Copilasul.com - fabulele cele mai alese - portalul parintilor - mamici si tatici fabule pentru copii - copilul meu, parinti (mama si tata) vreau sa cresc mare si sanatos

FRUNZA, SURSA DE INSPIRATIE




Cine studiază cu atenţie alcătuirea frun¬zei rămâne uimit de grija pe care plantele au acordat-o consolidării acestui organ e-senţial ce îndeplineşte fotosinteza. O reţea de nervuri fine, prin care circulă seva, ser¬veşte drept armături, mărindu-i astfel re¬zistenţa la acţiunea distructivă a factorilor naturali: vânt, ploaie, grindină.
Cu un veac înainte de "epoca bionică\", între anii 1850-1851, arhitectul englez sir Joseph Paxton construise vestitul Palat de Cristal de la Londra, luând drept model frunza uriaşă a lotusului amazonic (Victoria amazonica), a cărei nervaţie caracteristică şi ale cărei margini ridicate ca ale unei ti-găi îi dădeau o mare rezistenţă şi portantă.
Structura uimitor de economicoasă şi solidă a frunzei 1-a inspirat pe arhitectul Pier Luigi Nervi, creatorul celebrului prin¬cipiu arhitectonic "lucrul după formă\". El e autorul imensului Palat al Expoziţiilor de la Torino, al cărui planşeu este format din uriaşe dale cu o deschidere de 100 m, aco¬perite cu o pânză de beton armat, care nu depăşeşte nicăieri 4 centimetri grosime, întreaga structură este străbătută de fasci¬cule evocând aşezarea exactă a nervurilor într-o frunză. De altminteri, Nervi nu a as¬cuns niciodată faptul că a consacrat mulţi ani de cercetare formelor vegetale. Acoperişul Stadionului Olimpic de la Munchen a fost şi el conceput după modelul unei frunze.
De altfel, încă din 1925, arhitectul K. Melnikov a folosit practic un principiu bionic în construcţia acoperişului pentru galeria pavilionului sovietic la expoziţia internaţională de la Paris. El a proiectat o construcţie din plăci sub formă de frunze, care protejează de ploaie, dar totodată permite accesul liber al aerului şi soarelui.
Uneori, în căutarea unei forme cât mai rezistente, frunzele unor arbuşti se în¬colăcesc sub cele mai variate chipuri. Por¬nind de la aceste forme simple, elegante şi ultrarezistente, arhitecţii brazilieni au con¬struit un pod a cărui rezistenţă este asigurată de curbura marginilor: podul respectiv oferă o replică exactă a unei frunze pe ju¬mătate încolăcite. Lecţia dată de natură a conferit acestei construcţii solare, solide şi viguroase, frumuseţea şi remarcabila eco¬nomie de material a frunzei. Un oraş ultra¬modern, ca Brasilia, perla de cleştar şi beton a Braziliei, ne pare de la distanţă o uluitoa¬re simfonie de forme vegetale.
 MAI INALTI DECAT PIRAMIDELE
 PLANTE COCOTATE
 PLANTE SEMIPARAZITE
 TEPOASELE PUSTIURILOR ARIDE
 FAURARII ZACAMINTELOR METALIFERE
 MINICOPACII
 COMBUSTIBILII VEGETALI AI VIITORULUI
 PLANTE-BAROMETRU
 LANURILE SUBMARINE
 PLANTE MELOMANE



Politica de confidentialitate

Copilasul.com - portalul parintilor si al copiilor - home | contact | parteneri Home - Copilasul.com Contact