SUBMARINELE VEGETALE
Plantele de apă cu flori au fost nevoite să rezolve în mediul lor natural o foarte grea problemă de hidrotehnică, şi anume deplasarea în sens vertical a întregului or¬ganism sau a unor părţi din el în anumite perioade ale vieţii. Astfel, polenizarea nu poate avea loc decât la suprafaţa apei, iar fructul trebuie să-şi petreacă perioada de repaus pe fundul mlaştinii.
Scufundarea şi ridicarea la suprafaţa apei sunt realizate de animale cu ajutorul mişcărilor unor organe speciale sau al membrelor. Plantele n-au astfel de organe. Ele trebuie să procedeze asemenea unui mecanism omenesc - respectiv ca un sub¬marin - folosind însă energia şi reacţia lor vitală. Scufundarea submarinului se reali¬zează prin umplerea tancurilor de balast cu apă, iar ridicarea la suprafaţă prin elimi¬narea apei din aceste încăperi speciale cu ajutorul pompelor. Ca să vedem în acţiune principiul submarinului aplicat de o plantă, nu avem decât să privim ostrăţelul de baltă (Utricularia vulgaris), plantă carnivoră în¬zestrată cu o uimitoare plasă cu capcane. Aceste capcane nu servesc doar la prin¬derea prăzii, ele au şi rolul tancurilor de balast ale submarinului.
Când planta a fructificat, capcanele îşi încetează menirea. Căpăcelele lor înţepe¬nesc, iar pereţii sensibili îşi pierd proprie¬tatea contractilităţii, lăsând apa să pătrun¬dă în voie în interiorul utriculelor. îngreu¬nată, planta se scufundă. Periscopul luje¬rului floral, care în mod obişnuit se înalţă deasupra apei, dispare brusc, trăgând spre adânc micile cămăruţe cu seminţe care îşi vor face somnul de iarnă pe fundul mlaş¬tinii.
Un submarin sau mai degrabă un batis. caf vegetal nu mai puţin interesant este Şj castana de apă, numită şi ciulinul de apj (Trapa natans). Ambele numiri, apare^ contradictorii, sunt perfect justificate, fie care pentru o etapă din evoluţia fructului. K început, acoperit de un înveliş verde destu] de gros, fructul pare o castană. învelişul fi serveşte ca un colac de salvare: îl uşurează cât timp se dezvoltă sămânţa, verde, legatg de planta-mamâ. Când fructul s-a copt frânghia de legătură se rupe, iar învelisuj verde, descompus de apă, se desprind scoţând la iveală partea lemnoasă, neagră ca abanosul, cu patru ghimpi ascuţiţi şi CL un mic chepeng. îngreunat de miezul com¬pact şi hrănitor, fructul cade pe fundul băl¬ţii unde ancorele ghimpilor îl fixează trai¬nic, păzindu-1 în acelaşi timp de gura peşti-lor.
Batiscaful iernează în adâncuri. Primă¬vara, rădăcina împinge chepengul şi se prinde de mâl. Când plăntuţa a consumat întreaga substanţă de rezervă, batislera se uşurează şi începe să se înalţe, permiţând frunzuliţelor să scape din închisoarea de abanos prin deschizătura chepengului aşe¬zat astfel într-o poziţie mai favorabilă.
Ieşit la suprafaţa apei, batiscaful lemnos se lasă purtat de curenţi şi călătoreşte ca o epavă, eşuând uneori la ţărmul mării.
