Copilasul.com - fabulele cele mai alese - portalul parintilor - mamici si tatici
fabule pentru copii - copilul meu, parinti (mama si tata) vreau sa cresc mare si sanatos
 
Navigare fabule Home - Copilasul.com Contact

Copilul rasfatat


Un copil excesiv de rasfatat ii exaspereaza deseori pe parinti si pe cei din jur cu pretentiile lui nejustificate. Cum s-a ajuns aici?
In \"culisele\" acestui comportament teatral se ascunde dorinta copilului de a testa toleranta si rabdarea parintilor. Copilul intra in jocul \"cine detine controlul\" si atenteaza la a-si insusi putere si control (in relatia cu parintele). El isi forteaza de fapt parintele sa fie mai ferm si clar, sa-l determine pe acesta sa-si exercite controlul care ii revine de drept, fara sa ezite.
Sunt parinti care isi trateaza copiii ca pe niste adulti in miniatura, ca de la egal la egal. Ei simt nevoia sa negocieze, sa se justifice in fata copilului pentru decizia luata. Este ca si cum si-ar refuza dreptul la control. Sansele de a se face ascultat de catre copil sunt minime.
Nevoile copilului nu sunt aceleasi cu ale adultului. Ca adulti, vi se pare corect sa aveti dreptul de a contesta o decizie, dar gresiti dandu-i copilului dreptul la a contesta alegerea dumneavoastra. Daca ati decis ca ora 21 este ora de culcare a copilului, nu e cazul sa-i cereti parerea, sa ezitati sau sa cedati insistentelor in mod repetat, ci sa-i impuneti decizia luata cu calm si fermitate (care sa transpara din cuvintele alese, tonul vocii, privire, gesturi):\"E timpul sa mergi sa te pregatesti de culcare. Acum!\"
O situatie obisnuita in care parintele nu detine controlul, este binecunoscuta: copilul nu merge la culcare pentru ca vrea sa se uite in continuare la desene animate (desi sta de doua ore in fata televizorului). \"Gata! De ajuns cu televizorul! Mergi sa dormi! E tarziu!\"
Copilul parca nici nu aude si continua sa stea in fata televizorului. E un moment in care e nevoie ca parintele sa se faca ascultat. Ar fi o greseala ca parintele sa nu insiste si sa amane confruntarea pentru mai tarziu. Sa presupunem ca se intampla asta. Dupa alte 20 minute, se aude din nou vocea parintelui ce se simte dator sa-i reaminteasca \"neascultatorului\" ca e tarziu:\"Hai odata! A trecut de ora 21! Mergi sa dormi! De ajuns pentru astazi.\", dar nu \"indrazneste\" sa inchida televizorul pentru ca.nu-i asa? \"Trebuie sa fii intr-adevar rau la suflet daca iti mahnesti copilul refuzandu-i placerea de a se uita la desene animate.\" E o situatie nesemnificativa, o sa spuneti! Dar repetandu-se astfel de situatii, in care parintele e dispus sa cedeze, sa tergiverseze, sa amane, copilul devine treptat fara sa va dati seama \"indaratnic\" si va epuizati nervos intr-o lupta ce pare fara sfarsit. Riscati sa va prindeti de buna voie in capcana indulgentei. Lasandu-va prada tentatiei de a abandona situatiile in care e cazul sa fiti ferm, sfarsiti prin a va insecuriza si mai mult copilul.
Se ivesc atatea noi momente de confruntare. Parintele spune:\"Lasa inghetata. Mananca mai intai fructele.\" Iar copilul replica: \"Dar eu vreau inghetata\", iar parintele nu spune nimic. Copilul mananca inghetata, iar parintele se multumeste sa vorbeasca mai mult pentru sine, fara a interveni: \"Cat ma necajesti tu pe mine. Esti un incapatanat fara pereche.\" (Greseste, cedand cu usurinta si renuntand la a fi ferm).
Parintele pierde punct cu punct o serie de confruntari. Copilul simte ezitarea parintelui si continua sa se confrunte cu acesta. Daca parintele ar fi ferm, cel mic nu ar mai insista sa intre in acest \"joc\" enervant. Sunt momente in care e nevoie sa-l tratezi de pe o pozitie de autoritate. Te intrebi de ce copilul este atat de rasfatat incat nu iti mai recunoaste aceasta autoritate sau te ignora? Motivul pentru care se intampla acest lucru este chiar dificultatea parintelui de a fi ferm.
