A fost odata ca niciodata un taietor de lemne tare nevoias si omul asta isi avea cascioara la marginea unui codru nesfirsit, unde-si ducea viata impreuna cu nevasta-sa si cei doi copii ai sai. Si pe baietel il chema Hansel, iar pe fetita Gretel.
De sarmani ce erau, nu prea aveau cu ce-si astimpara foa­mea si-ntr-o buna zi, intimplindu-se sa se abata asupra tarii o mare scumpete, nu mai fura-n stare sa-si agoniseasca nici macar piinea cea zilnica.
Seara in pat, pe bietul om incepeau sa-l munceasca gindu-rile si, zvircolindu-se nelinistit in asternut, se pomenea ca oftea­za cu grea obida. p1c812pr96dhf
Si-ntr-una din aceste seri ii zise el neveste-sii:


-  Ce-o sa ne facem, femeie? Cu ce-o sa-i hranim pe bietii nostri copii, cand nici pentru noi nu mai avem nici de unele? . ..

-  Stii ceva, barbate, raspunse femeia, miine-n zori luam copiii cu noi si-i ducem unde-i padurea mai deasa. Le facem un foc bun, le dam si cite-o imbucatura de piine, si pe urma ne ve­dem de treburile noastre. Iar pe ei ii lasam acolo. De nimerit, n-or sa mai nimereasca drumul spre casa, de asta sunt sigura, si-n felul asta ne descotorosim de ei!

-  Nu, femeie, asta n-o s-o fac nici in ruptul capului, spuse barba.tul. Nu ma rabda inima sa-mi las copiii singuri in padure. Ca doar multa vreme n-ar trece si-ar veni fiarele sa-i sfisie...


-  Vai de tine, neghiobule, il lua femeia la rost, de-i asa, o sa murim de foame tuspatru ... Poti sa cioplesti de pe-acum scinduri pentru sicrie ...

Si femeia nu-i dadu pace pana cand omul nostru nu se-nvoi. -  ... Totusi, mi-e tare mila de bietii copii! adauga el cu obida.
In ast timp, cei doi copii stateau treji in asternut, ca din pricina foamei nu putusera sa inchida un ochi. Si asa ss facu de auzira tot ce spuse zgripturoaica de femeie catre tatal lor.
La un moment dat, Gretel incepu za planga cu lacrimi ama­re si-i spuse lui Hansel, printre sughituri:


-  De-acu s-a sfirsit cu noi!

-  Linisteste-te, Gretel, si nu mai fi mihnita, o sa gasesc eu o scapare! ... Ii zise cu blindete fratiorul.
Dupa ce batrinii adormira, Hansel se scula, isi puse hainu­ta pe el si, deschizind usa, se strecura afara. Luna lumina ca ziua si pietricelele albe, din fata cascioarei, straluceau ca banu­tii cei noi. Hansel se apleca de mai multe ori pana ce-si umplu bine buzunarul cu pietricele. Apoi se-ntoarse in casa si-i sopti lui Gretel:


-  Fii linistita, draga mea surioara, si dormi in pace! Apoi se culca din nou in patul lui si adormi. Zgripturoaica de femeie nici nu astepta sa rasara soarele ca
se si infiinta la patul copiilor, sa-i trezeasca.

-  Ia sculati-va, lenesilor, ca mergem la padure sa aducem lemne!
Apoi dadu fiecaruia cite un codru de piinesi mirii printre dinti:


-  Asta aveti de mancare pentru la prinz! De va imboldeste foamea, nu cumva sa mancati inainte, ca altceva nu mai capatati!
Gretel lua toata piinea si-o ascunse sub sort, din pricina ca buzunarele lui Hansel erau pline cu pietricele. Apoi pornira cu totii spre padure. Dupa putin timp, Hansel se opri si isi arun­ca privirea inapoi, spre cascioara ce ramasese in urma.
Asta o facu o data, apoi iarasi si iarasi. ..
Si daca-l vazu taica-sau, numai ce-i zice:


-  Da ce-ai, Hansel, ca te opresti mereu si te tot uiti ina­poi? Vezi mai bine cum mergi, sa nu-ti schilodesti cumva pi­cioarele! . . .

