Suntem inclinati sa credem ca, lipsite de sistem nervos, plantele nu simt. Ele nu reactioneaza in nici un fel daca le smulgem din pamant, daca le ciupim frunzele ori le taiem florile. Aparent, asa se intampla. In realitate insa, plantele au o forma de sensibilitate specifica, cel mai adesea ascunsa ochiului nostru, de un tip cu totul deosebit de acela al sensibilitatii animale. Se stie azi, pe baza unor experiente simple, care se fac si in scoala, ca plantele reactioneaza la substante chimice, la lumina, la atractia pamantului, la curentul electric si ca aceste miscari lente poarta numele de tropisme.

Insa, in cateva cazuri, sensibilitatea plantelor se manifesta neasteptat: fie intr-o forma imediata, violenta si vizibila, cu totul contrar imaginii pe care ne-am facut-o despre lumea vegetala, fie intr-un chip ciudat, care aminteste mult de sensibilitatea animala si atat de tainic, incat avem nevoie de o aparatura speciala pentru a inregistra „spaima" sau „durerea" florii respective.
Mimosa pudica este popularizata in orice manual si tratat de biologie si rasfatata in toate gradinile botanice unde constituie un principal punct de atractie. Neam de-al salcamului, cu fructe compuse asezate in doua randuri de-a lungul petiolului si ba-lonase delicate de flori roz-violete, mimoza sau sensitiva - cum i se mai spune - formeaza in Brazilia paduri intregi. Principala ei particularitate este sensibilitatea. E indeajuns sa atingem frunza si ea se strange numaidecat, revenindu-si la normal dupa o buna bucata de timp. (Fig. 13)
Capacitatea ei de reactie exterioara se datoreste unui mecanism activ de aparare. La subtioara fiecarei frunze si fiecarei frunzulite se gasesc mici umflaturi elastice, pline cu apa, numite pulvinule. Acestea reactioneaza prompt la cea mai mica excitatie. Calatorii povestesc ca trecand prin tufisurile de mimoze, numai zgomotul pasilor de cai le face sa se stranga ca speriate. De asemenea, zvacnirea unei raze de soare sau umbra unui nor produce in frunzisul lor o vie framantare. Cu atat mai mult, o atingere usoara provoaca o adevarata reactie in lant. Fragilul tesut al pulvi-nului se strange cu putere, impingand rapid o buna parte a apei in jos, prin vasele tulpinii. Umflatura se inmoaie iar frunzulitele, lipsite de suportul ce le tinea intinse, ca si din cauza propriei greutati, cad si se strang dintr-o data, acoperindu-se cu fetele. Excitatia este transmisa cu o mare viteza de la frunza la frunza, astfel ca, in cateva clipe, toata tufa verde si suculenta ia aspectul unei tufe ofilite, inhiband apetitul animalului si determinandu-l sa se indeparteze. Dupa circa 30 de minute - timp in care primejdia a trecut - apa este repompata in vase, margelusele motrice se umfla, iar frunzele isi recapata infatisarea lor obisnuita.
O proba de un exceptional interes stiintific a fost furnizata in 1966 de un aparat folosit pentru prinderea hotilor si de un politist din New York cu studii stiintifice. Aparatul este vestitul „detector de minciuni". Acesta sesizeaza cei mai fini curenti bioelectrici care tradeaza nelinistea nervoasa bine stapanita a unui infractor interogat sau pus in fata unor dovezi. Politistul savant este Cleve Backster ale carui experiente au primit unanime confirmari si Prestigioase premii stiintifice.
Eroina lui Backster a fost planta Dracaena massangeana ale carei frunze au fost in contact cu un detector de minciuni. Experimentatorul si-a propus sa arda o frunza a acestei plante. In clipa cand a facut gestul sa scoata bricheta, planta a reactionat ca si cum i-ar fi „ghicit" gandurile. „Spaima" plantei a fost inregistrata clar de detector.
Trei exemplare de Philodendron cordatum au reactionat la fel de prompt si cand au fost opariti in preajma lor cativa creveti, cand a trecut o capra pe langa ele sau o masina care emitea gaze poluante.

Deosebit de impresionanta a fost urmatoarea experienta: prin fata unui exemplar de Dracaena, conectat la detector, a trecut in sir un grup de studenti. Unul dintre acestia trebuia sa distruga planta in mod violent, conform unui plan stabilit in prealabil. Planta nu a reactionat decat in momentul cand s-a apropiat de ea studentul care urma s-o distruga.
Generalizand in 1973 numeroasele sale experiente, confirmate in intreaga lume, Backster aprecia ca fiecare celula, fie animala, fie vegetala, e capabila de perceptii simple, independente de prezenta sistemului nervos.

Ipoteza lui Backster a fost confirmata in 1974, cand Eldon Bird demonstreaza in fata camerelor de televiziune si a zeci de milioane de telespectatori ca planta este sensibila la amenintarile noastre si la alti factori de stres. Apropierea de planta a unui paianjen declanseaza o reactie la fel de vie ca si amputarea unei frunze. Conectand un cactus la un poligraf prin intermediul acelor de punctura, Ken Hashimoto a obtinut o „conversatie" cu plantele prin transformarea reactiei lor de raspuns electric in sunet, fenomen reprodus, in 1980 si la noi in tara de un grup de distinsi cercetatori (Marioara Godeanu, Dumitru Constantin, Serafima Savu, V Boghean, V. Isvoranu) de la Institutul de Stiinte Biologice din Bucuresti.
Ceva mai mult, cercetatorii indieni, sovietici, americani si francezi au probat ca plantele pot avea „memorie", retinand informatii si manifestandu-se la repetarea lor printr-o reactie similara oarecum cu reflexele conditionate. De pilda, unui filodendron i s-a aplicat un impuls electric, de fiecare data cand alaturi se afla o roca. Rezultatul era un raspuns din partea plantei. Dupa un timp, planta a inceput sa emita acest raspuns imediat ce era plasata langa acea roca, fara a mai fi stimulata electric.
La fel de edificatoare sunt experientele cu ciocul-berzei (Gevanium) care reactioneaza net deosebit fata de o persoana „delicata" si de alta „agresiva". Si experientele cercetatorului bulgar Athanas Smilov, din 1970, constand din disecarea unei broaste in fata plantelor au obtinut confirmari spectaculoase.

Bioritmurile circadiene (oscilatiile metabolismului in cursul unei zile), alternarea perioadelor de activitate si repaus, „surmenajul", narcotizarea si hipnotizarea plantelor sunt fenomene obiective, care demonstreaza rudimentul unei vieti psihice, deci posibilitatea de „comunicare" a plantei cu lumea vie.
„Plantele se integreaza complet in lumea lor - scria cercetatorul roman Dumitru Constantin - uzand de toate atributele unei fiinte dotate cu un sistem nervos e-voluat. Percep sunetul, lumina, frigul, caldura si chiar durerea. Plantele nu gandesc, dar pot fi influentate de gandurile noastre."
Un interesant film, Dincolo de tacerea plantelor, realizat in 1981 de dr. Marioara Godeanu, ing. E. Alexandrescu si medicul Eugenia Grosu si prezentat la televiziune, ne-a adus pasionante dovezi ale sensibilitatii plantelor si ne-a amintit cat de multe taine isi asteapta in viitor dezlegarea.

Plante ceasornic Ce este fotosinteza clorofiliana? Ce sunt bestiarele?