n8s1718nm59pox
A FOST CE-A FOST, ca de n-ar fi fost nu s-ar povesti. A fost o data o muiere vaduva, ii murise adica barbatul si ea ramase cu trei copii: doi feciori si o fetita. Si nu era saraca vaduva, ca barbatu-sau, fie iertat si miie pe unde a inserat, fusese un om foarte harnic; avea o mosioara buna, avea boi si plug de putea ara ea de ea, fara a se mai insimbra cu altii si mai avea cite ceva, stii, cum au muierile, care ramin dupa oameni harnici. Destul ca era pe timpul aratului, toata lumea ara si semana, deci se pun si feciorii ei intr-o zi sa mearga la plug, sa are un loc intr-o poiana, bunaoara. Pleaca deci feciorii intr-o dimineata la plug, dar nu-si iau merinde, ca n-aveau coptura, ci spun mamei lor sa le trimita de amiazi acolo.
-  Bine, dragii mei, zise vaduva, dar cine sa va aduca voua de amiazi, ca eu nu pot merge, vedeti voi bine ca sunt beteaga, iar sora voastra nu stie unde-i locul nostru din poiana, ea n-a fost niciodata acolo si, de nu alta, dar s-a prapadi prin cea secreata de padure, ori a nimeri chiar la curtile zmeului, apoi atita o mai vedem!
-  Nu te teme, mama, zic feciorii, nu te teme, vom trage noi o brazda cu plugul de cum iesim din sat si pana la loc, de nu poate gresi, numai tot pe brazda sa vina.
Se dusera deci feciorii si se apucara de lucru si arara pana la amiaza, dar nici pomana sa le vina sora cu ceva de gustare. Slobozira dar boii la pasune si, dupa ce se saturara, iar ii injugara si arara pana la ojina1. Atunci nu mai puteau feciorii de foame.
Se hotarira deci sa mearga acasa. Nu stiau ei ce s-a putut intimpla: ratacit-a sora lor prin padure? N-a trimes-o muma-sa? Ori ce poate sa fie de-i lasa o zi de primavara fara mancare? Cum ajung in curte, intreaba pe muma lor:

-  Ei bine, mama, dar cum de n-ai trimes pe sora noastra cu gustare, de ne lasi sa venim in sat de pe la ojina? Auzind biata lor mama vorbele acestea, cazu ca lovita de trasnet, caci ea trimisese pe fata cu gustarea, deci stia ca alt modru nu poate sa fie decat ca s-a ratacit prin cea secreata de padure, cine stie unde? Dupa ce-si mai veni in fire, le spuse copiilor tot plingind:

-  Spusu-v-am sa nu mergeti la plug, daca n-am avut ce va pune merinde? N-am zis ca s-a pierde biata copila prin padure? Iata ca s-au implinit vorbele mele; mai bine era de minteam! Vai de mine si de mine, copila mea, sufletul meu, nadejdea mea! A dat zmeul de ea, nu-i alt modru, ori ca au mancat-o lupii?

Auzind feciorii plinsul si vaietarea mamei lor, se pusera pe ginduri, ce-ar fi de facut? Se sfatuiesc, se gindesc, dau in dreapta, intreaba-n stinga... sora nu-i ca-n palma! Deci zise feciorul cel mare:

-  Mama, nu mai plinge, eu gindesc ca trebuie sa aflu pe soru-mea; plec, miine dimineata, plec, mama, ba nici nu stau pana dimineata, cum iese luna plec si fara ea nu ma mai vezi; ma tot duc pana dau de ea, ori vie, ori moarta si ti-o aduc acasa, ori ca-mi pun capul.
Auzind biata mama vorbele acestea hotarite, se mihni si mai tare, presimtea oare-si cumva ca intr-un ceas rau pleaca feciorul de acasa; deci se incerca a-l indupleca sa ramina acasa, incepu sa planga, ca doar l-ar putea opri, dar toate fura in zadar, feciorul si-a fost pus caru-n pietrii, sa nu se opreasca pana nu va da de soru-sa. Pleca deci la drum, iar muma-sa ramine plingind numai cu copilul cel mai mic acasa. Si plingea si se vaieta cit o lua gura. Si cum sa nu planga, biata muiere; numai ieri dimineata, avea trei copii, acum numai de are unu; fata i-e pierduta, iar feciorul cel mare a plecat pe o cale de unde nu-i modru sa se mai intoarca! Nu-i trebuia bietei muieri mancare, nu bautura, nu hodina, nici lucru, ci tot iesea pana afara in poarta plingind si fringindu-si miinile si iar intra inlauntru in casa, sta sa moara de urit fara copiii ei, afara n-afla pe nimeni, cine sa o mingiie. Cit era ziulica de mare tot plingea; de era in casa era tot cu ochii la fereastra, doara isi zareste fata ori feciorul cel mai mare, daca iesea afara, in curte, in drum intreba pe toti calatorii: nu mi-ati vazut fata? nici feciorul? Dar nimeni nu-i stia spune ceva despre ei, de la plecarea lor. In sat se latise faima ca zmeul a furat pe fata vaduvei, ca feciorul cel mai mare s-a dus s-o caute si nu s-a mai intors.
Asa si era. Feciorul cel mai mare se duse sa afle pe soru-sa. El s-a tot dus pana in padure, acolo a dat de o brazda proaspata si s-a dus tot pe ea pana a nimerit la niste curti, la curtile zmeului. Si erau intarite curtile zmeului, ca la zmei, tot cu stinci de bolovani, dar el nu se infrica deloc, ci sui treptat celea de piatra gindindu-si: "De nimeresc la soru-mea, bine, de nu chiar la zmeul sa fie, tot c-o moarte-s dator, dar necautate nu las aceste curti".
Asa si facu. Intra inlauntru. Adeca acolo pe cine afla? Pe soru-sa, gatita, doamne, ca o grof oaie si facind demancare.
-  Buna ziua, sora!
-  Sa-ti dea dumnezeu bine, frate, dar tu cum ai ajuns aici?