-  Stii, taicutule, ma uitam dupa pisicuta mea alba . .. Sta, a naibii, cocotata, pe acoperis, si-mi face semne de ramas bun.
Dar vezi ca femeia i-o taie pe data:


-  Prostanacule, nu-i nici o pisicuta!. .. E soarele de di­mineata care straluceste pe horn. Acu e timpul sa va spun ca Hansel nu se uitase dupa nici o pisicuta si ca de fiecare data, cand se oprea, scotea din buzunar cite o pietricica si-o lasa sa cada pe carare.
Dupa o bucata de vreme, ajunsera la locurile unde padu­rea se indesea, si cam pe la mijlocul ei omul nostru se opri si zise:


-  Acu , copii, mergeti dupa vreascuri, c-o sa va faca tata un focsor pe cinste sa nu va fie frig deloc!
Hansel si Gretel adusera vreascuri cit adusera, pana ce se facu o movilita buna. Lemnele luara foc pe da.ta si, cand vilvataia incepu sa creasca, femeia grai:


-  Stati langa foc, copii, si hodiniti-va, ca noi ne ducem mai incolo, in padure, sa taiem lemne. Si cand om termina cu taiatul, ne intoarcem aici si va luam acasa.
Hansel si Gretel se asezara langa foc si cand se facu ora prinzului, fiecare isi manca bucatura de piine. Si cum auzeau tot mereu rasunind lovituri de topor, erau incredintati ca tatal lor trebuie sa fie ceva mai incolo, nu prea departe. Dar vezi ca loviturile nu erau de topor! ...

Omul nostru legase o creanga de-un copac cioturos, si de cite ori batea vintul, o izbea incolo si-ncoace de uscatura aceea.
Dupa ce asteptara sa vina sa-i ia, vreme lunga, nu gluma, cazura toropiti de oboseala si adormira bustean.
Cind s-au trezit, era noapte intunecoasa, de nu vedeai la doi pasi. Gretel incepu sa planga si printre suspine isi intreba fratiorul:


-  Cum o sa iesim din padure?

Si Hansel se grabi s-o linisteasca, spunindu-i:


-  Mai ai rabdare oleaca, pana ce rasare luna si atunci o sa gasim noi drumul, n-avea grija! . . .
Rasari luna plina, de ziceai ca poleieste cu aur padurea, si de-ndata ce se arata pe cer, Hansel isi lua surioara de mina si incepu a pasi pe urma pietricelelor, care scinteiau ca banutii cei de curind batuti si le aratau drumul. Mersera ei asa toata noaptea si cand incepura a miji zorile, ajunsera la casa parin­teasca. Au batut ei la usa, cioc-cioc! si cand femeia o deschise si dadu cu ochii de Hansel si Gretel, pe data se arata a fi fost foarte ingrijorata de soarta lor, zicandu-le cu prefacatorie:


-  Copii rai ce sunteti, de ce ati dormit in padure atita vre­me? Ne-ati facut sa credem ca nu mai vreti sa va mai intoar­ceti la casa voastra . . . Dar vezi ca tatal copiilor se bucura cu adevarat, ca-n inima lui era mihnit ca-i lasase atit de singuri.
Nu trecu multa vreme si nevoile incepura iarasi sa-i incolteasca. Si numai ce-o auzira copiii intr-o noapte pe femeie zicandu-i lui barbatu-su, care se perpelea in asternut:


-  De-acu am terminat iarasi merindele, ca nu mai avem in casa decat o jumatate de piine!... Si dupa ce-om manca-o si pe asta, ne-om satura cu rabdari prajite . . . Trebuie sa ne descotorosim de copii, auzi tu! O sa-i ducem in afundul padurii, ca sa nu mai poata nimeri drumul de-or voi sa se reintoarca acasa. Alta scapare nu vad, de ni-e drag sa ne mai putem tine zilele.
Vezi insa ca omului i se incrincena inima la auzul astor cu­vinte si gindea in sinea sa: "Ba, mai bine s-ar cuveni sa imparti cu copiii tai ultima bucatura! ..." Mai zicea el ce mai zicea, dar femeia nu lua deloc in seama spusele lui, ci-l tot ocara si-l mus­tra. Acu , e stiut, cine a apucat de-a spus A trebuie sa-l ros­teasca si pe B si, daca si-a calcat pe inima prima oara, musai trebuie si a doua oara sa faca la fel.
Copiii erau insa treji si auzira toata voroava lor. Dupa ce batrinii adormira, Hansel se scula din pat si vru sa iasa afara, sa adune pietricele, cum facuse si de prima data, dar vezi ca femeia avusese grija sa incuie usa, asa ca baiatului nu-i fu chip sa poata iesi din casa. Si desi ii era inima grea, isi mingiie su­rioara, spunindu-i:


-  Nu plinge, Gretel, ci dormi linistita. Om gasi noi cum sa scapam cu bine ...                                                             _v
Nici n-apucasera bine sa rasara zorile, ca si veni femeia si-i trase pe copii din asternut. Apoi le intinse cite o bucatica de piine, care era mult mai micsoara decat de cealalta data.
In timp ce mergeau ei pe poteca ce ducea spre padure, Hansel incepu a face firimituri in buzunar si din loc in loc se oprea sa le presare pe jos.

-  Ia asculta, Hansel, ii striga la un moment dat taica-sau, ce te tot opresti mereu si privesti in jur? Vezi-ti mai bine de drumul tau si mergi cum trebuie! ...


-  Pai, ma uit dupa porumbita mea, care sta pe-acoperis si vrea sa-mi spuna la revedere!.. . grai Hansel repede, ca nu cumva sa se dea in vileag.

-  Prostanacule, il lua in raspar femeia, ceea ce vezi tu nu-i nici o porumbita!... E soarele de diminea.ta care stralu­ceste sus, deasupra hornului.
Dar vezi ca Hansel nu dadu indarat de la ce-si pusese in gind si, incetisor-incetisor, imprastie pe drum toate firimiturile.
Femeia ii duse pe copii departe, departe, tot mai in afundul padurii, unde nu mai fusesera in viata lor. Si-ntr-un luminis, facura iarasi un foc mare si mama le zise cit putu ea de blind:


-  Ramineti aici, copilasi, si de v-a birui oboseala, n-aveti decat sa puneti capul jos si sa dormiti oleaca . . . Noi ne ducem in padure, mai incolo, sa taiem lemne si seara, cand om sfirsi lucrul, ne intoarcem sa va luam.
Trecu ce trecu timpul si cand veni ora prinzului, Gretel lua bucatica de piine si-o imparti cu Hansel, ca pe-a lui baiatul o presarase pe drum.
Zburara ceasurile, se lasa si amurgul, dar vezi ca nimeni nu se arata sa-i ia pe bietii copii. Si cum adormira greu, se tre­zira de-abia in toiul noptii. Daca vazu ce se intimplase, Hansel o mingiie pe surioara lui si-i zise:


-  Sa raminem aici pana ce-o rasari luna, ca a.tunci ne-o fi usor sa gasim firimiturile pe care le-am imprastiat pe jos, cit am mers. Ele or sa ne arate fara gres drumul spre casa, asta-i sigur!
. De indata ce se inalta luna deasupra padurii, copiii se sculara din culcusul de vreascuri, dar vezi ca nu mai gasira nici o firimitura . . . Multimea de pasarele care tot zboara peste cimpuri si prin paduri de mult le ciugulisera pe toate. Dar Hansel avea o inima viteaza si-i spuse lui Gretel:


-  N-ai teama, surioara, pana la urma tot o sa gasim drumul! ...

Dar vezi ca nu fu chip sa-l gaseasca . . . Mersera toata noa.p-tea si mai mersera inca o zi, din zori si pana-n seara, dar de iz­butit tot nu izbutira sa iasa din padure. Si erau prapaditi de foame ca vai de ei, ca afara de citeva boabe de fructe salbatice, culese de pe jos, nimic nu mai luasera-n gura. De truditi ce erau, sarmanii copii abia isi mai trageau picioarele, si asa se facu ca nu mai putura merge si, ghemuindu-se sub un copac, adormira bustean.
Si se ivi a treia dimineata de cand copiii parasisera casa parinteasca. O luara ei la picior, de cum rasari soarele, dar cu cit mergeau, cu atit se afundau mai adinc in padure. De nu le venea cit mai degraba un ajutor, se aflau in primejdie de moarte.
Cind se facu ora prinzului, numai ce vazura pe-o craca o pasarica alba si frumoasa, care cinta atit de duios, ca se oprira vrajiti s-o asculte. Dupa ce-si sfirsi cintul, pasarica isi intinse aripile si zbura, zvir! pe dinaintea copiilor. Daca vazura ei asta, incepura a se lua dupa ea pana cand se facu de ajunsera la o casuta. Cit ai clipi, pasarica se lasa pe acoperis si cand venira mai aproape de casuta, copiii ramasera cu gurile cascate. Pasa­mite, toata cascioara era facuta din piine si acoperita cu cozo­nac, iar geamurile erau din zahar curat.
- Hai sa-ncepem sa imbucam! zise Hansel. Si sa ne fie de bine!... Eu o sa maninc o bucata din acoperis, iar tu, Gretel, ia de gusta din fereastra asta, ca e tare dulce! ...

