l3l5111lk97ndr


FLUTURELE

Oare fluturele are habar ca el e cel mai mare hoinar? Cit e ziua de mare zboara din floare in floare. N-are fami­lie, n-are casa si lui nici nu-i pasa. Suge putin nectar, se joaca in lumina inveselind intreaga gradina. Nu stie ca inainte de a deveni fluture cu aripi de soare a fost doar o omida stricatoare. Omida roade frunza copacilor, iarba, varza plapinda si e tot timpul flaminda. Pe unde trec omi­zile ramine locul gol, ca dupa p grindina sau pirjol. cand s-a saturat de mancat, omida se inchide intr-o carapace si nimeni nu stie ce mai face! Atita numai ca dupa o vreme, daca nu vine vintul sau omul s-o scuture, din carapace iese un fluture. Si fluturele zboara din floare in floare, fara habar ca este cel mai mare hoinar. Dar hoinareala lui nu e de tot, de tot fara rost. El isi cauta un adapost, un loc mai ferit de arsita si ploi, unde lasa cu sutele oua albe si moi. Din oua vor iesi in vara viitoare un nou sir de omizi strica­toare. De aceea omul prevazator stropeste livada din vreme si nu mai are de ce se teme. Chiar daca vor fi mai putini fluturi sub soare, nu-i nimic, vom avea o recolta mai" mare.

GISCA

Se spune ca demult, demult, nici eu nu mai stiu unde anume si cand, un ginsac mergea pe drum cintind. Era ve­sel nevoie mare ca purta in picioare ciubotele rosii cu glant, pe care daduse un sfant. S-acum avea de gind sa se mindreasca in familia lui giscaneasca. Dar cand trecea pe o punte, nu prea mare, i-au cazut papucii din picioare. Si de-atunci, toate gistele din lume cauta de zor papucii gin-sacului lor. De i-or gasi vreodata nu se stie, ca ginsacii nu poarta nici papuci, nici palarie. Gistele iubesc apa pentru racoarea ei si pentru ca le da hrana: scoici, melci, bros­cute si pestisori mititei. Cele salbatice isi duc viata prin papuris, pe plaur, unde-si cladesc cuibul si scot pui cu puful de aur. In curte nu le place sa traiasca pentru ca n-au unde sa se balaceasca. cand striga tare: ga! ga! ga! isi cheama puii sau isi povestesc intre ele cite ceva. Au carne gustoasa, pentru cea mai aleasa masa. Iar perna cea alba sta infoiata, ca un burduf, pentru ca are in ea pene de gisca si puf.

CIINELE Sl PISICA
Intre ei e o dusmanie veche si neimpacata care cica nu se va uita niciodata. Dar asta nu se stie. Eu am vazut la menajerie, ba si in apartamentul vecinului din bloc cum ciinele si pisica nu se certau deloc. Se jucau cu niste mo­tocei de rideau toti din casa de ei. Stapinii le dadeau pe saturate carne si lapte, brinza si piine si ce mai ramine de la masa, cand oamenii maninca fripturi de pui sau ciorba de peste. De ce sa se certe cand nimic nu le lipseste? Pi­sica e cam hoinara, umbla noaptea pe-afara, se catara prin pomi sau pe acoperis si intra in camara pe furis. Cii­nele e mai cuminte, intelege citeva cuvinte, pazeste casa, livada si nu-i place sfada! sunt multe rase de ciini: cioba­nesti, de vinatoare, soricari, ciini ca un ghem de lina si al­tii cit un vitel de mari. Unii ajuta omului sa pazeasca turma, altii sa ia celor rai urma. Oricum ar fi, noi iubim animale care s-au imprietenit cu omul din vremuri imemoriale. De aceea ne pare rau cand ii vedem ca-si cauta vina, pentru vreun os, sau chiar asa, fara de nici o pricina.
BARZA
Domnul Barzoi a vazut in lac un broscoi. Facea plaja pe o frunza de enufar, si de primejdie n-avea habar. "Trebuie sa-l prind" si-a spus domnul Barzoi cu importanta si s-a imbracat de circumstanta, Si-a luat si o plasa, sa aiba in ce duce vinatul acasa. Dar asta e doar asa, o poveste, ca barza n-are nevoie de cizme, sapca si fular ca sa de­vina pescar. Picioarele inalte si puternice o" poarta prin balti ca pe miriste. Cu ciocul lung si ascutit ca un ac vine broastelor si pestelui de hac. Prinde si fluturi, gindaci, viermisori, pentru hrana sa si a celor doi puisori. E pasare blinda, folositoare, in tara noastra e cea mai mare dintre zburatoare. Pleaca toamna, dar se intoarce primavara, cautind neabatut cuibul din anul trecut. Numai puiii se unesc cite doi si-si construiesc din crengute, iarba si pene, cuiburi noi. Cu zborul ei rotit, de planor, barza ne e draga tuturor.