-  Eu? cum ma vezi; dar tu cum ai ajuns?

-  Oh! frate draga, bine zicea mama sa nu mergeti voi la plug fara merinde, ca iata ca m-a trimis la voi cu demancare si eu am venit tot pe brazda gindind ca dau de voi, cand colo - nimerii unde ma vezi. Acum ce va fi cu tine, ca indata vine zmeul si poate ca te omoara de nu ne-a omori inca pe amindoi. Mai bine ramineai acasa, ca de scapat tot nu ma poti scapa, iar de te omoara zmeul, biata mama o sa se prapadeasca de suparare.
Atunci numai vazura ca se deschid usile si un buzdugan intra in casa, se invirte de.trei ori deasupra mesei si se anina intr-un cui in perete.
-  Ce e aceasta, sora? intreba fratele.
-  O, frate, acesta e semnul zmeului; cand vine buzduganul e semn sa pun mancarile pe masa, ca indata-i aci. Dara oare unde sa te ascund dinaintea zmeului? Ian hai si te baga colea sub covata.
De-abia avu biata sora atita timp cit sa puna covata pe frate-sau si zmeul fu aci:

-  Tu, mindruto, pare ca miroasa a om pe aci, cine-i aci? Biata fata da sa minta, ca mancarile miroasa, ba una, ba alta, dar
zmeul zmeu, nu crezu nimic, ci o facu sa spuna cine a venit si ca e sub covata.
-  Asa? zise zmeul! Atunci de ce se teme de mine? Hai, cumnate, afara sa te omenesc, daca venisi la casa mea! Si scoase pe fecior afara si-l puse la masa si porunci fetei:

-  Mie sa-mi pui noua coaste de porc si frate-tau, doua, mie noua cupe de vin, si frate-tau, doua, si mai cumnate! la noi e datina ca: cine gata mai iute de mancat sa arunce ciolanele (oasele) in capul caruia intirzie: acuma hai la mancare!
Si se pun la mancare, pana manca feciorul oleaca de carne de pe coasta, zmeul manca toata portia si prinde a arunca ciolanele in capul feciorului. Vazind zmeul ca feciorul nu se apara, ca se teme si tremura, ii zise:

-  Hai, cumnate, afara la larg, sa vad ce cumnat am, dara sa-mi spui pe unde vrei sa mergi, pe horn, ca mitele ori pe usa ca ciinii?

-  Eu ma duc pe usa ca oamenii, zise feciorul. Si iese pe usa, dara zmeul iese pe horn ca mitele si se repede asupra lui si-i taie capul. Apoi scoase inima si-o puse intr-un blid si trupul il ingropa sub un gard.
Vazind biata vaduva ca trece o zi, trec doua, si trei si nu-i mai nimereste nici fata nici feciorul, era sa se arunce in fintina de suparare.
Dara pe feciorul cel mai mic nu-l mai prindea starea, nu putea de jalea mamei si de dorul frate-sau si al soru-sei. Deci intr-o dimineata zise:

-  Mama, dara eu nu am pace pana nu dau de soru-mea si de frate-meu. De aceea, nu te supara ca eu trebuie sa merg pana unde voi da de ei.
Acum biata mama iar incepe a plinge si a se daoli:

-  Dara nu merge, cui ma lasi? Stiu ca nici tu nu te vei intoarce, fie-ti mila de batrinetele mele si stai baremi tu aci, daca de ei n-avui parte. Dara feciorul era neastimparat de dorul frate-sau si al soru-si, si deci trebui sa plece. Si se duse, si nimeri nici mai bine, nici mai rau decum o nimerise frate-sau cel mare.
Acuma biata vaduva nu mai avea nici un copil, nici o bucurie, nici o mingiiere, nici un ajutor; ramasese singura ca cucul. Multa vreme o fi tot plins, biata de ea, multe nopti le-o fi petrecut fara somn si zile fara mancare, dara in urma urmelor incepu a-si veni in fire. Sa ma sodomesc e pacat de moarte, trebuie sa traiesc si necajita, cum am trait in bine pana aveam barbat si copii, isi zise vaduva, si prinse a mai lucra cite ceva, si a manca sa nu se omoare cu foamea pana mai are zile.
Intr-o dimineata, cum matura prin casa zicand rugaciunile, iata vede un bob de piper jos si se pleaca de-l ridica si-l puse pe masa, dar bobul se durdulica pe masa si iara cade jos. Ea, ca muierea stringatoare, nu lasa sa se prapadeasca nici un fir de piper, deci se pleca si ridicindu-l il baga in sin; cum? cum nu? destul ca si din sin iese si cade chiar inaintea ei. Ea iara se pleca si-l ridica de jos, si-l baga in gura si zicand rugaciunile il scapa pe grumazi la vale. Din minuta aceea vaduva prinde grea si la noua luni face un drag de fecior, de sa mai fi avut doi ochi sa te uiti la el. Il boteza si-i puse numele Piparus Petru, caci dintr-un fir de piper era zamislit. cand era de o luna era ca altii de un an, cand era de doua luni era ca altul de trei ani, si incepu a umbla pe ulita si a vorbi toate celea. El tot auzea pe oameni vorbind: ce mai fecior, paguba ca nu-i traiesc fratii, ca ei trei ar bate un sat cand s-ar minia bine. Asa azi, asa miine, asa ziceau oamenii in toate zilele. cand era Piparus Petru de trei ani, era cel mai voinic si cel mai frumos fecior din tot satul.
intr-o zi intreba pe muma-sa: . - Mama, mai avut-am eu frati?