Hansel n-astepta sa fie rugat si, inaltindu-se pe virfurile picioarelor, rupse o bucatica din acoperis, sa-si dea seama ce gust are. In ast timp, Gretel rontaia de zor o spartura de geam.
Si numai ce se auzi deodata o voce subtirica, ce venea dinauntrul casutei:


- Cront, cront, cront, da ce hot
rontaie a mea cascioara?! Cine, cine e afara? ...

Si copiii raspunsera pe data:


- Vintul, vintul!
Azi inconjura pamintul! ...

Si, fara sa se sinchiseasca defel, continuara sa manince si mai cu pofta. Cum ii placuse grozav acoperisul, Hansel mai rupse din el o bucata buna, iar Gretel nu se lasa nici ea mai prejos si, desprinzind un ochete de geam, se aseza jos si incepu a-l rontai cu pofta.
Si cand nici nu se asteptau, odata se deschise usa si-o fe­meie batrina de tot, ce se sprijinea intr-o cirja, iesi din casa, tirsiindu-si picioarele.
La vederea ei, Hansel si Gretel se speriara atit de tare, ca scapara tot ce aveau in mina. Dar vezi ca batrina nu-i lua la rost, ci incepu a-i intreba, clatinind usurel din cap: -  Ei, copiii mei dragi, da cine v-a adus aci? Poftiti de intrati inauntru si ramaneti.la mine, ca nu va fac nici un rau!
Si luindu-i pe amindoi de mina, ii duse in casuta. Iar acolo ii astepta o mancare, sa-ti lingi degetele, nu alta: lapte si clatite cu zahar, mere si-o multime de nuci! Dupa ce se ospatara ei bine,-batrina le pregati doua paturi cu asternutul cum ii zapada si Hansel si Gretel se culcara fara nici o grija si se simtira in al noualea cer.
Batrina se aratase prietenoasa ca sa le cistige^ increderea dar vezi ca era o vrajitoare haina, care pindea copiii ca sa-i atra­ga cu sosele si momele. Si numai de aceea facuse si casuta de piine, sa-i ademeneasca mai usor.
De-i cadea vreunul irr gheare, indata ii facea de petreca­nie si, dupa ce-l fierbea, il inghitea cu lacomie. Ziua cand se bu­cura, de un astfel de ospat, o socotea ca pe-o zi de sarbatoare, si cum de n-ar fi fost asa pentru ea! ...

Vrajitoarele au ochii rosii si vederea scurta, dar vezi ca adulmeca de departe, ca jivinele, cand se apropie picior de cm. Si ]a fel de bine adulmeca si cotoroanta asta. De cum i-a simtit pe Hansel si Gretel ca se apropie de acele locuri, a si inceput a hohoti cu rautate-si-n vorbele ei era numai batjocura:


-  Pe astia ii si am in mina, nu-i las eu sa-mi scape . . . De cum se ivira zorile, vrajitoarea fu in picioare, ca nu
cumva sa se trezeasca mai inainte copiii. Si cand ii vazu ea pe amindoi cit de dragalas dorm impreuna si cit de rumen si ro­tofei le e obrazul, nu mai- putu de bucurie si incepu a mormai mai mult pentru sine: "Strasnica bucatura o sa am, n-am ce zice!
Apoi apucindu-l pe Hansel cu mina ei sfrijita, il impinse pana la un grajdulet cu gra.tii de fier si-l inchise acolo. Si era zavorit asa .de strasnic, ca oricit ar fi strigat si s-ar fi zbatut, nu i-ar fi folosit la nimic.
Dupa ce-l puse la popreala pe Hansel, babusca intra in ca­mera unde dormea Gretel si, zgiltiind-o ca s-o trezeasca, incepu a o ocari si a-i striga:


-  Scoala, leneso, si du-te de a.du apa, sa-i faci o fiertura buna lui frate-tau, ca l-am inchis in grajd si trebuie sa-l ingrasam! . . . Acu e numai piele si os, da1 cand s-o maj implini o sa-l maninc!
Gretel incepu a plinge cu lacrimi amare, dar vezi ca lacrimile ei nu-i muiara inima cotoroantei si, pana la, urma, trebui sa se supuna si sa faca tot ce-i poruncea vrajitoarea cea haina. Si-n timp ce lui Hansel i se aducea cea mai buna mancare. ca sa se ingrase, Gretel abia de capata, de la babusca niste coji de raci.
In fiecare dimineata, babusca se strecura, sonticaind, pana la grajd si inca din prag se apuca sa strige:


-  Hansel, ia scoate un deget afara, sa vad de te-ai ingrasat de ajuns!
Dar vezi ca ghiujul de Hansel ii trecea printre gratii un oscior, si cum babusca avea ochii tulburi si vedea ca prin sita, era incredintata ca-i intinde un deget. Si de fiecare da.ta se tot minuna cotoroanta cum de nu se mai ingrasa.
Trecura asa zilele si vazind ca dupa a patra saptamina Hansel ramasese la fel de ogirjit ca si inainte, isi pierdu rabdarea si nu mai vru sa astepte.

-  Hei, Gretel, o striga ea pe fetita, grabeste-te de adu apa, ca de-i curge untura, de gras cee, ori de-i slab ca un ogar, eu pe Hansel ii tai si-l pun ia fiert! ...

Vai, cum se mai boci biata surioara, cand trebui sa care apa pentru a doua zi, si cum ii siroia.u lacrimile amare pe obraz! . . .

-  Doamne, ajuta-ne! striga ea dupa un rastimp. De s-ar fi intimplat sa ne inghita fiarele salbatice ale codrului, am fi murit macar impreuna!

-  Ia mai sfirseste odata cu bocitul, se rasti cotoroanta la fata, ca doar nu-ti ajuta la nimic toata vaicareala! ...

Nici nu se luminase inca bine de ziua, cand incepu Gretel roboteala. Ca doar trebuia sa care apa, sa atirne cazanul pen­tru fiertura in cirligul de fiert si sa aprinda focul.

-  Mai intii, as vrea sa punem la copt, auzi tu? se rasti baba la Gretel. Ca am aprins cuptorul si aluatul l-am framintat de mult.
Nu-si sfirsi bine vorba, ca vrajitoarea o si imbrinci pe biata Gretel afara, unde era cuptorul din care ieseau limbi de flacari.

-  Hai, baga-te inauntru, ii porunci vrajitoarea si vezi da-ca-i destul de incins, ca sa punem inauntru piinea!
Vezi ca afurisita de cotoroanta nu degeaba o indemna pe fata sa se vire in cuptor! ... Ca de-ndata ce-ar fi fost inauntru, vrajitoarea pac! ar fi inchis cuptorul. Si-ar fi tinut-o acolo pana ce se rumenea bine. Si-apoi ar fi mancat-b . . .Numai ca Gre- tel baga de seama ce ginduri clocea in cap vrajitoarea si se prefacu ca-i natinga si neindemanatica:


-  As intra, da nu stiu cum sa fac ... Pe unde sa intru? Si cum anume?


-  Esti proasta ca o gisca! o ocari baba. Pai. nu-ti da prin cap pe unde, ca-i deschizatura destul de mare? Ia te uita, si eu as putea sa incap in ea! ... Si, sonticaind, se apropie de cuptor si-si viri capul in el.
Gretel doar asta astepta, si-i dadu un brinci zgripturoai-cei de se duse pana-n fundul cuptorului. Apoi inchise usa de fier si puse zavorul. Valeu! ce mai urlete, ca te treceau fiorii, razbateau dinauntru! ...

