Putine produse vegetale au cunoscut o istorie atat de agitata ca mult disputatul cauciuc, produs in diferite colturi ale lumii de un numar de specii, unele erbaeee, altele copacei sau chiar copaci lainici.
Cea mai cunoscuta planta de cauciuc este Hcvca brusilliensis, care furnizeaza cauciucul de Para, nu numai cel mai raspandit, dar si cel mai apreciat. Tot in America de Sud mai exista speciile de Hevea de Guyana, Hcvca de Spnice, Hcvca discolor, ca si Hancomia, care da cauciucul de Pernam-buco sau „mangabeira". In Madagascar creste, de asemenea, un arbore producator de cauciuc, Euphorbia inlisy. aproape disparut azi, din cauza exploatarii intense.

Insa cauciucul african este furnizat mai ales de specii ale genului Landolphia, reprezentat de liane subtiri, lungi de zeci de metri.

In fostele tari ale URSS din jurul Cau-cazului, plantele care contin cauciuc suni mici, ierboase, cu radacini mari, din familia compozite. Ele se numesc coc-sagaz si lau-sagaz. Coc-sagazul (Taraxacum koksaghiz) c o papadie cu radacini doldora de cauciuc, iar tau-sagazul (Chondrilla gommifera) formeaza desisuri in pustiurile nisipoase ale Asiei Centrale, care consolideaza dunele de nisip miscatoare. Cauciucul formeaza depozite mari pe radacini, dar inconvenientul il constituie greutatea de a-l separa <-lt nisip si cantitatea mare de rasina cu care este amestecat.
Dintre plantele erbacee din nordul A-mencii care contin cauciuc amintim o alta «>mpozita, gaiula {Pariheniuin argentewn).


Insa cauciucul cel mai valoros se cxlr.I ge din Hevea. Latexul se obtine prin rezinaj Se lac taieturi in scoarta, prin care se scurg 3-4 kg de lichid pe an. Latexul este con. densat prin diferite procedee. In vechile plantatii se foloseste alumarea. Latexul strans in caldari este amestecat bine cu ajutorul unei lopeti, incalzindu-se la luni Latexul de culoare alba se condenseaza devine brun, obtinandu-se astlel un fel de lurle stratificate, gasite in comert sub denumirea de cauciuc de Para. Metoda chimica de coagulare consta in colectarea la-texului in bazine, diluarea lui cu apa si apoi coagularea lui cu un acid organic. Cheagurile de cauciuc stranse la fundul bazinului se valtuiesc in forma de foi subtiri numite crep. Foile se usuca, in care caz isi pastreaza culoarea alba (de unde asa-nu-milele talpi de crep la pantofi), sau se afuma si atunci devin brune.
Toate populatiile din zonele unde exista plante de cauciuc il foloseau intr-un fel sau altul. Astfel, unele triburi din Africa Centrala il folosesc la sageti pentru fixarea otravii in varful lor. Hindusii ung cu cauciuc cosurile in care transporta mierea. Kirghizii folosesc din timpuri imemoriale cauciucul pentru mestecat. (Fig. 25)
Amerindienii din bazinul Amazonului cunosteau inca din perioada prccolumbiana proprietatile cauciucului, pe care-l aplicau ca pe un lac, pentru a face impermeabile panzeturile groase cu care se aparau de ploaie. Cuvantul caucho, in limba amerindienilor, inseamna lacrimi de arbore sau lacrimi de lemn, indicand astfel secretiile care tasneau din coaja intepata. Si indienii din Antile cunosteau cauciucul. Columb si insotitorii sai au observat ca indienii se distrau lovind o minge confectionata dintr-o substanta neagra. Cand era izbita, mingea sarea ca si cum ar fi fost vie. Columb n-a acordat interes acestui joc. Abia peste doua secole, aceste mingi au atras atentia francezului La Condamine, plecat in anul 1743 intr-o aventuroasa calatorie prin tinuturile Anzilor si Amazoanelor. In rapoartele si apoi in memoriile sale, el a descris acest material, indicand si felul cum era obtinut. Mesterii in dieni - scria La Condamine - obtineau din framantarea acestuia o masa elastica din care confectionau sticle incasabile si incaltaminte impermeabila, de mare folos in padurile lor mlastinoase, apoi clistire - un fel de pere goale inauntru, inzestrate cu un tu-bulet (canule), oferite oaspetilor inaintea unor ceremonii.