Dara ea, temindu-se sa nu mearga si el ca fratii lui si sa nu se mai intoarca, ii zise:

-  Nu, fatul meu, nu ai avut nici un frate.
-  Nu? Atunci fii buna si-mi mai da o data tita, dar pe sub pragul casei. Si ridica Piparus Petru pragul casei cu degetul cel mic, iara muma-sa se pleca sa-si bage tita sub el si sa lapteze pe fiul sau. Atunci Piparus lasa putin pragul in jos de-o cam stringea pe muma-sa si o intreba:

-  Mama, mai avut-am eu frati? Ea, vazind ca nu-i alt modru, ii spuse:

-  Da, ai avut doi frati si o sora; pe sora-ta a furat-o zmeul, iara fratii s-au dus sa o caute si de-atunci nu i-am mai vazut.
Atunci iara ridica pragul si zise mama-si:

-  Acum scoala-te si-mi fa o azima de griu curat, framintata cu lapte numai din titele tale, ca eu am semne ca trebuie sa dau de ei si sa-i aduc.
Auzind vorbele acestea, biata mama iara incepe a plinge si a se vaieta.
-  Dar cum te lasa inima sa ma lasi acum la batrinete, slaba, beteaga, singura? Nu am dus si nu duc destul banat dupa cei trei, acum te mai prapadesti si tu prin cea secreata de lume, de nu alta va da zmeul de tine, de nici de nume nu-ti voi mai auzi. Ramii, dragul mamei, aici, nu te mai duce nicaieri; ramii si te insoara, batar de tine sa am parte.
Ei, dara Piparus Petru era voinic, lui ii trebuiau vitejii, deci nu scapa muma-sa de gura lui pana ce nu-i facu o azima de faina de griu curat framintata cu lapte din titele ei si cu lacrimi din ochii ei. Dupa ce a copt-o ca ruja, Piparus si-o puse in traista si zise: -  Ramii sanatoasa, mama, nu te supara deloc, ca nici trei zile nu vor trece si eu trebuie sa fiu inapoi, ori cu veste buna ori rea, dar mai degraba cred ca cu buna.
Si se lua Piparus Petru la drum, du-te, du-te, pana da in padure, si acolo nimereste o brazda mai astupata. "Hai sa merg pe ea", isi zise Piparus, si se duse pe ea pana ajunse la curtile zmeului. Si acolo intra inlauntru. O fata frumoasa, doamne! si imbracata ca o imparateasa, era singura si facea demancare.
-  Buna ziua, sora!
-  Sa traiesti cu bine; da ce-mi zici sora?

-  iti zic sora, fiindca-ti sunt frate, de nu crezi, ian hai de maninca din azima asta. Si scoase Piparus Petru din traista ti-i dete fetei sa manince. Dar cum imbuca, odata zise:

-  Asta-i cu lapte din titele mamei mele, acum cred ca imi esti frate, dara nu pricep cum? ca tu esti fecior holtei, iara eu cand am ajuns in robia zmeului numai doi frati am avut, pe care zmeul i-a si omorit, iar de atunci nu sunt mai mult de cinci ani de cand sunt eu aici, deci nu pricep daca imi esti frate, cand te-ai putut naste; ca doara nu esti numai de 4-5 ani?! Tu trebuie sa fii baremi de 20 de ani!
-  Nu-s, sora, ci numai de trei ani si mai ceva, dara asa mi-e felul. Sa-mi spui acum, sora, ce semne face zmeul cand vine?

-  Vai, frate, bine ar fi sa mergi de aci pana nu vine semnul lui, ca dupa semn si el indata soseste. Ca are un buzdugan, frate, un buzdugan de fier, mare cit 50 de ferii, si-l arunca cale de doua ceasuri de departe si drept in usa nimereste cu el; usa atunci se deschide si buzduganul se pune singur in cuiul cela din parete. Dara du-te, frate, nu sta, ca acum e vremea sa vina, si de te afla aici te omoara si pe tine, ca si pe cei doi.
-  Lasa-l sa vie, sora, sa vad si eu cum sunt zmeii, ca si asa pana acum n-am vazut nici unul.
Atunci aud buzduganul trosnind in usa; usa se deschide si da sa se puna in cui. Dar Piparus nu-i da ragaz, il lua de toarta si zvrr! indarat cu el dincotro a venit. Si cu asa putere a aruncat cu el, de chiar pe langa zmeu a trecut si s-a tot dus cale de trei zile si s-a implintat intr-un munte de piatra. Noua zile a trebuit sa scobeasca zmeul pe langa buzdugan, pana si-l-a putut scoate din munte si a venit apoi cu el pe umar necajit. cand ajunse acasa, zise din curte inca:

-  Cine isi bate joc de buzduganul meu, Florea infloritul ori Piparus Petrea, viteazul de cumnatu-meu?

-  Eu sunt, cumnate, eu Piparus Petrea, dar de unde ma cunosti?

-  Eu? nu ma intreba, doara o saptamina m-au tot scuturat frigurile cand te-a facut muma-ta. Dara bine ca ai venit in casa mea, hai sa traim putin si bine. Adu, draguta, mancare pe masa, mie, noua coaste fripte de porc si fratine-tau, doua, mie, noua cupe de vin si lui, doua, sa ne punem la ospat...

-  Adica... sa fie vorba intoarsa, zmeule, zise Piparus. Ada-mi, sora, mie noua coaste de porc si noua cupe de vin, iar zmeului ada-i doua coaste si doua cupe de vin, dar sa ai grija, zmeule, care cum gatam de mancat carnea de pe os, osul il aruncam in capul celui ce n-a gatat inca, ca parca pe aci asa e obiceiul.
-  Cam asa a fost, zise zmeul, dar de vrei, putem strica obiceiul.
-  Ba, nu vreau sa stric obiceiul tarei, zice Piparus. Om de nimica e cine cuteaza a strica obiceiurile tarii, lasa cum a mai fost si hai la masa.
Si se pusera la masa, si cum apuca Piparus o coasta in mina, o baga in gura si despoia carnea de pe os, iar cu oasele, pliosc! la zmeu in frunte. Zmeul se cam necaji, dara ce sa faca? Trebuia sa rabde, ca si-a dat de om. Si Piparus ia alta coasta, apoi alta, si alta; pana manca carnea de pe toate noua coastele, iar oasele le da de capul zmeului de toate se zdrobeau. cand gata Piparus coasta cea din urma si de baut cea din urma cupa de vin, atunci gata si zmeul de mancat cea dintii coasta si da sa arunce cu osul in capul lui Piparus. Dara acesta nu-i da ragaz, se repede la zmeu si pliosc! cu o palma peste obrazul cel gras al zmeului, de-i muta o falca din loc, apoi se incaierara in lupta, la trinteli, de gindeai ca nu alta, ci sa se omoare unul pe altul. De la o vreme, zmeul nu mai putea de osteneala, ca ostenit era si de cale si nu putuse nici sa se sature baremi cum se cade, omeneste, ca Piparus nu-i daduse ragaz. Deci, ostenit cum era, zise bietul zmeu:

-  Lasa-ma in pace, ca-ti inviu pe cei doi frati.
-  Hai de mi-i invie, zise Piparus.
Si merse zmeul si-i dezgropa si le puse inimile la loc si-i stropi cu apa-vie si se sculara mai frumosi decum au fost. q1k2110qe38zbs
-  Vai, ca greu adormii, zise unul. Doara asa si eu, zise celalalt.
-  Dormit, dormit! zise zmeul, ca de nu venea fratele vostru asta mai mic sa va trezeasca, mai dormeati voi un somn lung!
-  Dar nu sta de sfaturi, zise Piparus, hai sa ne luptam, ca de aici eu nu merg pana ce nu ramine unul mort, ori eu, ori tu, ca asa e firea mea.
Si se pusera a se bate in sabii, si se taiara de curgea singele. Atunci se repezi Piparus o data si bine, voiniceste, si-i taie zmeului capul, apoi tot il dumica in bucatele ca de tocana si facu trei gramezi de carne din el.
Apoi zise catre frati:

-  Fratilor, hai sa ne ospatam oleaca, ca apoi mergem catra casa, ca muma stiu ca nu mai poate de dorul nostru, o fi gindind ca ne-am prapadit cu totii, de nu mai nimerim nici unul. Si se ospatara feciorii mei, soru-sa le facu mancare si ei adusera vin de cel bun, si baura si se desfatara, pana ce incepu a prinde betia pe Piparus. Atunci se gatara de cale, incarcara carele de bunatati, ca doara acolo era de unde, si plecara.
mergand ei asa catre casa, dadura de o fintina in cale si boii se trageau catre ea, semn ca le era sete.
-  Adapati boii, zise Piparus catre frati, ca eu ma dau oleaca langa stejarul acesta umbros sa ma odihnesc, ca asa-s de obosit. Si cu vorbele acestea se apropie de un stejar mare si se rezema de el, asa stind in picioare, si cum se razima, cum adormi ca mort.
Dupa ce fratii lui adapara boii si-i injugara din nou, ca sa purceada mai departe, merse soru-sa la Piparus sa-l trezeasca, dara era pace de a-l mai putea trezi. Atunci zise fratele cel mai mare:

-  Mai, dragii mei, oare facem bine ca ducem pe strainul acesta cu noi? Bine ca el zice ca ne este frate, dar poate-se una ca aceea? Bine stiti voi ca mai intii te-ai pierdut tu, sora, de acasa, apoi eu si in urma tu, frate, dar atunci mama nu mai avea alti copii. De l-ar fi avut dupa instrainarea noastra ar fi iata asa, un baietan, dar el e de mare ca si noi, si de tare?... Oh, mai tare decat Uciga-l toaca. Poate ca-i vreun strigoi, ori doara chiar zmeu, ca vazurati cum omori pe zmeu, ca pe un pui de gaina?! Eu gindesc ca n-ar fi bine sa mai mergem cu dinsul pe o cale.
-  Sa nu mai mergem, zise celalalt frate, sa-l lasam dormind, iar noi sa ne pazim drumul.
-  Asa e, zise cel mai mare dintre frati, dara daca se trezeste tot ne ajunge; nu vedeti ce ogase adinci taie carale astea cu povara? Tot pe ele vine pana ce ne ajunge si face din noi tot tocana, ca si din zmeul acela, iara cu sora fuge cine stie unde, de nu mai aude mama de ea nici de noi. Dara de vreti voi, eu stiu ce ar fi de facut: haideti sa luam lanturile de la cara si cum doarme razimat de stejar sa-l legam de el bine cu lanturile, atunci stiu ca nu va mai veni sa se laude ca el a scapat pe sora de la curtile zmeului, ba, sa zica el ca si pe noi chiar din morti ne-a inviat.
-  sa-l legam, zise fratele cel mai mic, sa-l legam, ca pe cara avem destula blaga, nu mai avem lipsa de el! q4z6324qd69fmg
Si-l legara de stejar cu lanturile si-l legara pogan de-i auzeai oasele piriindu-i si el tot nu se trezi, dormea ca mort de ostenit si de beat ce era.
Soru-sa, bucuros l-ar fi desteptat, dar nu putea; apoi sa faca impotrivire celor doi frati inca nu putea.
Deci se uita lacrimind cum leaga pe binefacatorul ei si-si zicea: "Doamne, scapa-l!"
Dupa ce-l legara de stejar, isi facura cruce, zisera un "doamne ajuta" si incepura a plezni boii minindu-i cea, Surila, ho, Bourean, ho!
Soru-sa se gindea singura mergand indaratul carelor: "Cum mai cuteaza fatarnicii acestia a-si face cruce si a zice doamne ajuta, dupa ce numai acuma savirsira o fapta din cele mai miselesti?" Dar iarasi zise: "Bag seama si hotul cand merge la furat zice doamne ajuta, necum astia, care cred ca un lucru bun au savirsit!"
Si ajunsera acasa! Mama lor ii cunoscu si varsa lacrimi de bucurie la vederea lor, dar ii intreba:

-  Piparus Petru n-a dat de voi? Fratiorul vostru cel mai tinar?