Dar vezi ca Gretel fugi de-acolo, sa n-o mai auda, si vrajitoarea cea haina pieri ca o netrebnica, arsa de dogoare. Si arse pana ce se prefacu in scrum.
Gretel dadu fuga intr-un rasuflet pana la grajdul unde era inchis Hansel si, deschizindu-l, striga bucuroasa:


-  Am scapat, Hansel, am scapat, fratioare! Vrajitoarea a pierit!
Daca auzi ce-i spune, Hansel sari a.fara din grajd intocmai cum sare pasarea din colivie, cand i se deschide usita.. Si vazindu-se iarasi impreuna, isi sarira de git si se sarutara si bucuria le ridea in ochi si-n inima. Si de voiosi ce erau, topaiau al naibii, ca niste iezi! ...

Cum nu mai aveau de ce se teme, intrara in casuta vraji­toarei si acolo, ce sa vezi, in toate ungherele erau numai sipete pline cu margaritare si nestemate! . . .

-  Ei, astea zic si eu ca-s mai bune decat pietricelele noas­tre! facu Hansel si-si umplu buzunarele pana nu, mai putu.
Iar Gretel spuse si ea:

- Vreau sa aduc si eu acasa o mina-doua din ele!
Si alese si alese pana ce-si umplu sortuletul.

-  Acu, hai s-o tulim de-aici cit mai degraba, hotari Hansel, ca mult mai usoara mi-ar fi inima de-as sti c-,am iesit din padurea asta fermecata.
Mersera ei ce mersera, cale de citeva ceasuri, si numai,, ce ajunsera la o apa mare.

-  Ce ne facem, surioara, ca nu putem trece? facu Hansel amarit. Nu vad peste apa nici un pod, nici macar vreo punte cit de ingusta ...


-  De-ar trece vreun vaporas, bine-ar fi! Dar prin locu­rile astea, slaba nadejde . . . zise Gretel cu mihnire. Da uite, mai incolo, vad o rata alba inotand. Poate ca," de-as ruga-o, ne-ar ajuta sa ajungem pe malul celalalt. . .
Si incepu a striga:

Rata, ratisoara,
ia-i in spate, pe-aripioara, o9t5119oi75qhn
pe Hansel si Gretel,
ca nici pod, nici punte n-are
apa asta mare!
Se apropie ratisoara si Hansel i se urca in spate. Apoi o ruga si pe surioara lui sa vina langa el, dar Gretel ramase pe mal.si-i zise:

- .Cum sa vin? Nu vezi ca i-ar fi prea greu ratisoarei? Mai bine sa ne treaca pe rind.
Si faptura cea buna chiar asa si facu.
Dupa ce trecura cu bine pe celalalt mal, mai mersera ei ce mersera si, de la o vreme, padurea. Incepu sa li se para din ce in ce mai cunoscuta. Si-ntr-un sfirsit, numai ce zarira.din departare casa parinteasca. Tii, ce-o mai luara atunci la goana de le sfiriiau, calciiele, nu alta! ...

Trecura pragul casei si, dind nava.la in odaie, sarira de gitul tatalui lor. Era si timpul, ca, de cand isi parasise copiii in padure, bietul om nu mai avusese o clipa fericita. Pe femeie insa n-o mai gasira copiii - murise.
. Gretel isi deserta sortuletul si incepura a se rostogoli prin odaie margaritarele si- nestematele, de te mirai de unde mai ies atitea. In ast timp, Hansel scotea si el din buzunar cite un pumn plin de pietre pretioase si, dupa ce le arunca pe podea, apuca sa arunce alt pumn, pana ce-si goli amindoua buzunarele.
Si asa se facu de-si luara indata talpasita de la casa padu-rarului toate grijile si nevoile care statusera pana atunci pe gru­mazul omului si.al copiilor lui. Si traira ei impreuna, numai in bucurie si fericire.
... Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa! Da uite ca mai fuge pe-aici un soricel. Si cine l-a prinde l-a vazut norocul, ca o sa-si faca din blana lui o caciula mare cit roata carului ...                                   v

Prislea cel voinic si merele de aur - de petre ispirescu Crancu, vanatorul codrului de ioan pop-reteganul Fat-frumos cu parul de aur de petre ispirescu