VEVERITA
lata o veverita, parfumata, cocheta si care merge pe trotineta. Am glumit, veverita e foarte cocheta,, dar nu merge pe trotineta, nici pe bicicleta, nici in masina. Ca orice jivina, cand e grabita, sau urmarita de jder, de pisica splbatica, de hultani ori de alti dusmani, veverita sare din copac in copac, cu coada ca o parasuta si blana infqiata, de pare o flacara toata. O flacara vie sau numai o parere care doar o clipita apare si din nou piere. Numai inima ei mica bate tare,, tare, sa n-o prinda dusmanul in ghiare. A scapat, dar mai tresare inca in casuta ei din scorbura cea adinca. Are aici culcusul si o camara plina ca e harnica si "buna gospodina . Conuri de brad, ghinda, alune, ciuperci uscate, ca poate manca o luna intreaga, pe saturate. Dar ei ii place miscarea, alergatul, treaba si nu poate sta o clipa degeaba. cand simte ca primejdia a trecut, iese cu grija din scorbura si ia totul de la inceput. Coboara in poiana, suie pe trunchiuri, munceste cu rost, si-si mai constru­ieste un adapost. Oriunde s-ar duce prin padurea cea deasa veverita e la ea acasa.

SORICELUL

Si-a facut soricelul un zmeu. l-a desenat ochi si gura si mustati de pisica, sa arate tuturor ca nu-i este frica. Stie si el vorba veche si adevarata cum ca: ce se naste din pisica soareci maninca. Dar pisica nu e singurul lui dusman de moarte. Vulpea, uliul, ciinele, bufnita, chiar si lupul, il vi-neaza fiecare cum poate, care din vazduh, care de jos, caci pentru ei soarecele e un prinz foarte gustos. Cum sa nu-l prigonim pe acest rozator mic si rau, cu dintii ca un fierastrau, care nu se multumeste cu gindaci si viermisori de prin gradina. El roade tot ce-i cade la indemana. Cauta brinza, nuci, piine, slanina, tesaturi de bumbac si de lina, griu si porumb prin hambare sau carti uitate sau aruncate la intimplare. Soarecele nu stie de scoala, de-casa si munca, hoinareste prin pivnite, prin poduri, pe cimp si pe lunca si cauta ceva de furat. Atita stie ca atit a invatat. Daca n-ar fi pisici si curse si otrava sa-i mai adune ar rontai intreaga lume.