O mamica se plange.\"Imi este din ce in ce mai greu sa ma inteleg cu Gabi, fetita mea. Imi e ciuda pentru ca ma atrage intr-un joc de contraziceri absurde, lipsite de sens. Ieri, dupa ce ne-am uitat impreuna la desene animate si i-am citit o poveste, i-am spus ca e timpul gatesc. A inceput sa planga si sa tipe ca vrea sa mergem sa ne plimbam pe afara. Aveam destula treaba si m-am simtit \"fortata\" sa-i fac pe plac, impotriva vointei mele.\"
Iata un dialog tipic (am asistat la acest dialog):
Fetita :\"Dar eu vreau sa ies afara!\"
Mama (ton iritat): \"Nu o sa iesi afara!\"
Fetita: \"Dar de ce? Eu vreau afara!\"
Mama: \"Pentru ca nu are cine sa mearga cu tine.\"
Fetita (lamentandu-se): \"Dar eu vreau acum!\"
Mama: \"Nu acum, nu auzi?\"
Fatita (infuriindu-se): \"Ba da, eu vreau acum!\" si incepe sa planga zgomotos.
Mama :\"Mai asteapta o jumatate de ora!\" suna vocea mamei ceva mai moale (Semn ca incepe sa cedeze).
Fetita: \"Ba nu, eu vreau acum!\" si repertoriul \"teatral\" al micutei se imbogateste: tipete in crescendo, reprize de plans cu lacrimi sau fara, suspinat pe diverse tonalitati si intensitati; Si asta nu e tot.! Bate furioasa din picior.\"Spectacolul\" continua, culminand cu tavalitul pe jos (daca intre timp mama nu intervine prompt)...
Mama: \"Of! Esti cumplita! Haide, imbraca-te!\" (Triumf al copilului! Inca o confruntare pierduta de parinte!).
Fetita: \"Vreau rochita cu floricele albastre! (Desi a venit de la gradinita ceva mai devreme si stie ca e cam frig afara!).
Mama: \"I-ar incepi? Ce-ti veni? Este frig afara. O sa-ti iei jacheta si pantalonii. Altfel nu ies cu tine!\"
Fetita: \"Nu, eu vreau rochita!\".si incepe sa urle.
Mama: \"Fie! Imbraca ce vrei numai inceteaza sa mai tipi!\"
Mamei ii e teama sa fie categorica si ezita. Copilul ii simte nesiguranta si merge mai departe.
Este genul de discutie interminabila, in care copilul nu este invatat sa ia decizii sau sa coopereze. Daca mama ar fi fost ferma si nu ar fi ezitat, fetita ar fi renuntat la confruntare. Mai devreme sau mai tarziu, mama va fi nevoita insa sa invete sa fie categorica pentru a prelua controlul in relatia cu copilul si a evita astfel multe frustrari si neplaceri.
Ce ar fi putut sa spuna mama?
Pe un ton sigur si calm, privind-o cu hotarare in ochi (mesaje nonverbale care sa sustina fermitatea), i-ar fi putut spune:
\"Inceteaza! Esti suficient de mare ca sa intelegi ce iti spun! Stiu ca vrei sa iesim sa ne plimbam. Imi pare rau, dar nu se poate in acest moment. Se face tarziu si vreau sa termin de gatit. Peste o ora, vine sora ta de la scoala si vei iesi cu ea. Este tot ce pot sa fac acum pentru tine. Poti sa ma ajuti sa pregatim mancarea pentru noi toti, sau sa te joci.\" - Mama adopta o atitudine ferma, clara, categorica si cooperanta.
Puteti fi un parinte ferm fara a va chinui prea mult, daca va este clar ceea ce este interzis si ceea ce este negociabil in relatia cu copilul. Asta inseamna ca atunci cand este necesar (va minte, de exemplu, incalcand astfel o regula de baza), stiti sa interveniti prompt si sa fiti inabordabil. Stiti sa fiti dur, dar si tandru, tolerant din cand in cand fata de nesupunerea si razvratirea micutului, dar si intransigent. Un fel de \"Maini de fier in manusi de catifea\".
Puteti fi ferm si categoric, fara sa va enervati, fara sa ezitati, ci cu.calm si buna-dispozitie.
