Este vorba aici de una dintre intrebarile care ii tulbura cel mai mult pe parinti. Cand observa ca micutul lor s-a intors de la gradinita cu o noua ascutitoare sau cu o masinuta straina in buzunar, ei si-l imagineaza deja, mai tarziu, ispasind o pedeapsa in inchisoare, pentru furt calificat! Nu are importanta daca obiectul este de mica valoare si, chiar daca-si aduc aminte ca, la randul lor, au facut la fel cand au fost mici, cea mai pare parte a parintilor sunt inspaimantati atunci cand copilul lor fura ceva.
De fapt, este inca greu sa vorbiti de furt la varsta aceasta, adica atata timp cat simtul proprietatii nu este stabilit cu claritate pentru copil. "Al meu" si "a fura" sunt notiuni care capata sens destul de devreme pentru copil, dar "nu este al meu", deci a fura de la altul, este ceva mai mai complex. Copilul "sterpeleste" pentru ca trece printr-o perioada in care tot ce vede si isi doreste este proprietatea sa potentiala. Notiunea de "al meu" merge de la ceea ce copilul poseda cu adevarat, pana la ceea ce ar vrea sa posede. Putin cate putin, spre sase sau sapte ani, el va intelege bine notiunea de apartenenta, limitele dintre ceea ce este al lui si ceea ce este al altora. De asemenea, binele si raul incep sa aiba sensuri mai clare. Mult mai tarziu va putea fi vorba despre furtul propriu-zis. Nu exista deci nici o legatura din punct de vedere intelectual intre micutul de patru ani care fura intr-o zi niste bomboane din dulapul cu dulciuri si adolescentul care fura o motoreta. l8m6412lh74vmf Toate acestea nu inseamna ca gestul copilului este lipsit de importanta si ca nu are rost sa reactionati. Incepand de la patru sau cinci ani, copilul poate deja sa faca deosebirea intre anumite lucruri. La sase ani, stie ce inseamna sa furi. Daca furturile mici se repeta, este necesar ca parintii sa intervina si sa-l invete pe copil regulile sociale legate de imprumut, de proprietate, de schimb. Exemplul dat de ei va fi esential. Dar, de asemenea, trebuie sa inteleaga repetarea furtului ca fiind expresia unei nelinisti a copilului.

DE CE FURA COPILUL?
Daca parintii reusesc sa lase la o parte implicatiile morale ale problemei - pentru ca, in general, nu exista nici un scop concret in gestul copilului -, daca inceteaza sa se teama de responsabilitatea lor educativa si incearca sa judece cu luciditate situatia, vor descoperi ca gestul copilului are un sens particular pentru el. El are sentimentul ca recupereaza, chiar daca intr-un mod nepotrivit, ceva ce crede ca ii lipseste. El fura banii pe care mama i-a lasat imprastiati, pentru ca are impresia ca ea il iubeste mai putin de cand s-a nascut fratiorul lui. Fura o masinuta de la un prieten, pentru a atrage atentia tatalui sau, care a parasit casa, sau care nu-si face timp sa se joace cu el. Fura o jucarie din clasa crezand ca astfel se razbuna pe educatoarea care l-a certat, deci care nu-l iubeste.
In alte cazuri, a fura este pentru copil modul de a compensa o pierdere pe care a suferit-o in cursul unei schimbari in existenta sa; nasterea unui fratior, mutarea, faptul ca mama a inceput lucrul, conflictele intre parinti sunt tot atatea situatii in care copilul poate sa incerce, insusindu-si un obiect material, sa re-creeze atmosfera care ii placea. In fine, exista cazuri cand copilul este dominat de un sentiment de vinovatie, al carui sens nu reuseste insa sa-l inteleaga. In acest caz, mustrarile care urmeaza furtului ii vor crea copi­lului o reala usurare. Valorarea de mesaj, de apel a gestului explica faptul ca micile obiecte furate sunt descoperite atat de usor, dar si faptul ca raspunsul dumneavoastra este necesar.