-  Nu, mama, raspund feciorii, n-am vazut nici un fel de Piparus. Iata pe sora noastra a fost prins-o zmeul sa o ia de nevasta si de atunci si pana acum ne tot luptaram, amindoi cu el pentru sora noastra, dar nici un fel de Piparus n-a venit sa ne ajute. De-abia am putut omori zmeul, ca sa-ti aducem fata. Acum bucura-te impreuna cu noi, ca iata si comori am adus de la zmeul; uita pe Piparus, ca de-ar fi vrun viteaz ca noi, trebuie sa vina cit de tirziu. Se pusera, frate, pe ospat, adusera carne si vin si lautari si adunara tot satul, sa se bucure si sa se mire de vitejia lor, ca au omorit pe zmeul si i-au luat comorile cele scumpe.

Intr-un tirziu se pomeneste si Piparus Petru si da sa se scoale, dar se simte legat de stejar cu lanturi peste piept si peste mijloc, peste grumazi si peste picioare.
- Hm! hm! dulcii mei frati, zise el, dar bine mai stiti voi rasplati bunatatea ce vi-o facui! Bine a zis cine a zis: Fa bine si asteapta rau! Dar lasati, ca vi-o fac eu de nici dracul nu vi-o mai desface!
Si numai o data se umfla si lanturile cad rupte zala de zala, de gindeai c-ar fi numai de bucinis1. "Acum sa mai dorm una pe pajiste - isi zise Piparus - ca am eu vreme sa ajung si acasa; cu cit as merge mai iute, cu atit ar fi bucuria fratilor mai scurta."
Se puse deci sa se odihneasca, dar nu mai vrea somnul sa se apropie de el, ca nu-i putea iesi din cap nelegiuirea fratilor sai. Incepu a se gindi la toate minutele de cand a plecat de acasa. "Mai, isi zice, adeca zmeul nu stia de buna seama cine i-a zvirlit buzduganul indarat: eu ori Florea-nfloritul. Trebuie ca viteaz om e acela Florea; cum as vrea sa-l cunosc; dar l-oi cunoaste acusi. Acum i2z4124ie32opd merg sa vad ce face biata mama, apoi sa caut pe Florea infloritul, sa ma prind cu el frate de cruce."
S-a luat dara sa plece, dar uitindu-se la stejarul cel mare, de care-l legasera fratii, isi zise: "Biata mama nici lemne de foc n-o fi avind, ca harnicii de frati nici lemne nu i-or fi dus; hai sa-i duc eu un catur batar".
Si merse la stejarul la care fusese legat, il smulse din pamint, ca pe un morcov, il lua pe umar, cum iei o grebla bunaoara si hai cu el spre sat.
Cind era ospatul mai pogan, cand jucau si beau pe intrecute in ocol (curte), ca in casa nu mai incapeau, atunci nimeri si Piparus Petru cu stejarul pe umar. Tot satul il cunostea, ca doara numai de citeva zile plecase de acasa, dar fratii lui nu stiau ce sa faca, unde sa se ascunda, vazindu-l cum vine catre ei si isi gindira ca acuma are sa-i omoare. -  Bun ospatul la dumneavoastra, zise Piparus, intrind cu stejarul cel mare pe umar.
-  Buna sa-ti fie inima, zisera satenii, pe cand fratii lui o luara la sanatoasa.
-  Oho, striga Piparus, incotro, cinstitilor? Ian stati oleaca de vorba cu mine, ca avem o tira de rafuiala! Frumos fu aceea de la voi sa ma lasati dormind in padure si inca legat cu lanturi ca pe un hot? Asta-i multamita fiindca v-am aflat, am batut pe zmeul care va omorise, pana v-a inviat, l-am omorit pe el sa scap satul intreg de urgia lui, v-am umplut de averi si v-am pus pe drumul catra casa, eu, fratele vostru, asa rasplata am fost vrednic sa aflu de la voi?

Atunci fratii incepura a plinge si a se ruga de iertare zicand ca numai au glumit, ca bine stiau ei ca el atita-i de tare, de cu stejar cu tot poate veni acasa. Se mai ruga si muma-sa si soru-sa si tot satul sa-i ierte, iar el fiind om cu inima buna, i-a iertat si s-a pus si el la ospat. m4b791md16thv
Cind a fost a doua zi dimineata, dupa ce s-au sculat toti sanatosi, Piparus Petru se gata de cale.
-  Dara unde vrei sa mergi iara, Petre, puiul mamii? il intreba mama-sa.
-  Ma duc, mama, ma duc departe, pana unde voi da de Florea infloritul, dar de cumva l-oi putea aduce sa fie sot sorei mele, ca am auzit ca e un voinic de om si ar fi pacat sa nu ne cunoastem.
-  Da nu merge, stai acasa, aveti voi destula avere, insurati-va, dragii mamei, iar soru-ta vom marita-o noi dupa cineva, ca doara sunt destui feciori zdraveni in sat, ce sa mai bati calea tarii? Stai tu aci, in satul tau, intre neamuri aproape de mine, acum la batrinetele mele, sa nu-ti mai duc atita dorul.
Multe vorbe bune si intelepte ii spuse maica-sa, dara el tot ca el, daca isi punea o data carul in pietrii pentru ceva, apoi nu mai era om sa-l dezbaiere. Isi lua dara ramas bun si se cam duse, multa lume imparatie, ca dumnezeu sa ne tie, ca din poveste multa este, mindra si frumoasa, sa o ascultati si dumneavoastra, ca cine o va asculta, o va invata, iara cine va dormi, se va hodini si povestea nu o va sti.
S-a dus, s-a dus pana a nimerit intr-o pustietate mare, de nu vedeai nimic, numai cerul in sus si sub picioare pamintul, nici o frunza, nici un fir de iarba, dara nimic ce-i nimica.
A mers el mult prin pustietatea aceea, pana a dat de un vij batrin, dar batrin, nu gluma, alb la par si la barba ca o oaie balaie, cu o cirja in mina dreapta, iar cu cea stinga isi tot ferea genele de pe ochi sa vada inainte, ca asa-i erau de lungi si de dese, de-i veneau pana la gura si se impreunau cu barba si cu mustatile.
-  Buna ziua, mosule!
-  Sa traiesti cu bine, voinice, dar de unde si pana unde?