Una dintre intrebarile frecvente ce framanta mintea adultului este: \"Dar, de ce nu ma asculta copilul?\" Ce anume il face pe copil sa se smiorcaie sau sa repete obsedantul \"Nu\", punandu-va rabdarea la incercare? Ceea ce spuneti sau modul in care ii spuneti ceea ce aveti de spus? Intrati cu copilul intr-un magazin si el va atrage in fata unui raion cu jucarii, desi nu ati prevazut astfel de cumparaturi. Copilul incearca sa va santajeze?
Tonul pe care este enuntat refuzul poate schimba cursul a ceea ce va urma.
Un ton iritat trezeste resentimentele copilului (dusmania, ura) si el poate raspunde cu o alta provocare. \"Inceteaza! Nu o sa-ti mai cumpar o alta jucarie! Nu pentru asta am venit! Ai atatea jucarii acasa. Nu ai destule? Gata!\" Parintele simte ca aste fortat sa cedeze si acest lucru il irita.
Un ton ezitant (oscilant) ascunde un sentiment de vinovatie al parintelui, care gandeste in sinea lui: \"E un copil.Ce sa-i faci? Macar acum sa se bucure. Seamana cu mine. Eram la fel cand eram de varsta lui. Nu stiu daca sunt un parinte prea grozav\", iar copilul continua sa se lamenteze si sa insiste, pentru ca acum simte ca are un ascendent asupra parintelui sau.
Un ton ferm, categoric ar trebui sa transmita calm, siguranta si buna dispozitie. Cel mic va simti ca jocul\"cu focul\" s-a terminat, ca parintele este cel care detine controlul si ca e inutil sa mai insiste. \"Asculta! Stiu ca vrei sa-ti fac pe plac! Mai vrei o jucarie. Nu se poate. Nu e corect sa imi ceri asta acum! Hai sa fim sinceri! Nu ai nevoie de ea. Cred ca te smiorcai de dragul de a atrage atentia. Chiar daca nu-ti place, eu nu o sa-ti cumpar alta jucarie acum si sunt foarte sigur de asta. E inutil sa mai insisti!\"
La aceste situatii se adauga altele si altele. Daca parintele amana, se eschiveaza de la o interventie prompta, clara si categorica, copilul va deveni tot mai\"rasfatat\", mai putin dispus a se supune autoritatii si a accepta controlul adultului, epuizandu-si si exasperandu-si parintele: \"Esti ingrozitor. Am fost bun cu tine, ti-am indeplinit toate dorintele, dar cat timp mai crezi ca o sa-ti mai permit sa te porti asa? Copil nerecunoscator!\"
Teama ascunsa a parintelui este ca, daca este categoric, poate pierde dragostea copilului. Cand copilul spune parintelui sau intr-un moment de razvratire: \"Nu te mai iubesc, raule ce esti!\", parintele e tentat sa renunte la a fi ferm, simtindu-se vinovat pentru faptul ca el este cauza nefericirii copilului. E firesc sa apara si astfel de momente. Si adultilor le displace sa intampine un refuz! Treptat, treptat copilul rasfatat se va obisnui sa accepte refuzul.
Disciplinarea conduitelor \"micului tiran\", impunerea respectarii unor reguli si principii educative a devenit o problema pentru dumneavoastra, ca parinti? Exista un remediu: fermitatea.
In loc de incheiere va recomand sa nu faceti greseala tipica - sa-l amenintati ca il veti pedepsi corporal. De exemplu, \"Inceteaza sa mai tipi si sa protestezi. Nu auzi? Fii atent! Daca mai tipi, te urechez! Ai auzit? Termina odata! (Dar copilul continua, urmarind manifestarile parintelui, care nu face ceea ce spune!). Ei, sa vezi ce bataie iti dau eu tie, daca mai tipi!\" Aceasta duce la tensionarea relatiei dumnevoastra cu copilul si la inhibarea copilului.

 CUM REACTIONAM LA CRIZELE MARI
 DISCIPLINA PRIN AUTOREGLARE
 Copilul invata sa vorbeasca
 EDUCARE VEZICII
 PRIMA ADOLESCENTA (PARTEA A DOUA)
 NU VA FIE TEAMA SA RASFATATI COPILUL
 DE LA TREI LA SASE LUNI
 Este personalitatea copilului stabilita la nastere?
 CUM SE DEZVOLTA CONSTIINTA
 COPILUL DE CINCI ANI



Preconceptia
Sarcina
Nasterea
Copilul sugar - bebelusul
Copilasul 1 - 2 ani
Copilasul 2 - 3 ani
Copilul 3 - 6 ani
Copilul 6 - 11 ani
Adolescenta


Copilasul.com - portalul parintilor si al copiilor - home | contact | parteneri