LUPUL
Acesta e lupul. Il recunoasteti usor desi s-a deghizat in vinator. A desenat un iepuras drept tinta si tot incearca c-o flinta sa ocheasca cercul din mijloc, poc! insa n-are noroc. (Lupii au vederea cam scurta, pe ei mai mult miro­sul ii ajuta). Acum pare cuminte si bun dar cand a intilnit, pe drum, o fetita cam neascultatoare, trimisa de mama ei cu demancare la bunica bolnava si slabita, domnul lup s-a gindit s-o inghita. Noroc c-a trecut pe acolo un vinator adevarat care Ie-a scapat si pe fetita si pe bunica, punind in burta lupului un bolovan de sare sa-l arda pe dinauntru ca un foc de cel mare. Asta-i o poveste cam veche care nu mai are in lume pereche. Lupii locuiesc in padure sau in stuful din balta, cite doi sau mai multi laolalta si vi-neaza ce le cade sub gheare: iepuri, vulpi, bursuci, giste, rate, soareci, veverite, ba uneori cerbi si caprioare. cand foamea ii mina navalesc si in stina. Ba si in curtile oame­nilor citeodata nu se sperie sa razbata. Cu ruda sa ciinele, nu se are bine, pentru ca il face de rusine. Despre lup este o vorba cam asa: parul si-l schimba dar naravul ba.
PISICA
Noua ne e draga pisica chiar daca nu lucreaza nimica! ii place curatenia, isi ingrijeste hainuta si se spala mereu cu labuta. Iarna sta mai mult pe langa soba, e cuminte si toarce parc-ar spune o poveste fara cuvinte. Are neamuri mari: tigrul, risui, pantera cea cruda ba chiar si leul ii e oarecum ruda. sunt si pisici rele, stricatoare, care s-au in­vatat sa fure oricit le-ai da de mancare. Alearga prin curte dupa puii de gaina si-i omoara fara pricina. Nici soareci

nu stiu sa mai prinda, se joaca cu dinsii prin tinda. Nu ne trebuie asemenea pisici, luati-le de-aioi. Zgirie copiii pe miini, pe picioare si uita sa-si ceara iertare.

VULPEA
Despre vulpe s-a dus vestea in lumea toata ca ar fi o mare sireata. Umbla cu vorbe mieroase, cu minciuni si prinsori ca sa amageasca bietii puisori. cand pune gheara pe ei, ii inghite cu pene cu tot si se linge multumita pe bot. Iarna, cand e gerul prea abras, mai prinde si cite-un iepuras. Daca ajunge cumva in poiana, sugruma pasari-mea toata. Asta oamenilor nu le prea place si-i iau blana drept plata pentru stricaciunile ce le face. Mai ales toamna, cand e satula si grasa, are o blana tare frumoasa. Vulpea e lenesa, nu-si sapa nici vizuina, tot gindind la un pui de gaina. Pindeste pe vecinul bursuc cand pleaca de-acasa si se invita singura pe nepusa-masa. Si-atita ne­curatenie face in jur si cu atita iscusinta, ca bursucul re­nunta la propria-i locuinta. Asta e vulpea, hoata, sireata si rea, dar natura ar ramine saraca fara ea.
IEPURELE
Cica un iepure isi dorea o fotografie care sa-l arate vi­teaz si neinfricat ca un tiaiduc adevarat. Ariciul i-a spus: "Ai facut bine c-ai venit la mine. Ascunde-te dupa panou ca trupul ti-l desenez eu. Tu arata-ti numai urechile si din­tii, sa te recunoasca parintii. Voi, iepurii, din mpsi-stra-mosi sunteti cam fricosi. N-aveti pentru aparare nici dinti si nici gheare. Macar citiva tepi de-ati avea, asa cum e hainuta mea. Numai prin fuga va cautati scapare, atunci cand sunteti la strimtoare. Toti va prigonesc, pana si omul, si roadeti varza si pomul. Bine face ca va cere vama si va dezbraca de blana. Eu daca as fi in locui ior as stirni nea­mul iepurilor. Mie nu mi-au facut nici un rau dar asa sunt eu". "Destul, a strigat iepurele suparat. Ramii cu panou! tau. Eu am plecat"."

Legenda privighetorii de simeon florea marian Papusa cu ochi albastri de gica iutes Flacara albastra de fratii grimm Ulcicuta casuta de luiza vladescu