Ne aflam intr-o epoca in care problemele legate de morala par adesea desuete. Totusi, intr-o lume plina de incertitudini, in care reperele devin din ce in ce mai vagi, o structura morala interna poate ajuta mult adolescentii sa faca fata, fara teama, la integrarea lor in societate. Or, la cincisprezece ani, sau chiar la zece, preocuparile legate de aflarea unui sens al vietii pot fi tardive, caci dimensiunile fundamentale ale personalitatii se contureaza inca de la nastere, iar perioada situata in jurul varstei de sase ani este o etapa importanta.
In anumite epoci, copilul era considerat bun prin natura lui, in clipa nasterii: numai societatea si mediul il corupeau. Oricine s-a ocupat putin de copiii mici stie insa ca ei nu sunt amabili si generosi in mod spontan... In alte timpuri, dimpotriva, se considera ca bebelusul se nastea depravat si capricios, in stare de pacat, si ca numai botezul si o educatie rigida puteau sa-l salveze. Astazi, ambele viziuni sunt depasite. Se stie ca orice copil se naste cu anumite predispozitii morale, asa cum are si altele, si ca acestea se vor organiza progresiv.

FACTORII DE EVOLUTIE y6n9913yp46kbg
■ Influenta parintilor
Simtul etic poate fi definit foarte simplu ca o aptitudine interioara care distinge binele de rau, binele fiind cel care antreneaza totodata respectul fata de sine si fata de celalalt. Desi totul pare foarte simplu, mecanismul psihologic implicat este de o mare complexitate. Aflandu-se sub influenta numerosilor factori psihologici, culturali sau de alta natura, studiile arata ca totusi simtul etic depinde intr-o mare masura de atitudinea parinteasca. Indiferent daca parintii au sau nu cunostinta de acest lucru, indiferent daca asculta sau nu de copilul lor si sunt dornici a-l instrui, ei au asupra lui o influenta considerabila, atat prin ceea ce spun sau fac, cat si prin ceea ce omit sa spuna sau sa faca.

Copilul, devenit mare, va adopta codul moral al parintilor sai. El isi provoaca parintii, cautand coerenta sau, dimpotriva, lacunele, si experimenteaza el insusi atitudinile parintilor sai. Acesta este modul in care el isi stabileste valorile sale personale - plecand de la ceea ce primeste. In cazul in care parintii nu se ocupa in mod special de acest aspect, copilul va urma alte modele exterioare: prieteni, educatori, televiziune etc.

■ Maturitatea psihica
Trebuie sa intelegem bine faptul ca punctul de vedere moral al copilului asupra lumii este foarte diferit de cel al parintilor si ca evolueaza in functie de varsta sa. Nu se poate vorbi de simt etic Ia un copil foarte mic, atata timp cat el, in cel mai natural mod, se simte centrul lumii. Foarte devreme, va deveni sensibil la tonul vocii, zambetul sau incruntarea sprancenelor, gesturi pe care el le traduce prin aprobare sau dezaprobare. In fond, el nu doreste decat sa faca placere parintilor sai, iar fundamentele moralei sale, pana pe la sase sau sapte ani, sunt simple: este bine ceea ce aproba parintii.
Piaget a studiat mult nivelul constiintei morale a copilului in functie de varsta si de credintele sale. Astfel, el a definit niste stadii pe care fiecare copil le traverseaza.
In stadiul 1 de exemplu, binele si raul nu exista decat in functie de consecintele lor: batai la fund, recompensa, pedeapsa, zambet etc. In stadiul 2, binele este in mod principal ceea ce vizeaza sa satisfaca propriile nevoi (sau pe cele ale altuia). Gesturile de provocare sau de opozitie nu dovedesc rautate: copilul cauta sa inteleaga care sunt limitele ce guver­neaza viata sa. In stadiul acesta, comportamentele de nesupunere sau furiile fac parte din dezvoltarea normala a personalitatii. In stadiul 3, comportamentul bun este cel aprobat sau care place, cel care se preteaza in mod egal la reciprocitate. Daca micutul il pronunta des pe "eu", nu inseamna ca este egoist, ci ca este mai constient de individualitatea sa si intelege sa faca in asa fel incat aceasta sa fie respectata. In stadiul 4, copilul care si-a insusit regulile incepe sa respecte autoritatea si ordinea sociala: el este cel ce il dojeneste pe tatal sau, care spune cuvinte urate, sau pe mama sa, care nu-si fixeaza centura de siguranta!
Incepand de la varsta de cinci sau sase ani, copilul este capabil sa se puna in locul altuia, iar transformarile psihologice care au loc ii vor modifica in intregime personalitatea. El se pregateste pentru "varsta ratiunii". Ceea ce intelege la altii il ajuta sa se inteleaga pe el insusi, mai subtil, tot asa cum proiecteaza asupra altora ceea ce simte el. La cinci ani are inca deseori tentatia de a trisa, dar nu ii convine atunci cand altii triseaza. Este capabil sa minta pentru a evita pedeapsa. Ii place sa aiba obiectele lui, dar nu are prea mare grija de ele, drept care le veti gasi uitate in gradina, sub pat sau in vreun buzunar.