CE-I DE FACUT?
Daca credeti ca ati inteles motivul profund pentru care copilul dumneavoastra a furat un obiect, trebuie sa asigurati copilul de dragostea si de atentia pe care i-o purtati. Intrebati-va si intrebati-l care ii sunt sentimentele. Este fericit acasa? La gradinita? Are impresia ca nu este destul de iubit? Este inutil sa tineti copilului o lectie de morala, la varsta la care stie deja ca a actionat gresit. Este bine sa-i aratati ca, daca ii condamnati fapta, este pentru ca va intereseaza problemele sale din acest moment. Copilul a furat pentru ca, la un moment dat, un impuls interior mai puternic decat morala sa l-a impins sa faca acest lucru. Decat sa-l invinovatiti inutil, este mai bine sa incercati sa intelegeti mecanismul interior al fenomenului.
In acelasi timp insa va trebui sa actionati asupra faptei propriu-zise, iar modul in care veti actiona este hotarator pentru desfasurarea ulterioara a evenimentelor. Nu reactionati exagerat si nu fiti rigid, deoarece consecintele pot fi nefaste: copilul nu este un hot. Nici o atitudine toleranta, ingaduitoare nu are efecte benefice, pentru ca atunci copilul simte ca poate avea beneficii din atitudinea sa si poate chiar ii va face placere sa fure.

Ce-i de facut, asadar? Mai intai sa-l dojeniti cu moderatie, cerandu-i sa-si imagineze cat de rusine i-ar fi daca unul dintre parintii lui ar fi arestat pentru furt. Parintii trebuie sa vorbeasca copilului despre lege, sa-l faca sa o aplice, si s-o aplice si ei. Apoi, parintii trebuie sa mearga cu el sa inapoieze obiectul persoanei de la care l-a luat si sa-si ceara scuze. Chiar daca faceti lucrul acesta corect, adica protejand amorul lui propriu si fara sa pronuntati cuvantul furt, scena este suficient de neplacuta pentru a-l face pe copii sa ezite inainte de a fura din nou. Exista insa si alte metode de a invata copilul sa respecte proprietatea altuia, metode care actioneaza in timp.

-  In cazul in care copilul nu este inca pe deplin constient de aceasta, explicati-i ca toate obiectele au un pret. Toate lucrurile din casa au fost cumparate sau primite cadou de la cineva care Ie-a cumparat. Cand mergeti intr-un magazin, platiti ceea ce cumparati (el nu vede adesea decat faptul ca puneti ceea ce va tenteaza in carucior, fara sa asiste intotdeauna la momentul in care platiti produsele).

■  Explicati-i ca orice om, din casa sau din alta parte, are obiectele sale proprii. Acestea sunt adeseori tentante. Uneori pot fi imprumutate, dar mai intai trebuie sa cereti voie pentru aceasta; obiectele mai pot fi schimbate, dar si acest lucru trebuie discutat mai intai.

■  Sugerati-i sa se puna in locul altora. Ce ar crede el daca vecinul lui i-ar lua masinuta rosie si n-ar vrea sa i-o dea inapoi? Sau daca sora lui i-ar lua banii din pusculita, pentru a-i pune in pusculita ei?

■  Invatati-l sa-si stapaneasca impulsurile. Frangoise Dolto spunea copilului ca ar trebui sa invete sa-si stapaneasca mainile, ca sa nu adune orice. Statul la coada, la casa unui magazin, intre doua rafturi cu dulciuri, pune copilul in fata unor teribile tentatii. Felicitati-I daca rezista si, de ce nu, permiteti-i sa-si aleaga o bomboana pe care o va plati chiar el, cu banii pe care ii veti da.

■  Intariti si recompensati reactiile cinstite, in general. Povestiti-i intamplari si basme in care cinstea a invins, in lupta cu necinstea, cu raul. Cand aveti ocazia sa sustineti prin fapte discursurile pe care le tineti copilului, aratati-i cum dati inapoi proprietarului un portofel ratacit, sau cum cautati sa vedeti cui apartine mingea uitata in bancul cu nisip din parc.

Nu puteti pune copilul la adapost de orice tentatie: este bine totusi sa ascun-deti bomboanele si portofelul, sau sa nu-l mai duceti prin magazine. De asemenea, incercati sa-l invatati sa se controleze. Parintii insa trebuie sa inteleaga ca acest lucru este foarte dificil pentru un copil. Impulsurile, instinctele lui sunt mai puternice decat ale noastre si el nu poate rezista decat pana la o anumita limita. Dincolo de ea, ramane ca parintii sa inteleaga ca el nu poate fi dus, fara urmari grave, in fata unor prea mari tentatii. Nu este vinovat ca se lasa ispitit - are doar varsta pe care o are, iar tentatiile sunt deseori prea puternice chiar si pentru adulti. Crestinii din toate timpurile nu cer ei oare lui Dumnezeu: "Si nu ne duce pe noi in ispita...?", sperand ca, rugandu-se, vor putea stirbi forta tentatiei...

Are probleme cu educatoarea? Copilul suparacios Il pregatiti pentru scoala primara Nu-si ia micul dejun