Cauciucul adus de La Condamine in Franta nu prea a fost luat in seama. Abia in anul 1770, chimistul englez Priestley a descoperit ca, frecand cauciucul de o hartie scrisa, semnele de creion dispar. Asa s-a nascut guma de sters, prima aplicatie europeana a cauciucului.

O jumatate de veac mai tarziu, un industrias scotian a primit intre alte produse o solutie de cauciuc care, din greseala, i s-a varsat pe haina. Cu acest prilej el a observat ca stofa a devenit impermeabila. Si cum in Anglia ploua mult, ingeniosul industrias s-a gandit sa imbibe stofele cu aceasta substanta, realizand primele pelerine impermeabile, care, din nenorocire, iarna se intareau ca o scoarta iar vara se muiau, devenind lipicioase si mirositoare. Aceste defecte au fost inlaturate in anul 1840, cand americanul Charles Goodyear a descoperit - tot printr-o intamplare - procesul vulcanizarii - metoda care transforma cauciucul in guma elastica si rezistenta. Incercand actiunea sulfului asupra cauciucului, pasta rezultata din acest amestec a luat foc. Pentru a impiedica un incendiu, Goodyear a a-runcat-o pe fereastra in zapada. A doua zi cercetatorul a fost uimit constatand ca acest amestec aruncat in curte isi schimbase proprietatile, pierzandu-si vascozitatea, cel mai mare neajuns. Procedeul a fost brevetat de american si apoi perfectionat de englezul Hancock.
„Nebunia" cauciucului a inceput abia la sfarsitul secolului al XlX-lea, cand automobilul si bicicleta au cucerit lumea si cererea de cauciuc pentru pneurile rotilor a atins cote nemaiintalnite. Arborii de pe A-mazon au deveni insuficienti. A inceput cautarea si folosirea altor plante de cauciuc.

Cauciucul n-a generat numai o epopee industriala ci si una sociala. Mii de aventurieri, avizi dupa o imbogatire rapida, pornesc spre padurile Amazonului. Bat,., tinasii sunt goniti sau devin „seringueiros" (culegatori de cauciuc). Infundarea in pg. durea uriasa ii decimeaza pe bastinasi. Vjc. timele sunt inlocuite cu tarani peoni, asa cj tragedia Amazoniei continua. Munca epuizanta si alimentatia saraca, la care se adau. gau malaria si cumplita boala „beri-beri" provocata de lipsa vitaminei B, sagetile in-dienilor si fatala imbratisare a sarpelui anaconda au rapus sute de mii de „seringuei-ros" si peoni.
Lacomia de castig a exploatatorilor l0. caii, care urcasera vertiginos pretul sucului de Hevea, a pus capat monopolului brazilian. Un naturalist englez, Wickliam, a reusit, in anul 1871, sa treaca prin vama in mod clandestin seminte de Hevea, sadindu-le apoi in Gradina Botanica Kew, din Londra. Dupa 5 ani tinerii arbori au fost rasaditi in coloniile britanice din Asia musonica (Singapore, Ceylon). In anul 1905 Anglia produsese primele 174 tone de cauciuc de pe plantatiile proprii. La randul lor, olandezii si apoi francezii au aclimatizat Hevea in coloniile asiatice.

In anul 1930 productia mondiala de cauciuc a atins 800 000 de tone. Insa cauciucul natural nu reusea sa satisfaca cerintele din ce in ce mai ridicate ale industriei si provoca numeroase perturbatii economice.

Progresele chimiei au permis obtinerea cauciucului suntetic, prin polimerizarea butadienei, mai intai in Germania, apoi in S.U.A., procesele perfectionandu-se continuu, in anul 1959 productia de cauciuc suntetic a intrecut productia de cauciuc natural si aceasta situatie se mentine si azi.

Cum se stabileste varsta unui copac? Uriasul pagodelor Eroina vulcanilor noroiosi