A FOST ODATA CA NICIODATA, ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti: ca nu suntem de cand cu basmele, ci suntem de cand cu minciunile: de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si calciiul tot raminea gol, si se urca in slava cerului si tot i se parea ca este usor.
De cand scria musca pe perete. m5s1418mz62uhm
Mai mincinos care nu crede.
A fost o data intr-o pustie mare un pustnic. El petrecea singur singurel. Vecinii sai erau fiarele padurilor. Si asa era de bun, incit toate dobitoacele i se inchinau, cand se intilneau cu dinsul. Intr-una din zile, se duse pustnicul la marginea girlei care curgea p-aproape de coliba lui si iata ca vazu ca vine pe apa un sicrias smolit bine, si auzi un oracait iesind dintr-insul. Statu putin si cugeta, si dupa ce zise citeva vorbe de rugaciune, intra in apa si cu o prajina trase sicriasul la margine. cand il deschise ce sa vaza in el? Un copilas ca de vreo doua luni; il scoase din sicriu, si cum il lua in brate, copilul tacu. Copilul avea atirnat ceva de git. Si cand lua baierul de la gitul copilului, vazu ca intr-insul era o scrisoare; o citi si afla ca copilul este lepadat de o fata mare de imparat.
Pustnicul voia din toata inima sa creasca pruncul, dar cand se gindi ca n-are cu ce sa-l hraneasca, il podidi un plins ce nu se mai putea sfirsi. Deodata rasari dintr-un colt al chiliei sale o vita, si numaidecat crescu si se inalta pana la streasina. Pustnicul cauta la dinsa si vazu struguri, unii copti, altii pirguiti, altii agurida si altii in floare; indata lua si dete copilului si vazind ca-i maninca, se bucura din tot sufletul. Cu must de vita crescu copilul pana ce incepu sa manince si altceva.

Iar daca se mai mari copilul, pustnicul apuca si-l invata sa citeasca, sa adune radacini, ca sa se hraneasca si sa umble la vinat.
Dar, intr-o zi, chema pustnicul pe copil si-i zise:

- Fatul meu, simt ca slabesc din ce in ce; sunt batrin, precum ma
vezi, si afla ca de azi in trei zile ma duc pe lumea cealalta. Eu nu sunt tatal tau cel adevarat, ci te-am prins pe girla, unde erai dat si pus intr-un sicrias de muma-ta.
Daca voi adormi somnul cel vesnic, care o sa-l cunosti dupa raceala si amortirea ce vei vedea in tot trupul meu, sa bagi de seama ca o sa vie un leu. Sa nu te sperii, dragul tatei; leul imi va face groapa si tu vei trage pamint peste mine. De mostenire n-am ce sa-ti las decat un friu de cal. Dupa ce vei raminea singur, sa te sui in pod, sa iei friul, sa-l scuturi, si indata va veni un cal la asta chemare si te va invata ce sa faci.
Dupa cum zisese batrinul, asa se si intimpla. A treia zi pustnicul, luindu-si ramas bun de la fiul sau cel de suflet, se culca si adormi somnul cel lung. Apoi indata veni un leu groaznic, nevoie mare, si veni racnind; si cum vazu pe batrin mort, ii sapa groapa cu unghiile sale; iar fiul il ingropa si ramase acolo trei zile si trei nopti, plingind la mormint. A treia zi, foamea ii aduse aminte ca era dator sa traiasca; se scula de pe mormint cu inima zdrobita de durere, se duse la vita si, cu mare mihnire, vazu ca ea se uscase; atunci isi aduse aminte de vorbele batrinului, si se sui in pod, unde gasi friul, il scutura si iata ca veni un cal cu aripi si stind inainte-i zise:


-   Ce poruncesti, stapine?


Copilul spuse calului din cuvint in cuvint toata intimplarea cu moartea batrinului, si ii zise:


-  Iata-ma aici singur; ramii tu cu mine; dar sa mergem intr-alta parte, unde sa ne facem o coliba; caci aici dinaintea alui mormint nu stiu de ce imi vine sa tot pling.
Iar calul ii raspunse:


-  Nu asa, stapine; noi ne vom duce sa locuim unde sunt multi oameni ca dumneata.

