ARHITECTURA SI PLANTELE
Sub diferite forme, conştient sau nu, omul a apelat la ajutorul naturii. Aşezând în poziţie verticală prima piatră - menhirul - oamenii preistorici au confirmat logica stabilităţii arborelui, care a inspirat ulterior forma şi poziţia coloanelor, templelor egip¬tene, greceşti şi mai apoi structura spaţială a catedralelor gotice.
Folosirea plantelor ca model analogic pentru constructori, utilizarea creatoare în arhitectură a structurilor şi principiilor ce stau la baza organismelor vegetale au găsit încă din antichitate iniţiatori şi apărători ca Eschil, Democrit, Lucreţiu, Vitruviu.
în evul mediu ideea este preluată de Leonardo da Vinci, Alberto, Palladio, Per-rault, iar la începutul secolului al XlX-lea de arhitectul rus F. Karjovin.
Continuând împrăştiatele cercetări şi încercări bionice din prima jumătate a secolului al XlX-lea, arhitectul spaniol An¬tonio Gaudi şi inginerul rus, pasionat de biologie, Vladimir Razdovski au încercat să revoluţioneze arhitectura, pornind de la plante.
După Gaudi, arhitectura trebuie să se ridice de la sol spre soare după modelul arborilor, inspirându-se din formele create de natură. Coloanele caselor pe care le contruia semănau cu nişte palmieri de piatră ale căror frunze se terminau în bolţi. El ridica biserici şi catedrale cu turnuri în¬clinate, asemenea copacilor îndoiţi de vânt sau reproducând ştiuleţi de porumb cu forme gigantice. Aceste bioforme care tind spre reproducerea naturalistă a formelor vegetale în piatră sau cărămidă se întâlnesc în celebrele sale construcţii: palatul Giiell sau biserica Sagrada Familia.
Vladimir Razdovski şi-a propus să tra¬teze plantele ca pe nişte grinzi. Le-a în¬cercat rezistenţa la flexiune şi la torsiune, le-a testat tulpinile şi frunzele, construind dispozitive ingenioase pentru a supune plantele la diferite eforturi. în lucrarea sa Arhitectura plantelor el face o paralelă între principiile botanicii şi cele ale rezistenţei materialelor, unindu-le într-un studiu gene¬ral despre mecanica biologică.
Şi unul şi altul s-au izbit de rezistenţa contemporanilor, au fost întâmpinaţi de coruri de proteste.
Totuşi, ideile lor au început să fie luate în seamă mai ales după 1950, când arhitec¬tura urbanistică a cunoscut o revoluţionare, prin adoptarea unor soluţii bionice îndrăz¬neţe.
Astfel, structurarea spaţiului, un mijloc indispensabil de existenţă şi dezvoltare a plantelor, a fost recent preluată de arhi¬tecţi sub forma principiului numit "ladă în ladă\" sau "spaţiu în spaţiu\". în acest mod, sub conducerea arhitectului F. Oho a fost proiectată Academia de Medicină din Ulm şi s-a realizat proiectul "oraşelor de sub cupolă\" dincolo de Cercul Polar sau din zonele pustiurilor fierbinţi.
Amintim, de asemenea, şcoala marelui arhitect francez Le Corbusier. Ea a creat un simbol care stă la baza multor construcţii moderne răspândite în multe colţuri ale lumii: copacul şi soarele.