-  Ma duc, mosule, pana unde voi da de Florea infloritul, ca am auzit ca e un voinic mare si vreau sa imi cerc puterile cu el, nu stii unde l-as gasi? m5x9322mt56qjy
-  Oh, puiul mosului, in zadar mergi tu pe jos, ca nici in trei ani de zile nu vei ajunge la el, dara du-te indarat la curtea zmeului, stii unde ti-ai aflat sora si fratii? Acolo sa mergi si sa cauti in fundul grajdului, ca-i gasi un cal singur si atita-i este de urit singur, de sta sa moara; de urit a slabit de numai piele si os a ramas, ca de cand ai omorit pe stapinul sau, pe zmeul, el din grajd n-a mai iesit, nici n-a mancat, nici n-a baut, numai tot a rinchezat. Acolo sa mergi si sa-l iei, ca acela te poarta cit a purtat si pe stapinul sau, ba si mai mult de-i porunci, apoi sa vii iar pe la mine, intelesu-m-ai?

-  Te-am inteles.
Si merse Piparus Petru indarat pana la curtile zmeului si intra in grajd. Adeca acolo intr-un ungher vazu un cal mai mult mort decat viu, de-i puteai numara coastele cale de o posta, de-abia se mai putea tine pe picioare. Cum vazu calul ca intra cineva in grajd, incepu a fi voios si a prinde curaj, nu stia ce sa faca bietul cal de bucurie, da cii picioarele in pamint si vrea sa se dezlege de la iesle, dar nu putea, ca era legat cu lanturi.
Piparus Petru dezlega calul si-l scoase afara si se uita la el. "Cu gloaba asta sa merg eu?!" isi zicea. Sta sa nu-si creada ochilor. Dara calul rasufla o data bine si se scutura de-si desmorti oasele, caci doara statuse multa vreme acolo ca intr-o temnita legat scurt, fara nutret si neadapat. Piparus il slobozi de pascu oleaca, apoi il adapa si se urca pe el. Atunci calul incepu a vorbi:

-  Cum vrei, domnul meu, sa te duc, ca vintul ori ca gindul!
-  De m-ai putea duce numai ca caii, inca mi-ar parea bine. Asa raspunse Piparus, vazindu-l atit de slab.
Si prinse calul a merge, si merse, si merse tot in galop pana la un munte de sticla (glaje). Acolo nu mai putea de obosit. Da sa se suie pe el la deal, dara nu putea calul merge. Atunci zise Piparus:

-  Bag seama te-oi mai duce si eu in spate, precum m-ai dus tu pe mine. Si lua calul dupa cap ca pe un miel si-l sui in virful dealului si acolo huzdup! cu el la pamint. Si se ridica calul de jos si se facu cit un munte de mare si zise catre Piparus:

-  Place-ti cum sunt acuma? -  Ba place-i cinilor si lupilor, fa-te tu cal ca toti caii!
Si se facu calul ca toti caii nostri, dar tot nazdravan si zise catra Piparus:

-  Cum sa te duc acum, stapine, ca vintul ori ca gindul?

-  Ba sa ma duci ca gindul!
Si incepu calul a merge ca gindul de iute si intr-o clipita erau la mosneagul cel alb ca oaia. e9n9113et55msz
-  Buna ziua, mosule!
-  Buna sa-ti fie inima, puiul mosului, da ajuns-ai abia?

-  Precum ma vezi, mosule.
-  Vezi asa; acuma cred ca-i ajunge la Florea infloritul. Dar sa-ti dau si eu trei lucruri: tine, aici ai o cetera (lauta, dibla), un pieptene si o cute (gresie). Tine minte, fatul meu, zise mosneagul, vei tot merge pana-i ajunge la cimpul cu dorul, acolo te va lovi dor de maica, sora, frati, prieteni si cunoscuti; incit de nu vei cinta cu cetera aceasta, vei fi silit sa te intorci inapoi de dor. De acolo vei ajunge in padurea cu lupii, aceia te-ar manca cu cal cu tot, ca sunt multi si flaminzi, dar tu arunca-le pieptenele. Scapind vei merge pana in tara soarecilor. Acolo vor fi soareci cita frunza si iarba si vor vrea sa te traga jos de pe cal sa te manince, atunci arunca-le cutea jos si vei fi mintuit de ei.
Dupa ce a luat Piparus lucrurile acestea trei, a multamit batrinului si s-a pus pe cal, si s-a tot dus pana ce a ajuns in cimpul cu dorul. Acolo il lovi un dor de satul lui, de mama-sa, de soru-sa, si de frati, dar asa dor, de era cit pe aci sa caza de pe cal, ori sa se-ntoarne de unde a plecat. Atunci ii vine in minte ca are o cetera de la vijul cel batrin. Si unde nu scoate cetera, si unde nu incepe a trage cu arcusul pe strune, de rasuna cimpul, si deloc ii pieri tot dorul.
Apoi merse mai departe pana ajunse in padurea lupilor. Si era acolo, doamne! era tot un lup si un copac si toti stau cu gurile cascate, numai sa-l piarza si sa-l manince. Dara el arunca pieptenele jos, si indata se facu un bou gras si avind lupii ce inhata, lasara pe Piparus sa mearga in pace.
Si merse cit merse, deodata se trezeste in tara soarecilor. Dara nu altminterelea erau soarecii, ci ca ursii de mari, si multi ca furnicile in furnicar. Aci incepu a se infiora Piparus Petru, dara ii veni in minte cutea si, cum o arunca jos, se facu intre el si intre soareci un stan de piatra, gros cit un munte pana la nori. Si se duse Piparus Petru tot pe langa zid, pana ce iesi din tara soarecilor. x4e784xt42lrq
Acum nimeri in cimpul florilor. Acolo erau numai flori, una mai frumoasa decat alta si toate se imbiau sa le ia. Dara Piparus nu lua nici una. Colo de departe zari el un cal pascind si trase intr-acolo. Adeca, dupa ce se apropie, vazu pe Florea infloritul dormind dus, calu-i pastea printre flori, iar palosul ii juca in aer pe deasupra lui. Se da Piparus jos de pe cal si isi sloboade si el calul sa pasca, apoi se gindi: "Cum doarme acum dus Florea infloritul, eu lesne l-as putea prapadi; numai una de-i dau cu palosul, e dus pe cea lume; dar asa numai un misel ar face; sa ma pun langa el sa atipesc si eu oleaca".
Si isi arunca si el palosul in sus, si acela incepu a-i juca prin aer ca si al lui Florea infloritul, apoi se culca jos pe flori. Cum era obosit de atita amar de cale, adormi ca dus. Dara iata ca se trezi Florea infloritul si vazu voinicul dormind langa el, iar in flori langa calul lui mai pascind un cal si in aer langa palosul lui mai jucind un palos. "Oare cine sa fie? zise el. Hm! oricine-i e viteaz si om de omenie; cum dormeam ma putea face tot bucatele; i-oi da deci pace pana ce s-a trezi, ca te miri cine-i; stiu ca nu-i Piparus Petru de care si zmeii se tem!"
Apoi se puse si Florea infloritul si mai trase un pui de somn, iar cand se trezi a doua oara, se trezi si Piparus cu el deodata.
Cind se vazura voinicii fata in fata, nu se puteau mira destul unul de altul; unul mai voinic decat celalalt, care de care mai spatos si mai frumos.
-  Ce vinturi te-au adus pe aici pe la mine, vere? zise Florea infloritul. d4x6722do62qsy
-  Am venit sa te vad, ca ti-am auzit de nume si nu m-am putut rabda sa nu ne cunoastem.
-  Dara nu esti tu Piparus Petru de care si zmeii tremura?