-  Cum? intreba baiatul, sunt multi oameni ca mine si ca tata? Si o sa traim in mijlocul lor?


-   Negresit, ii raspunse calul.

-  Atunci, daca-i asa, intreba copilul, de ce nu vin si ei pe la noi?


-  Ei nu vin, ii mai zise calul, fiindca n-au ce cauta p-aici; trebuie sa mergem noi la dinsii.

-   Sa mergem, raspunse copilul cu bucurie.
Iar daca-i spuse ca trebuie sa fie imbracat, fiindca ceilalti oameni nu umbla asa goi, el ramase cam pe ginduri; si calul ii zise sa bage mina in urechea lui stinga; si dupa ce baga mina, scoase niste haine pe care le imbraca, ciudindu-se ca nu stia cum sa le intrebuinteze; calul insa il invata, si apoi copilul se imbraca, incaleca pe dinsul si porni.
Dupa ce ajunse in orasul cel mai de aproape si se vazu intre multimea de oameni, furnicind in sus si in jos, se cam spaiminta copilul de atita zgomot, si umbla tot cu frica, mirindu-se de frumusetea caselor si de tot ce vedea; bagind insa de seama ca fiecare lucru isi are rinduiala sa. Dar calul, imbarbatindu-l, ii zise:


-  Vezi, stapine? aici toate sunt cu sartul lor, de aceea dar trebuie ca sa-ti faci si tu un capatii.
Si dupa ce sezu acolo citeva zile, mai dindu-se cu lumea si obisnuindu-se a trai in huetul ce inabuseste orasele, pleca, luind cu sine calul sau; si se duse, pana ce ajunse la zine, care erau in numar de trei, cauta sa se bage argat la dinsele, caci asa il sfatuise calul sa faca.
Zinele deocamdata nu prea voiau sa-l ia in slujba, dar se induplecara la rugaciunile lui si-l primira.
Calul adesea venea pe la domnul sau, si intr-o zi ii zise sa bage bine de seama, cum ca in una din case, zinele aveau o baie in care la citiva ani, intr-o zi hotarita,_A curge aur, si cine se scalda intii, aceluia i se face parul de aur. Ii mai spuse sa vaza ca intr-unul din tronurile1 casei, zinele aveau o legatura cu trei rinduri de haine, pe care le pastrau cu ingrijire. El baga bine de seama aceste vorbe si, de cite ori avea cite ceva greu de facut, chema calul si-i da ajutor.
Zinele ii dase voie sa umble prin toate casele, sa deretece, sa scuture, dar in camera cu baia sa nu intre. Insa cand lipsira ele o data de acasa, el intra si lua aminte la toate cite ii zisese calul. Ochi si legatura cu hainele puse cu ingrijire intr-un tron. Intr-o zi zinele au plecat la sarbatoare, la alte zine, si avura grija sa porunceasca argatului ca, in minut ce va auzi ceva zgomot in camaruta cu baia, sa rupa o sindrila din streasina casei, ca sa le dea de stire lor si sa se intoarca degraba, fiindca ele stiau ca e aproape sa inceapa a curge aceasta apa de aur.
Fiul pustnicului pindea, si cand vazu minunea asta, chema numaidecat pe cal. Calul ii zise sa se scalde; si asa si facu. Iesind din baie, el lua si legatura cu hainele, si o porni la sanatoasa, calare pe calul cel cu aripi, cu care zbura ca vintul si se ducea ca gindul. Cum calca peste pragul portii, incepura casele, curtea si gradina a se cutremura asa de groaznic, incit se auzi pana la zine, si zinele indata se intoarsera acasa.
Daca vazura ca argatul lipseste, si hainele nu sunt la loc, se luara dupa dinsul si-l urmarira din loc in loc pana ce, cand era sa puie mina pe dinsul, el trecu hotarele lor si apoi statu. Cum il vazura scapat, zinele se ciudira de necaz ca nu putura sa-l prinza. Atunci ele ii zisera:


