
singura fraza rezuma bine situatia: "Copilul se impune opunandu-se".
Acum, cand se stie si se simte o fiinta umana autonoma, el tine
sa se impuna ca atare. Pentru ca nimeni sa nu ignore faptul ca are dorinte
proprii, el le va afirma, deseori sistematic, in opozitie directa
cu dorintele. Aceste nu-uri nu au intotdeauna valoare de refuz (si
multe dintre ele pot fi deturnate), dar intotdeauna sunt afirmate cu
multa convingere. Afirmarea personalitatii sale este intru totul respectabila,
chiar daca va pune la incercare. x3b481xy51mfi
Deci, este bine cand copilul se opune. Dar este de dorit sa se confrunte
cu o vointa superioara, care sa stie sa faca dovada fermitatii
necesare. El trebuie sa inteleaga ca, asupra lucrurilor importante,
nu el este cel care decide. Viitoarele raporturi parinti-copil se decid acum: ori va invata progresiv sa se controleze si va deveni un copil agreabil si rezonabil, ori va deveni un mic terorist cu care va fi foarte greu sa ajungi la capat.
- Excesul de autoritate si de exigente, ca si atitudinea nepasatoare, nu dau rezultate bune pe termen lung: veti avea un copil timorat sau un copil rasfatat, un copil nefericit sau stingher. Trebuie deci sa navigati intre aceste doua primejdii. Aceasta inseamna, mai intai, sa dati dovada de rabdare si de flexibilitate.
Copilul
nu-si controleaza inca actele, impulsurile si emotiile. Este inca incapabil
sa prevada consecintele actiunilor sale. De asemenea, pierdeti din start
daca asteptati de la un copil de varsta aceasta sa dea mai mult decat
poate, de exemplu sa aiba comportamente rezonabile. Aceasta ar insemna
sa nu faca fata exigentelor adultului, iar acesta i-ar distruge increderea
in sine.
Este
inutil si nefast, de asemenea, sa tipati frecvent la el.
l-ar fi frica, ar fi nefericit si n-ar intelege ce se intampla. Daca
este "dur", e pentru ca este un copil normal de doi ani si nu pentru
ca este rau. Daca provoaca, o face pentru ca incearca sa inteleaga
cum "functioneaza" adultii si ce-i face sa reactioneze intr-un
mod sau altul.
-
Evitarea pericolelor autoritarismului si ale tolerantei semnifica, de
asemenea, capacitatea parintelui de a se face ascultat. Unii
parinti isi petrec mult timp explicand copilului lor, negociind, ca
si cum ar justifica in fata lui faptul ca trebuie sa-i impuna ceva.
Ca si cum ar spera ca astfel copilul sa se supuna datorita unei explicatii
rationale. La varsta aceasta, asa ceva nu-si gaseste justificarea. Bineinteles
ca trebuie sa explicati pe scurt copilului motivul interdictiilor
sau al cererilor, ca sa nu se simta victima unei nedreptati. Dar
el nu are inca varsta la care sa inteleaga tot ce i se cere, iar adultul
trebuie sa poata, dupa un timp, sa puna punct discutiei, impunandu-si
vointa. lata
un exemplu clasic. Mama isi ia copilul de la cresa sau de la doica.
Desi s-a linistit vazand-o, copilul, care si-a asteptat mama ore intregi,
face totusi pe suparatul si nu vrea sa o urmeze. El se strecoara la
celalalt capat al incaperii, unde se ascunde. Mama vorbeste, se justifica:
este tarziu, trebuie sa cumpere paine, tata asteapta. Dar copilul se
incapataneaza si scena dureaza, deranjandu-i pe ceilalti copii sau adulti
prezenti. Mama se lasa manipulata, ii promite bomboane si scena se repeta
seara de seara. Ce-i
de facut? Dupa un rastimp rezonabil de tratative si de rabdare, refuzati
sa discutati mai mult, luati-va copilul in brate si plecati. Sa-i explicati,
da; sa porniti discutii fara sfarsit, nu.
Exista alte doua moduri de a va face respectat de copilul dumneavoastra. Mai
intai, nu tipati, ci, pe cat posibil, pastrati o voce calma si hotarata,
chiar daca el tipa foarte tare. In caz contrar, jocul lui favorit
va fi sa va puna nervii la incercare. Apoi,
nu pronuntati prea multe cuvinte in van. Autoritatea dumneavoastra
va fi foarte greu luata in serios daca promiteti ceva fara sa va tineti
de cuvant si daca-l amenintati ca-l bateti sau ca-l pedepsiti, fara
s-o faceti niciodata. "Acum, a/unge/"trebuie intr-adevar
sa fie ultimul dumneavoastra cuvant si nu primul dintr-o lunga discutie.
Este
mult mai important sa dati dovada de rabdare, apoi sa puneti punct unei
situatii, decat sa incepeti prin a spune nu, apoi sa va lasati pacalit
la nesfarsit.