ATITUDINEA PARINTILOR
Atitudinea educativa adoptata de parinti fata de copii pana la varsta de sapte ani este hotaratoare, caci copilul inca nu are valori proprii. Acest lucru ii priveste atat pe parinti cat si pe celelalte persoane care au grija de copil in timpul zilei. Atitudinea cea mai favorabila este una coerenta si ferma, care sa explice clar limitele de securitate si de educatie pe care copilul trebuie sa le respecte. Nu va asteptati ca micutul sa fie capabil sa se controleze, trebuie doar sa-i transmiteti valorile familiale considerate esentiale explicandu-le, dar fara sa uitati sa le aplicati la randul dumneavoastra. De asemenea, permiteti copilului sa-si construiasca propriul sistem de judecata, lasandu-l sa experimenteze singur si apreciind, in acelasi timp, ceea ce vine de la el insusi (o idee originala sau o creatie proprie). Dezvoltarea simtului etic al copilului este incurajat de asemenea printr-o atitudine justa in privinta copilului: un comportament arbitrar si inconsecvent ar avea ca raspuns revolta copilului, cauzata de un sentiment de nedreptate. Copilul va evolua cu atat mai bine cu cat va fi capabil sa se puna in locul altora, incercand sa cunoasca lumea prin empatie, dar pentru aceasta este necesar ca si parintii sa fie capabili, punandu-se in locul sau, sa inteleaga motivele pentru care copilul se poarta intr-un fel sau altul. A te pune in locul celuilalt este un lucru care se invata. Daca fetita dumneavoastra se intoarce de la gradinita cu un inel pe care l-a gasit pe jos, in clasa, intrebari de genul: "Cum te-ai simti daca tu ti-ai fi pierdut inelul in clasa?", "Ce impresie ti-ar face copilul care, gasindu-l, l-ar da invatatoarei sau, afland ca inelul este al tau, ti l-ar da inapoi?"Hi vor ajuta sa reflecteze la gestul pe care l-a facut.

Educatia morala este o problema vasta. Scopul sau nu este ca micutul sa creada ceea ce i se spune ca trebuie sa creada (ceea ce inseamna valoare pentru unii, nu este acelasi lucru si pentru altii, iar aceasta alegere trebuie sa fie personala). Educatia morala vizeaza sa ofere copilului puncte de reper care il vor ajuta sa se orienteze intr-o lume plina de incertitudini.
Copiii - astazi mei mult ca oricand - au nevoie de repere care sa-i ajute sa-si defineasca un mod de a fi si obiectul existentei lor.
Masurile de educatie morala isi pierd insa sensul daca se incearca sa se impuna prin pedepse si autoritarism. Fiind o problema delicata, ea nu se poate baza decat pe respect si incredere mutuala. Singurele arme sunt umorul, afectiunea si capacitatea pe care o au parintii de a nu crea discrepante intre ceea ce spun si ceea ce fac...

Are probleme cu educatoarea? Cine este copilul de cinci ani si jumatate? Dezvoltarea simtului etic