-  Ah! fecior de lele ce esti, cum de ne amagisi? Arata-ne, macar, sa-ti vedem parul.
Atunci el isi resfira parul pe spinare; iar ele se uitau cu jind la dinsul si-i zisera:


-   Asa par frumos niciodata n-am mai vazut! Fii sanatos, insa, incai fii bun de ne da hainele.
Dar el nu voi, ci le opri si le lua in locul simbriei ce-i datorau zinele. De aci se duse intr-un oras, isi puse o basica de cirivisi in cap, si se duse de se ruga de gradinarul imparatului ca sa-l primeasca argat la gradina imparateasca. Gradinarul nu prea vrea sa-l asculte, dar dupa multa rugaciune il primi, il puse sa lucreze pamint, sa care apa, sa ude florile, il invata ca sa curete pomii si brazdele de buruieni. Fat-Frumos lua in cap tot ce-l invata gradinarul, stapinul sau.
Imparatul avea trei fete; si asa multa grija ii dase trebile imparatiei, incit uitase de fete si ca trebuie sa le marite. Intr-una din zile, fata cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca sa duca fiecare cite un pepene din care-i alesese sa fie dusi la masa imparatului. Dupa ce se puse imparatul la masa, venira si fetele si adusera fiecare cite un pepene pe tipsia de aur si ii pusera dinaintea imparatului.
Imparatul se mira de aceasta fapta si chema sfatul imparatiei sa-i ghiceasca ce pilda sa fie asta. Si daca se aduna sfatul, taie pepenii si dupa ce vazu ca unul se cam trecuse, al doilea era tocmai bun de m incat si al treilea dase in copt zise:


Imparate, sa traiesti multi ani, pilda asta insemneaza virsta fetelor mariei tale, si ca a sosit timpul de a le da la casa lor.
Atunci imparatul hotari sa le marite. Dete deci, sfoara in tara de aceasta hotarire; si chiar a doua zi incepura a veni petitori de la cutare si de la cutare fecior de imparat.
Iar dupa ce fata cea mai mare isi alese mire pe un fiu de imparat, care-i paru mai frumos, se facu mare nunta imparateasca.
Si dupa ce se sfirsira veseliile, pleca imparatul cu toata curtea ca sa petreaca pe fiica-sa pana la hotarele imparatiei sale celei noi. Numai fiica imparatului cea mai mica ramase acasa. Fat-Frumos, argatul de la gradina, vazind ca si gradinarul se dusese cu alaiul, chema calul, incaleca, se imbraca cu un rind de haine din cimpul cu florile, din cele luate de la zine, si dupa ce-si lasa parul sau de aur pe spate, incepu a alerga prin gradini in,toate partile, fara sa fi bagat in seama ca fiica imparatului il vede de pe fereastra, caci odaia ei da in gradina. Calul cu Fat-Frumos strica toata gradina; si cand vazu ca veselia lui facuse paguba, descaleca, se imbraca cu hainele sale de argat si incepu a drege ceea ce se stricase.
Cind veni acasa gradinarul si vazu stricaciunea, se lua de ginduri, si incepu a cerceta pe argat de ne ingrijire, si era atit de suparat, incit p-aci era sa-l si bata.
Dar fiica imparatului, care privea de la fereastra toate acestea, batu in geam si ceru gradinarului sa-i aduca niste flori. Gradinarul facu ce facu si aduna de prin colturi citeva floricele, le lega si le trimise imparatesei celei mici. Iar ea, daca primi florile, ii dete un pumn de galbeni si-i trimise raspuns sa nu se atinga de argat. Atunci gradinarul, vesel de un dar asa de frumos, isi puse toate silintele, si in trei saptamini facu gradina la loc, ca si cum nu s-ar fi intimplat nimic intr-insa.
Nu mult dupa aceea, fata imparatului cea mijlocie isi alese si ea un fecior de imparat si-l lua de barbat. Veseliile tinura ca si la sora cea mare; iar la sfirsitul veseliilor fu petrecuta si ea pana la hotarele imparatiei sale. Dar fata cea mica a imparatului nu se duse, ci ramase acasa, prefacindu-se de asta-data ca este bolnava. Argatul gradinii, cum se vazu iara singur, vru sa se veseleasca si el ca toti slujitorii curtii, dar fiindca el nu se putea veseli decat cu bidiviul sau, isi chema calul, se imbraca cu alte haine, cerul cu stelele, isi lasa parul pe spate, incaleca si calca toata gradina. cand baga de seama ca iar farimase tot, se imbraca cu hainele sale cele proaste si, bocindu-se, incepu sa dreaga ceea ce stricase. Ca si la intiia data, gradinarul voind sa-l cirpeasca, fu oprit de fata cea mai mica a imparatului, care ceruse flori si care ii trimise doi pumni de bani. Gradinarul se puse iar pe munca, si dadu gradina gata in patru sagtamini.
Imparatul facuse o vinatoare mare, si fiindca scapase de o mare primejdie, ridica un chiosc-in padurea aceea si chema ca sa serbeze mintuirea sa pe toti boierii si slujitorii curtii la o masa infricosata ce pregatise acolo. Toti curtenii se dusera la chemarea imparatului, numai fiica sa ramase acasa.
Fat-Frumos, vazindu-se iar singur, chema calul si, voind sa se veseleasca si dinsul, imbraca hainele cu soarele in piept, luna in spate si doi luceferi in umeri; isi lasa parul de aur pe spate, incaleca calul si-l incura prin gradina, incit nu mai era chip de a o drege. Iar daca vazu aceasta el, incepu a se vaicari, se imbraca iute cu hainele lui cele de argat si nu stia de unde sa inceapa meremetul. Minia gradinarului trecu orice hotare, cand veni si vazu acea mare paguba. Dar cand voi sa-i dea pe foi pentru neingrijirea lui, fiica imparatului batu iar in geam si ceru flori. Gradinarul dadu din colt in colt si nu stia ce sa faca: in cele din urma, cata si mai gasi vreo doua floricele, care abia scapasera de copitele calului cu aripi, si le trimise. Dar fata de imparat ii dete porunca sa ierte pe bietul argat, pentru care ii si dadu trei pumni de galbeni.
Se apuca dar, croi din nou, si in patru saptamini abia putu face ceva care sa mai semene a gradina; iar argatului dete fagaduinta ca de se va mai intimpla una ca asta, apoi are sa fie zdrobit in bataie si gonit.
Imparatul se luase de ginduri vazind pe fiica-sa tot trista. Ea acum nu mai voia sa iasa afara nici din casa. Hotari dar s-o marite; si incepu a-i spune de cutare si de cutare fiu de imparat. Dar ea nu voia sa auda de nici unul. Si daca vazu asa imparatul, chema sfatul si boierii si ii intreba ce sa faca.
- Un foisor cu poarta pe dedesubt, ii raspunsera, pe unde sa treaca toti fiii de imparat si de boieri, si, pe care-l va alege fata, sa-l loveasca cu un mar de aur ce-l va tine in mina si dupa acela s-o dea imparatul.
Asa se si facu. Se dete sfoara in tara ca este hotarirea imparatului sa se adune mic si mare si sa treaca pe sub poarta. Toti trecura; dar fata nu lovi pe nici unul. Multi credeau ca fata n-are voie sa se marite. Insa un boier batrin zise sa treaca si oamenii curtii. Trecu si gradinarul, si bucatarul cel mare, si vataful, si slugile, si vizitiii, si rindasii, dar giaba, fata nu lovi pe nici unul. Se facu intrebare ca daca n-a mai ramas cineva ne trecut si se afla ca a mai ramas un argat de la gradinarie, un argat cheles1.