-  Ba chiar ai ghicit; dar tu doara esti Florea infloritul?

-  Eu da, ca altul nici ca are drept a sedea in tara mea; mult ma mir de tine ce cap ai sa vii aici?

-  Eu am cap ca capurile, dar tu ce cap ai de ma intrebi atita? De nu-ti place ca ti-am calcat tara, ia-te la paruiala cu mine, hai la lupta dreapta, lupta voiniceasca!
Si se prinsera voinicii la lupta, si se luptara o zi de vara si nu fu chip sa se invinga, pana mai cazura de pe picioare dej)bositi, atunci zise Piparus Petru:

-  Hai, frate, sa schimbam lupta in palose.
Si apucara voinicii palosele, si se vinzolira, pana ce in urma Florea infloritul ciungari oleaca din degetul cel mic al lui Piparus Petru. Atunci s-au lasat de lupta si s-au prins frati de cruce, jurindu-se pe virfurile paloselor ca nu se vor mai lasa unul de altul, nici in bine, nici in rau. Si ajuns-au si in necaz si in bine, ca omul care traieste in asta secreata de lume, dar ei unul de altul nu s-au lasat.
Umblind o data la vitejii, nimeresc la o casa in mijlocul codrului si intrara inlauntru. Adeca acolo era o fata la razboi, tesea, dar fata frumoasa era chiar Ileana Cosinzeana, din cosite ruja-i cinta, si cum tesea, de cite ori batea cu brigla, totdeauna ieseau cite doua catane imbracate si inarmate. Mult se mirara voinicii nostri de aceasta vedenie, dar Pip arus Petru nu mult statu pe ginduri si incepu a se dragosti cu fata, stiti dumneavoastra, a o prinde, a o gogoli, mai a o saruta, cum fac tinerii.
Fata, nu-i vorba, se ferea si nici prea, ca toate fetele, ci se cam temea de tata-sau; deci le spuse:

-  Dragii mei, bagati de seama, ca de vine tata va omoara. -  Si cine-i tata dumitale? o intrebara voinicii.
-  Tata e Ciuta Nevazuta si inca nici un om nu i-a iesit in cale, pe care sa nu-l omoare.
-  Ei bine, draga, dar ce narav are cand vine acasa?

-  El, raspunse fata, are narav: cum intra in casa mai intii se baga sub cuptor si de-acolo ia o ulcica de leacuri si toata o bea, iar de leacurile acelea atita se intareste, de-ar bate si zece ca voi.
-  Asa? zise Piparus Petru, atunci ada incoace leacurile, sa le bem noi. x6c422xf97msz
Si le dadu Ileana leacurile, iar voinicii le baura si din ce erau tari se facura mai tari. Dar chiar atunci sosi si Ciuta Nevazuta acasa si s-a repezit dupa cuptor la leacuri; ei, dar acelea erau leacurile!
Vazindu-se astfel inselat, intr-atit s-a turburat, de-i purta in palme ca pe niste mere pe amindoi voinicii si de n-ar fi apucat sa bea ei leacurile, nu era bine de ei; dar asa il apucara voinicii amindoi, apoi lasa ca l-au omenit! Nici ferfenita nu s-a ales de el. Apoi Piparus Petru se casatori cu Ileana Cosinzeana si se incarcara de averi si plecara de acolo. Dar pe langa toata prietenia ce era intre Piparus Petru si Florea infloritul, acesta din urma nu se uita cu ochi buni la Piparus, vazindu-l cu nevasta, iar el nu. Dar Piparus pricepu gindurile lui Florea infloritul, de aceea ii zise:

-  Frate, sa lasam nevasta acasa gazdoaie si sa mergem sa-ti aflam si tie una.
-  Bine ar fi, zise Florea infloritul, dar oare unde vom da de una?