-   Sa treaca si acesta, zise imparatul.
Atunci chema si pe argatul cel cheles si-i zise sa treaca si dinsul, dar el nu cuteza; iar daca fu silit ca sa treaca, trecu, si, cand trecu, fata-l lovi cu marul! Argatul incepu a tipa si a fugi, si zise ca i-a spart capul. Imparatul, cum vazu una ca asta, zise:


-  Nu se poate asta, este o greseala; fata mea nu e de crezut sa fi ales tocmai pe chele sui asta!
Caci nu se putea sa se invoiasca a da pe fie-sa dupa dinsul, desi era lovit cu marul. Atunci puse de a doua oara sa treaca lumea si de a doua oara fiica-sa lovi cu marul in cap pe cheles, care iar fugi tinindu-se cu miinile de cap. Imparatul, plin de mihnire, iar isi lua vorba inapoi si puse de a treia oara sa treaca toata lumea. Daca vazu imparatul ca si d-a treia oara tot chelesul a fost lovit, s-a plecat la sfatul imparatiei si i-a dat lui pe fiica-sa.
Nunta se facu in tacere, si apoi ii oropsi pe amindoi; si nici nu voia sa stie de dinsii, atit numai ca de sila, de mila, ii primi sa locuiasca in curtea palatului. Un bordei intr-un colt al curtii ii se dete spre locuinta, iar argatul se facu sacagiul1 curtii. Toate slugile imparatului rideau de dinsul, si toate murdariile le aruncau pe bordeiul lui. Inauntru insa, calul cu aripi le aduse frumusetile lumii: nu era in palaturile imparatului ceea ce era in bordeiul lor.
Fiii de imparat, care venisera in petit la fiica cea mica, se-nbufnasera de rusinea ce au patit, fiindca fiica de imparat alesese pe cheles si se invoira intre dinsii ca sa porneasca oaste mare impotriva lui. Imparatul simti mare durere cand auzi hotarirea vecinilor sai; insa, ce sa faca? Se pregati de razboi si nici ca avea incotro.
Amindoi ginerii imparatului se sculara cu oaste si venira in ajutorul sau. Fat-Frumos trimise si el pe sotia sa^ ca sa roage pe imparatul a-i da voie ca sa mearga si el la bataie. Imparatul insa o goni zicandu-i: i8l1111ib74mfi
- Du-te dinaintea mea, nesocotito, fiindca iata din pricina ta mi se turbura linistea: nu mai voi sa va vaz inaintea ochilor mei, nenorocitilor ce sunteti!
Dar, dupa multe rugaciuni, se indupleca si porunci sa-l lase sa care si el macar apa pentru ostire. Se pregatira si pornira.
Fat-Frumos, cu hainele lui proaste si calare pe o mirtoaga schioapa, pleca inainte. Ostirea-l ajunse intr-o mlastina, unde i se nomolise iapa si unde se muncea s-o scoata, tragind-o cand de coada, cand de cap, cand de picioare. Risera ostirea si imparatul cu ginerii cei mari ai sai si trecura inainte.
Dupa ce insa nu se mai vazura dinsii, Fat-Frumos scoase iapa din noroi si chema calul sau, se imbraca cu hainele cimpul cu florile si porni la cimpul bataliei; ajungind, se si sui intr-un munte apropiat, ca sa vaza care parte e mai tare. Ostile, daca ajunsera, se si lovira; iar Fat-Frumos, vazind ca oastea vrajmasa este mare la numar si mai tare, se repezi din virful muntelui asupra ei si ca un virtej se intorcea prin mijlocul ei cu palosul in mina si taia cum se taie, in dreapta si in stinga.
Asa spaima le dete iuteala, stralucirea hainelor sale si zborul calului sau, incit oastea vrajmasa intreaga o lua la fuga, apucind drumul fiecare incotro vedea cu ochii. Iar imparatul, dupa ce vazu minunea, se intoarse vesel acasa. Pe drum iarasi intilni pe Fat-Frumos prefacut in argat, muncind sa-si scoata iapa din noroi; si cum era cu voie buna zise la citiva:

- Duceti-va de scoateti si pe nevoiasul acela din noroi.
N-apucara sa se aseze bine, si veni veste la imparatul ca vrajmasii lui cu ostire si mai mare s-au ridicat asupra lui. Se gati dara si el de razboi, si pleca s-o intilneasca. Fat-Frumos iar se ruga sa-l lase si pe dinsul sa mearga si iar fu huiduit; dar daca dobindi voia, porni iar cu iapa lui. Fu si de asta data de ris si de bataie de joc, cand l-a vazut ostirea ca iar se inomolise si nu putea sa-si scoata iapa din noroi. Il lasara inapoi, dar el ajunse si acum mai inainte la locul de lupta, prefacut in Fat-Frumos, calare pe calul cu aripi, si imbraca! cu hainele lui cele cu cerul cu stelele.
Ostile detera in timpene si in surle, si se lovira; iar Fat-Frumos iai j9f475jo95spq vazind ca vrajmasii sunt mai puternici, se repezi din munte si-i puse pe goana. Imparatul se intoarse iar vesel, si iar porunci ostasilor sa scoata din noroi pe nevoiasul de sacagiu. Iar el era impacat cu cugetul sau de izbinzile sale.
Imparatul se mihni pana in fundul inimii sale, cand auzi ca vrajmasii se ridica de a treia oara cu oaste si mai mare, si ca au si ajuns la hotarele imparatiei sale cit frunza si iarba; un plins il napadi, si plinse pana ce simti ca-i slabesc vederile. Apoi isi strinse dinsul toata oastea sa si porni la batalie.
Fat-Frumos porni si el tot pe mirtoaga lui. Iar dupa ce trecu toata oastea, facind haz de dinsul, cum se muncea ca sa-si scoata iapa din noroi, se imbraca cu hainele cele cu soarele in piept, luna in spate si doi luceferi in umeri, isi lasa parul de aur pe spate, incaleca calul si intr-un minut fu iarasi pe munte, unde astepta sa vada ce s-o intimpla.
Se intilnira ostile si se lovira de trei parti, si se taiau unii pe altii fara de nici o mila, atita erau de inversunati ostasii. Iar cand fu catre seara, cand vazu ca ostirea vrajmasa era sa ia in goana pe a imparatului, unde se repezi odata Fat-Frumos din munte ca un fulger, si unde trasni o data in mijlocul lor cit se ingrozira de nu mai stiau ce fac; se imprastiau ca puii de potirniche, si fugeau de-si rupeau giturile. Fat-Frumos insa-i gonea si-i taia ca pe niste oi. Imparatul il vazu singerat la mina, la care se crestase insusi, si ii dete naframa ca sa se lege, apoi se intoarsera acasa izbaviti de primejdie.
Cind venira, gasira iar pe Fat-Frumos in noroi cu iapa; si iar il scoasera. Iar daca sosira acasa, imparatul cazu la boala de ochi si orbi. Toti vracii si toti filozofii care citeau pe stele fura adusi, si nimeni nu putu sa-i dea nici un.ajutor. Intr-una din zile, daca se scula din somn imparatul, spuse ca a vazut in vis un batrin care i-a zis ca daca se va spala la ochi si daca va bea lapte de capra rosie salbatica, va dobindi vedere. Auzind astfel, ginerii sai pornira cu totii, cei doi mari singuri, fara sa ia si pe cel mic, si fara a voi sa-l lase macar a merge cu dinsii. Iar Fat-Frumos chema calul si merse cu dinsul pe smircuri, gasi capre rosii salbatice, le mulse si, cand se intorcea, se imbraca cu haine de cioban si iesi inaintea cumnatilor cu o cofa plina de lapte de oi. Ei il intrebara ca lapte are acolo, iar el le raspunse da, prefacindu-se ca nu-i cunoaste si zicand ca il aduce la imparatul, care visase ca-i va veni vederea daca va da cu acel lapte la ochi. Ei se cercara a-i da bani si el sa le dea dea laptele; dar ciobanul le raspunse ca laptele nu-l da pe bani, si ca daca voiesc sa aiba lapte de capra rosie, sa se zica ca sunt robii lui, si sa se rabde sa le puna pecetea lui pe spinarea lor, macar ca el are gind sa se duca si sa nu mai dea pe la dinsii.
Cei doi gineri se socotira ca ei, pentru ca sunt imparati si gineri de imparat, n-o sa le pese nimic; se lasara, deci, de le puse pecetea lui in spinare, si apoi luara laptele si-l adusera zicand pe drum:


-  De se va incerca nerodul sa ne zica ceva, il facem nebun, si tot noi vom fi mai crezuti decat dinsul. k6u6320ku79muk
Se intoarsera, deci, la imparatul, ii detera laptele, se unse la ochi si bau, dar nu-i ajuta nimic. Dupa aceea, veni si fiica-sa cea mai mica la imparatul si ii zise:


-  Tata, ia acest lapte; el este adus de barbatul meu: unge-te cu dinsul, asa te rog.
Imparatul ii raspunse:


-  Ce lucru bun a facut nataraul tau de barbat, ca sa faca si acum ceva de isprava? N-au putut face nimic ginerii mei ceilalti, care m-au ajutat asa de mult in razboaie, si tocmai el, ticalosul, o sa-mi poata ajuta? Si apoi nu v-am zis ca n-aveti voie a va mai arata inaintea fetei mele? Cum ai cutezat sa calci porunca mea?


-  Ma supui la orice pedeapsa vei binevoi sa-mi faci, tata; numai unge-te, asa te rog, si cu acest lapte ce ti-l aduce umilitul rob. Imparatul, daca vazu ca atita de mult se roaga fiica sa, se indupleca, si lua laptele ce-i adusese si apoi se unse cu dinsul la ochi o zi, se unse si a doua zi; si, cu marea sa mirare, simti ca parca incepuse a zari ca prin sita; si, daca se mai unse si a treia zi, vazu cit se poate de bine. Dupa ce se insanatosi, dete o masa la toti boierii si sfetnicii imparatiei, si dupa rugaciunea lor primi si pe Fat-Frumos sa seada in coada mesei. Pe cand se veseleau mesenii si chefuiau, se scula Fat-Frumos, si rugindu-se de iertare intreba:


-  Marite imparate, robii pot sedea cu stapinii lor la masa?


-  Nu, nicidecum, raspunse imparatul.

-  Apoi, daca este asa, si fiindca lumea te stie de om drept, fa-mi si mie dreptate si scoala pe cei doi oaspeti care sed de-a dreapta si de-a stinga mariei tale, caci ei sunt robii mei; si ca sa ma crezi, cauta-i si vei vedea ca sunt insemnati cu pecetea in spinare. c9f945cg54crm
Cum auzira ginerii imparatului, o bagara pe mineca, si marturisira ca asa este; indata fura nevoiti a se scula de la masa si a sta in picioare. Iar catre sfirsitul mesei, Fat-Frumos scoase naframa care i-a fost dat-o imparatul la batalie.

-  Cum a ajuns naframa mea in miinile tale? intreba imparatul. Eu am dat-o celui care ne-a ajutat la razboi.
- Ba nu, marite imparate, mie mi-ai dat-o!

-  Apoi daca e asa, tu esti acela care ne-ai ajutat?


-  Eu, marite imparate.

-  Nu te cred, adaoga iute imparatul, daca nu te vei arata asa cum era atunci acela caruia i-am dat naframa.
Atunci el se scula de la masa, se duse de se imbraca cu hainele cele mai frumoase, isi lasa parul pe spate si se infatisa imparatului si la toata adunarea. Cum il vazura mesenii, indata se ridicara si se minunara: Fat-Frumos era atit de mindru si stralucitor, incit la soare te puteai uita, dar la el, ba.
Imparatul, dupa ce lauda pe fiica-sa pentru alegerea sa cea buna, se dete jos din scaunul imparatiei si ridica in el pre ginerele sau Fat-Frumos; iar el, cea dintii treaba ce facu fu de slobozi pe cumnatii sai, si in toata imparatia se facu bucurie mare si masa imparateasca.
Eram si eu p-acolo si caram mereu la vatra lemne cu frigarea, apa cu ciurul si glume cu caldarea, pentru care capatai:

Un napirstoc de ciorba, Si-o sfinta de cociorba Pentru cei ce-s lunga vorba.

Imparatul alb si imparatul rosu de al. leca morariu Fat-frumos cu parul de aur de petre ispirescu Bulgarele de pamant de silvia kerim