-  Nu fi ingrijat, frate, zise Piparus, mergem in lumea noastra si de nu s-o fi maritat soru-mea numai buna ar fi de tine. -  Apoi hai s-o vedem, zise Florea infloritul.
Si lasara pe Ileana Cosinzeana singura acasa si ei se luara la drum, si du-te, du-te pana ce ajunsera intr-o padure; nici unul nu mai fusese in padurea aceea. mergand ei prin padure, vazura o casa.
-  Hai sa vedem cine e in casa, zise^ Piparus.
-  Hai, daca chiar vrei, zise Florea infloritul.
Si intrara inlauntru. Acolo aflara numai o baba batrina stind cu picioarele la foc.
-  Buna vremea, matusa!
-  Sa traiti cu bine, dragii matusii, haideti, sedeti oleaca si va hodiniti pana ce va aduce matusa ceva demancare; iata ma urc in pod sa va aduc slanina, dragii matusii.
Feciorii sezura pe-o lavita, iar baba se urca in pod, cu numele sa le aduca slanina. Dar cum iesi baba din odaie, veni un soarece la feciori si le zise:

-  Nu stati, dragii mei, ca nu-i de a sta; mergeti in plata lui dumnezeu sfintul, ca doara baba nu s-a dus in pod sa va aduca de mancare, ci sa-si ascuta dintii, sa va poata manca; ca are in pod o piatra mare de moara, de care-si toceste dintii, n-o auziti?

-  Ei si cine-i baba asta? -  Hm, zice soarecele, asta-i Muma Padurii, a fost draguta lui Ciuta Nevazuta si de cand l-ati omorit tot descinta sa-i cadeti in brinci, acuma de nu fugiti, nu mai scapati vii din coltii ei.
-  Daca-i asa, hai la drum, zisera voinicii.
Si se luara feciorii mei la drum, nu mergeau, ci gindeai ca-i alunga cineva dindarat; bag-seama si ei, cu toate ca erau viteji, stiau de frica.
Dupa ce-si ascuti baba dintii, se cobori jos si intra in casa, dar feciorii ca in palma. Si se catrani si se infiora, de gindeai ca toata tira se face. Atunci da cu ochii de soarece:

-  Aha! numai tu, miselule, le-ai spus sa se duca.
-  Numai eu, de nu te-ai supara, raspunde soarecele glumind, ian hai de ma prinde si-ti razbuna!
Si se puse baba a fugi dupa soarece; el se sui pe cuptor, ea isi strica cuptorul; se sui pe un perete, ea strica si acel perete si tot asa strica ea cite un perete, umblind dupa soarece, pana ce-si strica toata casa si tot nu putu prinde soarecele, ca, vedeti dumneavoastra, soarecele-i soarece si pace, nu sta sa-l prinda chiar o baba, sa fie aceea chiar Muma Padurii.
Dar cand umbla ea dupa soarece, feciorii isi pazira drumul si cand pleca baba dupa ei, ei erau hat, departe. Se pune deci baba la fuga, du-te, du-te.pina ce mai ajunse pe feciori. Atunci au ajuns ei la casa Martolii, care era matusa lui Florea infloritul.
-  Buna vremea, matusa!
-  Sa traiti cu bine! Dar ce-i, nepoate, ce vint te poarta pe la mine? Cine-i voinicul asta cu care vii?

-  O, matusa, zise Florea infloritul, am plecat cu ortacul acesta, care se cheama Piparus Petru, am pornit sa merg la soru-sa in petite, dar ne urmareste Muma Padurii, caci am omorit pe Ciuta Nevazuta, pe ibovnicul ei, si acum ne pare bine ca am nimerit la dumneata, doara ne vei scapa de coltii ei.
-  Nu va temeti deloc, dragii matusii, haideti numai in casa si va hodiniti.
Si iesi Martolea (Marti seara) afara sa astepte pe Muma Padurii si cum ajunse aceasta, cum se incaierara, apoi sa fi vazut incaierare de babe; se incinse intre ele o lupta, dar lupta ca doi lupi turbati, iar nu ca de doua babe de cand bucii, si se mancara in dinti si-si smulsera parul, de gindeai ca sunt doua zmeoaice. Feciorii cand vazura ca sunt mai infierbintate, de erau oarbe de minie, pornira incetinel, iar dupa ce se departara mersera mai tare sa nu le mai vada. Care a fost mai tare? Care pe care a invins? nu pot sa spun, ca nu stiu; stiu insa ca voinicii au mers ata acasa la mama lui Piparus Petru. Sapte ani nu-l vazusera fratii si sora si neamurile si satenii si totusi il cunoscu, care cum il vazu.
Florica, sora lui Piparus Petru nu era inca maritata, se tinuse de vorba ce i-o daduse frate-sau la plecare.
Si era mindra Florica, mindra ca o scinteuta de cimp si cum o vazu Florea infloritul, zise catre frate-sau de cruce:

-  Asta ti-e sora, frate?

-  Asta.
-  Daca ti-e asta sora si daca vrea, eu chiar azi ma cunun cu ea. Si Florica a vrut, fratii si ma-sa inca n-au zis ba, apoi au tras o
nunta romaneasca, care a tinut doua saptamini si dupa ce s-a gatat nunta si-a luat Florea infloritul nevasta si s-a cam dus.cu ea si cu Piparus Petru in tara lui, unde astepta Ileana Cosinzeana, nevasta lui Piparus.
Cind s-au vazut aceste doua cumnate laolalta, mult s-au bucurat, iar barbatii lor se bucurau si ei de bucuria lor, iar florile din cimpul inflorit se bucurau si ele impreuna cu cele doua perechi vesele. Dar si eu ma bucur, ca v-am putut spune povestea pana la capat.

Povesti si povestiti pentru copii

Hansel si gretel de fratii grimm Prislea cel voinic si merele de aur - de petre ispirescu Crancu, vanatorul codrului de ioan pop-reteganul Bulgarele de pamant de silvia kerim